Obiceiurile de Crăciun diferă, în
parte, de la popor la popor. Împodobirea
bradului este un obicei comun dar podoabele pot fi diferite, toate
simbolizând câte ceva: noroc, viață lungă, belșug, sănătate etc.
Pomul care se alege poate fi orice
varietate de brad, pin sau molid. În încercarea de a diminua distrugerea
pădurilor s-a ajuns la ideea ca fiecare familie care împodobește Pomul să
planteze unul în fiecare an, ca o compensare pentru tăierile ocazionate de
sărbătoarea Crăciunului, dar pentru că oamenii nu prea au înțeles că e bine să
facă acest gest s-au inventat brazii artificiali care pot fi folosiți an de an
și depozitați pe te miri unde până vine timpul lor.
Bradul ar fi fost ales și pentru forma sa asemănătoare cu
cea a unui triunghi care ar reprezenta Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi
Sfântul Duh. Curând bradul a ajuns să fie venerat ca Pomul lui Dumnezeu.
Bradul împodobit este considerat pomul vieții, arborele fertilizator.
La romani, bradul era simbol de viață lungă, sănătate și belșug pentru nuntă,
semn de trăinicie și belșug pentru casă nouă, sau substitut al omului pentru
lumea de dincolo la înmormântare.
Pomul de Crăciun a devenit un simbol al Crăciunului doar în
secolul al XIX-lea, simbolizând naşterea şi nemurirea. Pomul de Crăciun îl
simbolizează pe Christos ca fiind Pomul Vieţii, în timp ce lumânările îl
reprezintă pe Christos însuşi ca fiind Lumina Lumii - şi uneori sufletele şi
Soarele, Luna şi stelele Pomului Cosmic.
Sărutatul sub ramura
de vâsc. Druizii din vechea Britanie credeau că vâscul are puteri
miraculoase, de aceea îl foloseau ca protecţie împotriva demonilor, a
descâtecelor şi a altor nenorociri. Vâscul este simbolul păcii și al bucuriei
și, la fel ca bradul, este simbol al vieții eterne.
Vâscul este planta
cu cea mai veche tradiție în sărbătorirea iernii. Este folosită în ornarea
casei, având puteri tămăduitoare. La unele popoare simbolizează pace și armonie.
Sărutul sub vâsc aduce armonie și înțelegere și face mai puternică iubirea din
cuplu. Obiceiul spune că perechile de îndrăgostiți - chiar și cuplurile mai în
vârsta - trebuie să se sărute sub o crenguță de vâsc. Sărutul unui cuplu tânăr
se consideră a fi o promisiune de căsătorie.
Conform unei tradiții de Crăciun, dacă un bărbat și o femeie
se întâlnesc sub o crenguță de vâsc trebuie să se sărute. Acest obicei pare a avea
origini scandinave și, pentru fiecare sărut sub vasc i se rupe câte o bobiță plantei.
Când vâscul rămâne fără bobițe, tradiția se încheie.
O superstiție spune că, de când este tăiat și agățat de
Crăciun, vâscul nu trebuie să atingă pământul. Poate să rămâna agățat în casă
pe tot parcursul anului, protejând locuința de incendiu și trăsnet, și se
înlocuiește anul următor în Ajunul Crăciunului.
Semnificație creștină: Întrucât vâscul trăiește de pe
urma copacului de care se atașează, reprezintă un simbol al dragostei care există
și se hrănește din iubirea lui Dumnezeu. Așa cum vâscul nu este conștient de
copacul care-l susține, așa și oamenii pot fi neștiutori în fața iubirii lui Dumnezeu,
dar dacă vâscul este îndepărtat de copac și omul de Dumnezeu, se sting încet.
Clopoțeii. În ziua
de Crăciun clopotele bisericii sună pentru a vesti nașterea lui Isus Hristos și
pentru a aduna creștinii să se bucure împreună. Acesta este și simbolul
clopoțeilor folosiți de colindătorii din preajma Crăciunului.
Clopotele sunt simboluri puternice ale credințelor păgâne. Potrivit
credinței populare, clopotele alungă spiritele rele, împreună cu artificiile și
lumânările avănd efect purificator. Legenda spune că clopotele sunt importante
și pentru că răspândesc veștile bune, iar vibrațiile sonore umplu mediul cu
energii pozitive.
Coronița de Crăciun.
Este ornament originar din Europa - se agață pe ușile caselor - simbolizând
sănătate și noroc. Forma circulară simbolizează natura veșnică a dragostei care
nu piere niciodată.
Își are originile într-un obicei precreștin german, ce se
celebra în luna Yule (decembrie). Cu timpul acesta s-a răspândit în toată lumea
creștină, devenind un simbol al Crăciunului.
Coronița se confecționează din ramuri de brad în formă de
cerc, la care se adaugă patru lumânări, în perioada Adventului (patru duminici
la rând până la Crăciun).
Potrivit tradiției, fiecare dintre acestea are o anumită semnificație:
prima lumânare este închinată profeților, a doua orașului Bethleem, iar
ultimele două păstorilor și îngerilor.
Poate fi ornată cu fundițe, globulețe sau conuri de brad
vopsite în argintiu sau auriu.
Se mai confecționează și coronițe din iederă. Planta poate supraviețui și în cele mai aspre condiții, drept
pentru care în multe culturi este asociată cu viața veșnică și cu speranța înnoirii
naturii. La celți, iedera simboliza moartea, în alte părți însă este considerată
simbolul norocului, fidelității ori al stărilor euforice. Iedera era
considerată planta sacră a lui Bacchus, zeul roman al vinului, viței-de-vie și
al beției. Grecii erau convinși că o coroniță din iederă este un antidot perfect
al beției. De fapt, planta era folosită pentru a combate mahmureala: frunzele
zdrobite de iederă erau amestecate în vin fiert pentru a estompa efectele
nefaste ale consumului exagerat de alcool.
Romanii din antichitate foloseau ramuri de ilice pentru a împodobi templele în perioada
Saturnaliilor, o serbare de șapte zile care avea loc la jumătatea iernii în
onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Era planta sacră a lui Saturn, romanii
dăruindu-și coronițe în care erau
prinse ilice și despre care credeau că au puteri magice.
Ilicele simbolizează renașterea continuă a naturii și speranța.
Este un simbol preponderent al Crăciunului anglo-saxon, însă planta a devenit
populară și la noi, fiind nelipsită din buchetele de flori ale sezonului.
Lumanârile
simbolizează lumina pe care a adus-o Nașterea Mântuitorului, și apar atât în
decorațiuni, cât și pe masă sau în brad. Prin verticalitatea ei și blândețea
flăcării, lumânarea este deopotrivă întruchiparea nevinovăției și a curăîeniei,
iar prin ardere exprimă o viață închinată pe deplin iubirii unice, fierbinți și
eterne.
Lumânarea aprinsă are semnificaţie în multe religii şi
culturi ca simbol al luminii, al vieţii şi spiritualităţii, dar are o
importanţă particulară în creştinism unde simbolizează Lumina Divină a lui Christos
şi însăşi credinţa.
Vârful bradului de
Crăciun în formă de stea simbolizează noroc și realizarea tuturor
visurilor. Steaua are o semnificație
religioasă, amintind de cea care a apărut pe cer la nașterea lui Isus. Steaua
Bethleemului i-a ghidat pe magi către locul în care S-a născut Isus,
simbolizând puterea lui Dumnezeu. Astăzi aceasta se pune în vârful bradului
împodobit, iar colindătorii o poartă cu ei între Crăciun și Bobotează atunci
când cânta Steaua sus răsare.
Primele mențiuni ale Ciorapilor
Crăciunului, care erau atârnați de coș sau lângă acesta, au fost făcute
abia la începuturile secolului XX de ilustratorul Thomas Nast, prin tablourile
sale, și de scriitorul George Webster, într-o poveste despre vizita lui Moș
Crăciun. Ideea a prins cu repeziciune.
Conform legendei, un nobil a fost atât de afectat de moartea
soției sale, încât și-a rispit întreaga avere. Acest lucru le-a lăsat pe cele trei
fiice ale sale fară mijloace de întreținere, fiind astfel confruntate cu o viață
de sărăcie cruntă. Generosul Sf. Nicolae a auzit de necazul celor trei fete și
a hotărât să le ajute. Dorind să rămână anonim, a încălecat pe calul său alb și
a pornit spre casa nobilului; odată ajuns acolo a aruncat trei pungi cu bani de
aur în hornul casei. Cele trei pungi au căzut în ciorapii pe care fetele, îi
atârnaseră la uscat deasupra șemineului.
La români, acest obicei pare să fie la originea ghetelor în care
Moș Nicolae pune dulciuri și fructe pentru copiii cuminși și nuiele pentru cei
care au fost neascultători peste an.
Se spune că globurile
roşii aseamănă pomul de Craciun cu pomul sacru din Grădina Edenului, în
care se găseau merele, fructele cunoaşterii (în Biblie nu e specificat
fructul).
Mărul este un simbol
complex: datorită formei sale aproape sferice simbolizează perfecțiunea, iar
semințele dispuse în formă de stea reprezintă înțelepciunea și spiritul închis
în corpul uman. Merele agățate pe bradul de Crăciun amintesc de fructele arborelui
cunoașterii, dar înseamnă și frumusețe și sănătate.
Portocala este un fruct nelipsit în timpul
Crăciunului, și reprezintă speranța.
În secolul al XVI-lea, la Strasbourg, brazii erau decoraţi
cu figurine, acadele şi ornamente din
hârtie colorată, considerate simboluri ale paradisului, belşugului, ale
cunoaşterii şi inocenţei.
Tradiția omului de
zăpadă se regăsește încă din Evul Mediu, în anul 1380, când se obișnuia ca
odată cu venirea zăpezii acest simpatic personaj să ia viață. Lucrurile se
schimbă pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când personajul întră în atenția
pedagogilor, care le recomandă copiilor de vârste mici jocul cu omul de zăpadă
pentru dezvoltarea abilităților artistice.
Ieslea reprezintă
locul de naștere al Mântuitorului. Potrivit tradiției, prima iesle a fost
realizată încă din anul 1223, la Greppio, de către Sfantul Francisc.
După ce o perioadă mai îndelungată tradiția s-a pierdut, în 1600
a fost reluată, dând naștere unei adevărate industrii în orașele italiene Genova
și Napoli.
În zilele noastre, în anumite țări din Europa Meridională există
tradiția ca în Ajunul Crăciunului să se pregătească o iesle asemănătoare cu cea
tradițională confecționată din lemn și ghips.
Surse: 1, vezi si la articolul Originea bradului de Craciun
foarte frumos articol
RăspundețiȘtergereMultumesc.
ȘtergereImi plac toate aceste simboluri insa in ultima vreme constat ca am cam pierdut bucuria aceea pe care o aveam in copilarie. Poate e normal...dar parca mi-as dori sa mai fiu copil in acel sens :)
RăspundețiȘtergere