O poveste a zilelor săptămânii

Babilonienii sunt primii care au numit zilele săptămânii după principalele planete pe care le zăreau pe atunci în fiecare noapte. Omagiau puterea zeului patron al planetei, care, drept răsplată pentru considerația acordată, își miluia supușii cu virtutea harurilor proprii, fie ele bune sau mai puțin bune.

În folclorul românesc zilele au sufletul lor, sunt făpturi care înainte umblau pe Pământ. Sunt zile bune și sunt zile rele, zile bogate și zile sărace, zile femeie și zile bărbat.

Numărul zilelor este stabilit încă din vechime, însa alegoria, conținutul și fabulația lor mitică sunt locale. Fiecare zi din săptămână e personificată printr-o sfântă bătrână : Sfânta Luni, Sfânta Marți, Sfânta Miercuri, Sfânta Joi, Sfânta Vineri, Sfânta Sâmbătă și Sfânta Duminică. Legendele mitice ale fiecarei zile au supraviețuit alterate mai ales în basme și în Sinaxarul* creștin.

Oamenii pe cari i-a făcut Dumnezeu au început a face la copii și tot făceau în toată ziua câte unul; așa a vrut Dumnezeu ca să facă zilele. În ziua întâi a făcut pe Duminica, fată; apoi pe Luni, bărbat; pe Marți, bărbat; pe Miercurea, femeie; pe Joi, bărbat, apoi pe Vinerea, femeie, precum și pe Sâmbăta, ca să aibă oamenii sfinți zile. (Elena Niculiță-Voronca**).

Luni e bărbat și e bun pentru începutul tuturor lucrurilor, ține cheia de la cea dintâi poartă a cerului și, când treci pragul spre lumea de dincolo, îți arată drumul pe care trebuie să mergi. Marți e tot bărbat, dar e zi pocită, zi rea, în care nu-i bine să începi ceva și nici să pleci la drum; e ziua Sfântului Ilie și postul se ține pentru dușmani. Miercuri e femeie, zi bună, solară, în care se postește pentru Maica Domnului; Joi e bărbat, zi norocoasă, benefică dragostei și căsătoriei, aflată sub protecția Sfântului Nicolae, iar Vineri e sora Duminicii și stă sub semnul Crucii dătătoare de viață, pentru care se și postește. Sâmbătă e tot fe­meie, însă e zi nefastă, bună doar pentru farmece, în care nu-i bine să începi ceva - nici lucru, nici drum şi, îndată ce te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin - pentru că e ziua morților, când cerul se deschide iar ei se uită să vadă dacă au primit ceva de pe astă lume. Duminica, zi solemnă, festivă, cea mai mare și mai frumoasă dintre toate, e ziua rugăciunii, a învierii, a bucuriei și a petrecerilor de tot felul; se povestește că umblă înveșmântată în alb, că locuiește într-un palat de aur, dincolo de apa Sâmbetei și că e verișoară primară cu Soarele, alții zic că ar fi mama Mântuitorului.

Poporul român acordă unor zile din an caractere faste sau nefaste. În calendarul superstițiilor se menționează zilele faste și nefaste, cu superstițiile și credințele referitoare la ele și cultul special ce trebuie să li se acorde. După cuvântul sau desinența adăugată la numele unei zile se poate distinge caracterul fast sau nefast al zilei. Marțea neagră e nefastă, Joia verde de asemeni - culoarea denotă natura zilei. Numele Marțolea și Joimărița denotă caracterul lor nefast, pentru că sunt dedicate unor semidivinități răufăcătoare.
Nefaste sunt și zilele care se țin pentru gadini (animale sălbatice): lupinii - zile ce se țin pentru apărarea de lupi, de Păstorul lupilor, un semizeu; ursinii - zile ce se țin pentru apărarea de urși (zilele lui Moș Martin); ciumarca - zile ce se țin pentru apărarea de ciumă. În Oltenia există un calendar al ciumercelor, care se țin eșalonate pe zile și săptămâni, după mersul epidemiilor ce au avut loc în satele oltenești; rusaliile - zile ce se țin pentru a nu fi oamenii pociți de rusalii, iele, dânsele, vântoasele etc, semidivinități care pot fi când faste când nefaste; sânzienele - zile propice farmacopeei medicale și erotice care culminează cu noaptea de sânziene, când zilele farmacopeei și erotismului farmacopeic dezleagă plantele; zilele de Paști și de Paștile blajinilor, cu ritualul și caracterul lor fast și bogat; zilele Babelor și ale Moșilor care sunt când faste, când nefaste, după cum le socotește omul că răspund la dorințele lui de a prevedea firea, caracterul sau intemperiile bune sau rele din anul în curs.

Note:

*) Sinaxar - carte religioasă care descrie viețile sfinților. Aceeași denumire este dată în biserica ortodoxă calendarului în care numele sfinților apar înregistrate după zilele anului.

**) Elena Niculiță-Voronca (05.05.1862, Barlad, Vaslui - 1939, Siret, Suceava); poetă, prozatoare şi folcloristă. Lucrarea Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică poate fi apreciată drept una dintre cele mai importante monografii regionale realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. E remarcabilă atât prin bogăţia şi diversitatea textelor cuprinse, cât şi prin preocuparea folcloristei de a surprinde spiritul poporului, precum şi limba lui, de a privi totul din perspectiva mitologiei poporului român, de a reproduce fidel oralitatea, adică de a nu omite ori a adăuga, chiar dacă i s-a părut ceva naiv în ceea ce spuneau cei pe care i-a ascultat.

Vezi si:

Luna noiembrie - traditii si superstitii; Luna august;
Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri,