Soluția finală a problemei

În data de 20 ianuarie 1942, în suburbia Wannsee a Berlinului, într-o vilă izolată de pe malul lacului cu același nume, a avut loc o adunare a oficialilor superiori ai Germaniei naziste, adunare cunoscută sub numele de Conferința de la Wannsee.

Conferința a fost prezidată de Reinhard Heydrich și scopul acesteia a fost de a informa oficialii naziști și înalții administratori guvernamentali despre planurile de aplicare a Soluției finale a problemei evreiești și de a asigura colaborarea instituțiilor germane din punct de vedere logistic, a mijloacelor de transport, alocarea de detașamente de pază, asigurarea secretului acțiunilor, propaganda ș.a.

Stenogramele și minutele încheiate la sfârșitul întrunirii au fost găsite intacte de Aliați la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și au fost folosite ca dovezi la procesele de la Nürnberg.

Există păreri conform cărora despre soluția finală a vorbit Hitler într-un discurs din 30 ianuarie 1939, referindu-se la anihilarea rasei evreiești în Europa în cazul în care magnații evrei internaționali ar mai fi aruncat lumea într-un al doilea război mondial.

O altă opinie se referă la data de 12 decembrie 1941, când Hitler s-a adresat la o întrunire a Partidului Nazist (Reichsleiter) și a liderilor regionali de partid (Gauleiteri). În jurnalul său, Joseph Goebbels scria pe 13 decembrie, la o zi după discursul lui Hitler:

În ceea ce privește problema evreiască, Führerul este hotărât să curețe tabla. El a avertizat evreimea că dacă vor provoca un alt război mondial, acesta va fi propria lor pieire. Acestea nu au fost cuvinte goale. Războiul mondial a venit. Distrugerea evreilor trebuie să fie o consecință necesară. Nu putem fi sentimentali în această privință. […]

Dar mai este o opinie: primăvara anului 1941, înainte de atacarea U.R.S.S.

Soluția finală a problemei evreiești în Europa 

se referă la planul germano-nazist de executare a genocidului sistematic împotriva evreilor europeni în timpul celui de-al doilea război mondial. Termenul a fost folosit pentru prima oară de Adolf Eichmann. Naziștii își imaginau că Marea Britanie va fi învinsă și vor deporta oamenii în Madagascar cu navele britanice cucerite, dar pentru că asta nu s-a întâmplat s-au hotărât pentru alt plan.

Începând cu 1 noiembrie 1941, au fost construite primele lagăre de exterminare: Belzec, Sobibor, Treblinka, Chełmno, Majdanek și ultimul Auschwitz-Birkenau. Execuțiile în masă ale evreilor au început la începutul anului 1942.

În discursul său de la Posen, din 6 octombrie 1943, Himmler a prezentat pentru prima oară tuturor liderilor naziști, în mod detaliat, brutal și fără ocolișuri, modul de rezolvare a problemei evreiești.

Chestiunea țigănească și soluția finală

Legea din 1929 impunea pentru țigani mai multe restricții: nu aveau dreptul să se deplaseze fără un permis eliberat de politie și erau obligați să utilizeze pentru deplasări rulote sau caravane. Tinerii care depășeau vârsta de 16 ani și care nu puteau face dovada unei ocupații erau constrânși să efectueze doi ani de muncă în centre de reeducare.

Din anul 1933, odată cu accederea la putere a lui Hitler, aceste măsuri s-au agravat. Într-o țară în care deviza era Munca înseamnă libertate, orice persoană fără acte putea fi declarată parazit. Cei care nu-și puteau proba naționalitatea germană erau expulzați. În curând s-au deschis lagăre de concentrare și printre primii prizonieri, inamici ai regimului, prizonieri de drept comun erau evreii și țiganii.

Documente din 1936 relatează deportarea romilor la Dachau. Scrisoarea din 01.07.1936 se referă la lupta contra cerșetorilor și gitanilor și la sosirea a 100-120 de deportați în lagăr. O altă scrisoare vorbește de trei transporturi succesive către aceeași destinație. Ministerul informează conducerea lagărului că deportații sunt prizonieri ai poliției și depind de biroul din Munchen. Hans Globke, șef de serviciu în Ministerul de Interne al celui de-al treilea Reich, unul dintre redactorii și comentatorii legilor rasiale, declara, în 1936: În Europa, numai evreii și țiganii au sânge străin. El precizează că legile referitoare la metișii evrei trebuie aplicate și altora și preconiza punerea romilor în aceeași categorie cu evreii.

Anul 1938 este unul crucial pentru romi, ca și pentru evrei. În octombrie s-au făcut primele deportări ale evreilor polonezi. Primele incendieri ale sinagogilor preced incendiul care va cuprinde lumea întreagă. Însuși Himmler intră în scenă. El ordonă transferul biroului Problemei țiganilor de la Munchen la Berlin. O altă ordonanță cerea tuturor posturilor de poliție de a proceda la o săptămână de epurare. Au loc peste tot razii. Mii de romi din Reich și din Austria sunt arestați. În satul Mannwoerth, sat cu romi sedentari, posedând pământ și vii, 300 de romi au fost arestați într-o singură noapte.
În 8.12.1938, Himmler semnează o nouă ordonanță, care constituie, practic, o condamnare la moarte a romilor: toți romii și metișii să fie condamnați la moarte, fără amânare. Unii dintre ei puteau să scape de condamnarea la moarte cu condiția de a se lăsa sterilizați, cum a fost cazul unor evrei olandezi uniți cu arieni. Problema țiganilor este pe ordinea de zi din 1938. Tobias Potschy scrie un memorandum și îl trimite la cancelaria Fuhrerului. El face o propunere concretă pentru a rezolva problema: muncă forțată și sterilizare în masă, pentru că țiganii pun în pericol puritatea sângelui țărănimii germane.

Surse: wikipedia, romanes.ro

Vezi și:

Lagărul de la Chelmno
Comemorarea victimelor Holocaustului 

In vizita la Auschwitz-Birkenau;

Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului - 9 octombrie;