Simboluri de Crăciun

Copacii veşnic verzi au fost văzuţi ca un simbol al vieţii, ca un semn cert că lumina soarelui şi primăvara vor reveni curând si de aceea oamenii au început să venereze copacii veșnic verzi. În China, de exemplu, pinul veşnic verde a ajuns să fie socotit un simbol al longevităţii şi nemuririi.

Obiceiurile de Crăciun diferă, în parte, de la popor la popor. Împodobirea bradului este un obicei comun dar podoabele pot fi diferite, toate simbolizând câte ceva: noroc, viață lungă, belșug, sănătate etc.

Pomul care se alege poate fi orice varietate de brad, pin sau molid. În încercarea de a diminua distrugerea pădurilor s-a ajuns la ideea ca fiecare familie care împodobește Pomul să planteze unul în fiecare an, ca o compensare pentru tăierile ocazionate de sărbătoarea Crăciunului, dar pentru că oamenii nu prea au înțeles că e bine să facă acest gest s-au inventat brazii artificiali care pot fi folosiți an de an și depozitați pe te miri unde până vine timpul lor.

Bradul ar fi fost ales și pentru forma sa asemănătoare cu cea a unui triunghi care ar reprezenta Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Curând bradul a ajuns să fie venerat ca Pomul lui Dumnezeu.

Bradul împodobit este considerat pomul vieții, arborele fertilizator. La romani, bradul era simbol de viață lungă, sănătate și belșug pentru nuntă, semn de trăinicie și belșug pentru casă nouă, sau substitut al omului pentru lumea de dincolo la înmormântare.

Pomul de Crăciun a devenit un simbol al Crăciunului doar în secolul al XIX-lea, simbolizând naşterea şi nemurirea. Pomul de Crăciun îl simbolizează pe Christos ca fiind Pomul Vieţii, în timp ce lumânările îl reprezintă pe Christos însuşi ca fiind Lumina Lumii - şi uneori sufletele şi Soarele, Luna şi stelele Pomului Cosmic.

Sărutatul sub ramura de vâsc. Druizii din vechea Britanie credeau că vâscul are puteri miraculoase, de aceea îl foloseau ca protecţie împotriva demonilor, a descâtecelor şi a altor nenorociri. Vâscul este simbolul păcii și al bucuriei și, la fel ca bradul, este simbol al vieții eterne.

Vâscul este planta cu cea mai veche tradiție în sărbătorirea iernii. Este folosită în ornarea casei, având puteri tămăduitoare. La unele popoare simbolizează pace și armonie. Sărutul sub vâsc aduce armonie și înțelegere și face mai puternică iubirea din cuplu. Obiceiul spune că perechile de îndrăgostiți - chiar și cuplurile mai în vârsta - trebuie să se sărute sub o crenguță de vâsc. Sărutul unui cuplu tânăr se consideră a fi o promisiune de căsătorie.

Conform unei tradiții de Crăciun, dacă un bărbat și o femeie se întâlnesc sub o crenguță de vâsc trebuie să se sărute. Acest obicei pare a avea origini scandinave și, pentru fiecare sărut sub vasc i se rupe câte o bobiță plantei. Când vâscul rămâne fără bobițe, tradiția se încheie.

O superstiție spune că, de când este tăiat și agățat de Crăciun, vâscul nu trebuie să atingă pământul. Poate să rămâna agățat în casă pe tot parcursul anului, protejând locuința de incendiu și trăsnet, și se înlocuiește anul următor în Ajunul Crăciunului.

Semnificație creștină: Întrucât vâscul trăiește de pe urma copacului de care se atașează, reprezintă un simbol al dragostei care există și se hrănește din iubirea lui Dumnezeu. Așa cum vâscul nu este conștient de copacul care-l susține, așa și oamenii pot fi neștiutori în fața iubirii lui Dumnezeu, dar dacă vâscul este îndepărtat de copac și omul de Dumnezeu, se sting încet.

Clopoțeii. În ziua de Crăciun clopotele bisericii sună pentru a vesti nașterea lui Isus Hristos și pentru a aduna creștinii să se bucure împreună. Acesta este și simbolul clopoțeilor folosiți de colindătorii din preajma Crăciunului.

Clopotele sunt simboluri puternice ale credințelor păgâne. Potrivit credinței populare, clopotele alungă spiritele rele, împreună cu artificiile și lumânările avănd efect purificator. Legenda spune că clopotele sunt importante și pentru că răspândesc veștile bune, iar vibrațiile sonore umplu mediul cu energii pozitive.

Coronița de Crăciun. Este ornament originar din Europa - se agață pe ușile caselor - simbolizând sănătate și noroc. Forma circulară simbolizează natura veșnică a dragostei care nu piere niciodată.

Își are originile într-un obicei precreștin german, ce se celebra în luna Yule (decembrie). Cu timpul acesta s-a răspândit în toată lumea creștină, devenind un simbol al Crăciunului.

Coronița se confecționează din ramuri de brad în formă de cerc, la care se adaugă patru lumânări, în perioada Adventului (patru duminici la rând până la Crăciun).

Potrivit tradiției, fiecare dintre acestea are o anumită semnificație: prima lumânare este închinată profeților, a doua orașului Bethleem, iar ultimele două păstorilor și îngerilor.

Poate fi ornată cu fundițe, globulețe sau conuri de brad vopsite în argintiu sau auriu.

Se mai confecționează și coronițe din iederă. Planta poate supraviețui și în cele mai aspre condiții, drept pentru care în multe culturi este asociată cu viața veșnică și cu speranța înnoirii naturii. La celți, iedera simboliza moartea, în alte părți însă este considerată simbolul norocului, fidelității ori al stărilor euforice. Iedera era considerată planta sacră a lui Bacchus, zeul roman al vinului, viței-de-vie și al beției. Grecii erau convinși că o coroniță din iederă este un antidot perfect al beției. De fapt, planta era folosită pentru a combate mahmureala: frunzele zdrobite de iederă erau amestecate în vin fiert pentru a estompa efectele nefaste ale consumului exagerat de alcool.

Romanii din antichitate foloseau ramuri de ilice pentru a împodobi templele în perioada Saturnaliilor, o serbare de șapte zile care avea loc la jumătatea iernii în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Era planta sacră a lui Saturn, romanii dăruindu-și coronițe în care erau prinse ilice și despre care credeau că au puteri magice.

Ilicele simbolizează renașterea continuă a naturii și speranța. Este un simbol preponderent al Crăciunului anglo-saxon, însă planta a devenit populară și la noi, fiind nelipsită din buchetele de flori ale sezonului.

Lumanârile simbolizează lumina pe care a adus-o Nașterea Mântuitorului, și apar atât în decorațiuni, cât și pe masă sau în brad. Prin verticalitatea ei și blândețea flăcării, lumânarea este deopotrivă întruchiparea nevinovăției și a curăîeniei, iar prin ardere exprimă o viață închinată pe deplin iubirii unice, fierbinți și eterne.

Lumânarea aprinsă are semnificaţie în multe religii şi culturi ca simbol al luminii, al vieţii şi spiritualităţii, dar are o importanţă particulară în creştinism unde simbolizează Lumina Divină a lui Christos şi însăşi credinţa.

Vârful bradului de Crăciun în formă de stea simbolizează noroc și realizarea tuturor visurilor. Steaua are o semnificație religioasă, amintind de cea care a apărut pe cer la nașterea lui Isus. Steaua Bethleemului i-a ghidat pe magi către locul în care S-a născut Isus, simbolizând puterea lui Dumnezeu. Astăzi aceasta se pune în vârful bradului împodobit, iar colindătorii o poartă cu ei între Crăciun și Bobotează atunci când cânta Steaua sus răsare.

Primele mențiuni ale Ciorapilor Crăciunului, care erau atârnați de coș sau lângă acesta, au fost făcute abia la începuturile secolului XX de ilustratorul Thomas Nast, prin tablourile sale, și de scriitorul George Webster, într-o poveste despre vizita lui Moș Crăciun. Ideea a prins cu repeziciune.

Conform legendei, un nobil a fost atât de afectat de moartea soției sale, încât și-a rispit întreaga avere. Acest lucru le-a lăsat pe cele trei fiice ale sale fară mijloace de întreținere, fiind astfel confruntate cu o viață de sărăcie cruntă. Generosul Sf. Nicolae a auzit de necazul celor trei fete și a hotărât să le ajute. Dorind să rămână anonim, a încălecat pe calul său alb și a pornit spre casa nobilului; odată ajuns acolo a aruncat trei pungi cu bani de aur în hornul casei. Cele trei pungi au căzut în ciorapii pe care fetele, îi atârnaseră la uscat deasupra șemineului.

http://www.descopera.org/originea-si-istoria-craciunului/

La români, acest obicei pare să fie la originea ghetelor în care Moș Nicolae pune dulciuri și fructe pentru copiii cuminși și nuiele pentru cei care au fost neascultători peste an.

Se spune că globurile roşii aseamănă pomul de Craciun cu pomul sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele, fructele cunoaşterii (în Biblie nu e specificat fructul).

Mărul este un simbol complex: datorită formei sale aproape sferice simbolizează perfecțiunea, iar semințele dispuse în formă de stea reprezintă înțelepciunea și spiritul închis în corpul uman. Merele agățate pe bradul de Crăciun amintesc de fructele arborelui cunoașterii, dar înseamnă și frumusețe și sănătate.

Portocala este un fruct nelipsit în timpul Crăciunului, și reprezintă speranța.

În secolul al XVI-lea, la Strasbourg, brazii erau decoraţi cu figurine, acadele şi ornamente din hârtie colorată, considerate simboluri ale paradisului, belşugului, ale cunoaşterii şi inocenţei.

Tradiția omului de zăpadă se regăsește încă din Evul Mediu, în anul 1380, când se obișnuia ca odată cu venirea zăpezii acest simpatic personaj să ia viață. Lucrurile se schimbă pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când personajul întră în atenția pedagogilor, care le recomandă copiilor de vârste mici jocul cu omul de zăpadă pentru dezvoltarea abilităților artistice.

Ieslea reprezintă locul de naștere al Mântuitorului. Potrivit tradiției, prima iesle a fost realizată încă din anul 1223, la Greppio, de către Sfantul Francisc.

După ce o perioadă mai îndelungată tradiția s-a pierdut, în 1600 a fost reluată, dând naștere unei adevărate industrii în orașele italiene Genova și Napoli.

În zilele noastre, în anumite țări din Europa Meridională există tradiția ca în Ajunul Crăciunului să se pregătească o iesle asemănătoare cu cea tradițională confecționată din lemn și ghips.

Surse: 1, vezi si la articolul Originea bradului de Craciun