Pagini

2014-01-19

Liviu Cornel Babeș a ars pentru libertate

Liviu Cornel Babeș s-a născut în 19 ianuarie 1942. 
Era căsătorit și avea o fetiță. Era maistru electrician  la Fabrica de Prefabricate, pictor și sculptor amator, membru al Uniunii Artiştilor Plastici Amatori.
Actualizare 2 martie 2014
Anul acesta, cu ocazia comemorarii lui Liviu Cornel Babeș a fost invitat turistul scoțian care a încercat să salveze viața omului pe care l-a văzut în flăcări, alergând spre ei și încercând să-l acopere cu jacheta lui de schi. […] Au văzut apoi un bilet prins în trunchiul unui copac cu un cuțit și și-au cam dat seama la ce au fost martori.
Ajuns acasă, Douglas Wallace (avea vârsta de 24 de ani în 1989) a luat legatura cu Sunday Times, cu BBC și Amnesty International. A păstrat ziarele în care au apărut articolele despre Liviu Cornel Babeș și despre gestul lui. Numele l-a aflat abia dupa 1990, când un jurnalist a scris un nou articol despre Liviu Cornel Babeș. Douglas Wallace a păstrat atăția ani ziarele și unele numere de telefon - luându-le cu el din Scoția în Canada, unde locuiește de 12 ani, gândindu-se că s-ar putea ca cineva să aibă nevoie, cândva, de acele informații.
Am luat legătura cu Sunday Times, pentru că era cel mai bun mijloc de a povesti unei lumi întregi ce s-a întâmplat. M-am gândit că, dacă nimeni nu afla despre acest gest, atunci acel om - oricine ar fi fost, a murit degeaba - a spus, între altele, Douglas Wallace. 
***
Ziua de 2 martie 1989 începuse ca oricare altă zi de muncă: a luat micul dejun, a plecat la lucru, de unde, la ora 9 s-a învoit fără să spună unde vrea să meargă; a trecut pe acasă, și-a luat schiurile, a urcat în Poiană și a schiat câteva ore. La ora la care ar fi trebuit să fie acasă, pe pârtia de schi Bradul din Poiana Braşov, Liviu Cornel Babeş a protestat tragic faţă de regimul comunist. Pe o bucată de carton, scrisese: Stop murder! Aus­ch­witz = Braşov (Opriţi crimele! Aus­ch­­witz = Braşov). Îşi procurase din timp o canistră cu benzină şi, în semn de protest pentru măsurile represive ale regimului faţă de muncitorii braşoveni (15 no­iembrie 1987) s-a autoincendiat. A murit la spital după câteva ore.
Securitatea a cercetat discret cazul, făcând și o percheziție la domiciliu.

Evenimentul - se zice - a fost făcut public în presa străină cu ajutorul a doi turişti scoţieni, care se aflau în acel moment pe pârtie şi care au relatat întâmplarea unei agenţii de ştiri, aceasta fiind preluată mai departe de marile publicaţii. În schimb, în ţară doar românii care ascultau Europa Liberă sau au fost prezenți au aflat de sinuciderea lui Liviu Babeş.
În 5 martie, la înmormântarea din Cimitirul municipal au participat sute de braşoveni, veniţi acolo după ce auziseră, prin telefonul fără fir, despre tragedia concitadinului lor. În lume, Radio Euro­pa Liberă a răspândit ştirea, prin vocea redacto­rului Neculai Constantin Munteanu.

În anul 1990, cu ocazia primei comemorări, a fost dezvelită pe Pârtia Bradul o cruce de fier în memoria lui Liviu Babeş. Nu departe de locul sacrificiului său, a fost ridicat, în 2007 un monument, pe care a fost fixată o placă memorială cu chipul eroului. Efigia a fost realizată de artistul plastic braşovean George Jipa şi a fost instalată în curtea bisericii ortodoxe din Poiana Braşov.
Prin Legea nr. 93/1997, Liviu Cornel Babeș a fost declarat Erou - Martir. Brașovul l-a numit cetățean de onoare post-mortem, iar strada pe care a locuit (str. Rândunicii) poartă azi, numele martirului.

Cu ocazia unei comemorari a martirului, ziaristul Bela Hunter a spus: Cred că spiritul lui Liviu Babeş este un spirit braşovean prin excelenţă. El a împrumutat ceva din spiritul acestui oraş liber, liber şi în istorie, în care, indiferent de stăpânirea vremelnică, Braşovul şi-a arătat întotdeauna libertatea de acţiune, libertatea pentru cultură, libertatea în arte, în comerţ şi aşa mai departe. Libertatea asumată de către noi este o libertate pe care am împrumutat-o din istorie. Liviu Babeş este un precursor a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 în Braşov. El, fiind acea torţă vie a Revoluţiei Române, face, în mod tragic, legătura între ceea ce s-a întâmplat în 15 noiembrie 1987 şi decembrie 1989.

Revolta muncitorilor (cărora li s-au alăturat și elevi, studenți și alte categorii), în 15 noiembrie 1987, s-a terminat (sau a continuat) cu anchete teribile, cu tortură și deportări. Cei arestați - arestările începând din chiar acea seară - au fost bătuți și torturați, condamnați și deportați (fără familii și numai cu ce puteau căra pe brațe) în alte județe, stabilindu-li-se domiciliu forțat, fiind mereu în atenția milițienilor și securiștilor, suportând și alte mizerii. Cele mai multe pedepse au fost date cu executare la locul de muncă.

18 comentarii:

  1. O pagina din istoria recenta, as zice, necunoscuta de multi oamenii...din pacate, pentru ca s-ar putea oricand repeta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Partea trista este ca si de-ar fi foarte cunoscuta, acea pagina de istorie ar putea ajunge sa fie rescrisa... Si acum exista mai multe cai de a obtine o relativa libertate...

      Ștergere
  2. mi s-a oprit rasuflarea... Cât de disperat a trebuit sa fie, daca a recurs la aceasta fapta?! ...
    Da! multe din paginile istoriei sunt scrise cu sânge! RIP

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gestul lui a fost nu doar un mod de a atrage atentia supra nebuniei care se intampla in Romanai comunista, ci si pentru a atrage atentia asupra celor arestati in urma revoltei din 15 noiembrie 1987 al caror proces tocmai incepuse...
      Dupa o era de comunism românii nici azi nu stiu sa fie uniti; ei nu vor sa ajunga la nivelul mai inalt al altuia, ci vor sa-l distruga pe acela si sa-i ia locul...

      Ștergere
  3. Dumnezeu sa il odihneasca. Nu stiam acest eveniment, insa moartea lui ca si a altor oameni care s-au sacrificat pt binele tarii a fost in van. Romania a ajuns o rusine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multi si-au dat viata, de tineri... si parvenitii s-au intins ca ciuma neagra, distrugand tot ce-au atins. Si putini "zic ceva"... si o fac pana li se arunca si lor un os... apoi rod la os si tac... Sigur, din gura dau multi - si din tastatura sau condei - dar de le-ai cere si ceva practica ar cauta prima gaura si s-ar ascunde acolo ca sobolanii... asteptand castanele gata coapte si scoase din foc... :(

      Ștergere
  4. Trebuie sa ai si o farama de nebunie sa poti face acest gest, eu una nu cred ca as face asa ceva.
    In decembrie 89 mi-a zburat efectiv un glont prin par, lunetistul ratand doar ptr ca sotul meu, in acel moment ma tras in jos.... Noroc sau îngerul pazitor?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu siguranta amandoua...te imbratisez >:D<

      Ștergere
    2. A fost... disperarea! S-a gandit, probabil, ca atragand atentia la ceea ce se intampla in BV, ar fi scapat pe altii de suferita... Gestul lui - chiar nebunesc - a contribuit, probabil, la atragerea atentiei opiniei publice (si politice) internationale. Mai apoi, cercetand "pagini de istorie" putem constata ca, in final, si in Romania ar fi cazut "zidul", desi... nu e sigur daca s-a dorit orientarea RO catre Vest... Sigur, sunt doar ganduri...
      Nici eu n-as fi putut face un astfel de gest dar ma gandesc ca, poate si datorita lui, am scapat naibii de intuneric si frig in casa! :)

      Ștergere
    3. Inger pazitor, Minnie! :)
      Sora mea si sotul ei, in Bucuresti, cand s-a tras asupra grupului in care erau au inercat sa se adaposteasca intr-o biserica dar... poarta era incuiata. :) S-au aruncat in spatele unei pietre funerare din cimitir. Bucati din piatra funerara a cuiva numit Emanuel i-a acoperit si i-a ferit de gloantele care au ciuntit monumentul...
      Va imbratisez cu drag pe amandoua! :)

      Ștergere
  5. o farama un pic mai mare as zice!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Nebuni" ca el au contribuit - mai mult sau mai putin - la libertatea pe care cei m-ai multi români nu doar ca n-o inteleg, dar nici n-o pot duce. :(

      Ștergere
  6. mi s-a pus un nod in gat...
    un gest disperat, curajos, dureros, facut pentru ceilalti...uneori cred ca uitam prea usor cat de greu, de dureros am trait fara libertate si in umilinta...
    multumesc Diana pentru ce ai scris aici...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt sigura ca foarte multi au uitat cum le-a fost viata atunci. Dar, vazandu-i pe cei care erau mici-mici cand se intamplau toate acestea dar care acum zic ca "inainte era mai bine" inteleg ca fac parte din acele familii care nu aveau ca ideal decat un loc de munca si atat... Un loc de munca e bun, dar... depinde in ce conditii trebuie pastrat. Azi, cei care zic ca "inainte era mai bine" au salarii de cacao, dar continua sa le accepte tocmai pentru ca e mai bine putin decat nimic si e corect, dar cine-i opreste sa zica "pas", vreau mai mult? Le-ar placea ca altii sa se sacrifice pentru ei si sa-si riste siguranta fizica si materiala pentru ca, mai apoi, lasii sa aiba salarii decente. Vorba unor angajatori: "vrei mai mult? Dispari! O suta de fomisti stau la coada!" Cand toti "fomistii" vor zice ca vor salarii decente sa vezi ce repede s-ar gasi bani mai multi pentru salarii!
      Multumesc, Pandhora. :) Pupici!

      Ștergere
  7. Cam ne potrivit momentul dar ai o leapsa la mine pe blog!
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Am primit-o de la Carmen si am rezolvat-o deja. :) Pupici!

      Ștergere
  8. Recunosc ca nu stiam despre acest erou al luptei anticomuniste. Am sa retin cu respect numele lui. Pacat ca generatiile mai tinere nu au deloc habar despre toti eroii care au luptat pentru o cauza, pentru niste idealuri. Sunt atatia care habar nu au ca in 1989 s-a murit pentru libertate! Si au murit atat de multi...
    Eroii nu trebuie uitati!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La nivel national numele lui nu stiu daca s-a amintit vreodata altfel decat in treacat... Chiar si in BV se prezinta la comemorare din ce in ce mai putini oameni... :( Mai scriu ziaristii... mereu au scris cate un articol. Am vazut unul si in Jurnalul National, in nu stiu care an...
      Numele acestor oameni par a nu avea loc in manuale, pentru ca n-ar mai avea loc numele cine-stie-carei cititoare de stiri sau prezentatoare meteo... Hm! Am fost cam rautacioasa, dar asa am gandit... :)
      Cand trec pe langa mormintele celor mai multi dintre cei care au murit in Decembrie 1989 am un sentiment cumplit de... zadarnicie! O dezamagire crunta! :( Si sunt convinsa ca foarte multi chiar si dintre cei varstnici care traiesc in BV habar n-au unde sunt inmormantati acesti oameni - desi sunt intr-o zona centrala... :( Sau, fiind langa mormintele lor, in trecere, isi spun unii altora ca... "inainte era mai bine"... Sigur, acestia nu cred ca-si dau seama unde se afla cand rostesc acele tampenii...

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.