Pagini

2014-03-01

1 Martie. Mărțișorul

La originile Mărțișorului a stat o monedă de aur sau de argint la care se atașa o sfoară făcută din două fire răsucite, una roșie și alta albă (sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii și care era purtată în general de persoanele sensibile (copii și fetele tinere). Exista credința că această amuletă aducea noroc și fericire.
Alții au alte opinii:
- Șnurul era alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu sau în alb și negru. Culorile reprezintă unitatea contrastelor: vară-iarnă, caldură-frig, lumină-întuneric. Cu trecerea timpului, tradiția s-a schimbat și șnurului i-a fost adăugată o monedă de argint, asociată soarelui, un cerc protector care, în anumite epoci, se punea chiar la cornul vitelor sau la tâmpla porții.
- Cele două fire răsucite, alb și roșu, simbolizează iarna și vara și reprezintă funia anului, care împletea zilele celor două anotimpuri. Mărțișorul este o secvență a unui scenariu ritual de înnoire a timpului și anului primăvara, la nașterea și moartea simbolică a Dochiei. După unele tradiții, firul mărțișorului - funie de 365 sau 366 zile - ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca oile la munte.

O altă legendă a Mărțișorului spune că: Umblând cu oile prin pădure și torcând lâna din furcă, Baba Dochia a găsit o para, i-a făcut o "bortă" și a legat-o cu un fir de ață; asta se întâmpla într-o zi de 1 Martie și de atunci s-a extins obiceiul. Despre mărțișor a început să se vorbească mai târziu, primele informații fiind furnizate de folcloristul Simion Florea Mihai.

***
În vechimea nu prea îndepărtată, Mărțișorul era un ban de aur sau argint, ori un medalion, legat cu un șnur roșu-alb, pe care românii îl puneau copiilor la gât sau la mână. Mărțișorul se mai numește în unele ținuturi Mărțiguș sau Marț, și e purtat pentru noroc, în decursul anului, iar cei ce-l poartă cred că vor fi sănătoși și curați ca argintul și că peste vară nu-i vor mai apuca și scutura frigurile. Mărțișorul se punea în zorii zilei de 1 Martie, înainte de răsăritul Soarelui, iar când îl puneau, părinții se fereau să fie văzuți de vreo femeie însărcinată, crezând că își pătează copilul pe ochi. În Moldova, Muntenia și Dobrogea, unii copii purtau Mărțișorul 12 zile de gât, iar după aceea îl lăsau în crenguțele unui pom tânăr; și dacă pomișorului îi va merge bine în acel an însemna că și copilului îi va merge bine în viață. Alții îl păstrau până ce vedeau primul arbust înflorit, de obicei porumbar sau păducel, și îl puneau pe pomișor, sperând să fie albi ca florile acestuia. În unele zone, Mărțișorul se poartă până când începe cucul a cânta sau până când vin berzele.
Nu numai părinții le puneau Mărtișoare copiilor, ci și alți români le dăruiau unul altuia la 1 Martie. Azi îl poartă mai ales femeile și fetele și doar în sate mai izolate îl poartă bărbații și băieții. Rareori se mai face din bani de aur sau de argint și nu mai e ținut toată luna, ci numai câteva zile, la începutul lui Martie. În Muntenia se spune: Cine poartă Mărțișoare / Nu mai e pârlit de Soare.
Pe la sfârșitul lui martie, femeile și fetele iau șnurul Mărțișorului și îl pun pe trandafiri, iar moneda sau medalionul le dau pe vin, pâine albă și caș, crezând că aceea ce le-a purtat va avea fața albă cum e cașul și rumenă ca trandafirul și vinul.

Obiceiul Mărțișorului la români se spune că vine de la geto-daci. La Sarmisegetusa a fost descoperit un medalion de lut ars - zice-se că ar fi Mărțișor - cu chipul unuia dintre Zalmoxis. Asemenea amulete au mai fost descoperite și în alte cetăți dacice.
Geții, și după ei grecii, îi numeau pe cei doi Zalmoxis Apollon Albul si Artemis Rosia. Legendele sacre spuneau că mama lor era fecioara Divina Marian Magnifica, Floare de Măr, drept care copiii Cerești se mai numeau Marian-Dynes, Copiii din Flori de Măr. Mărul era socotit pom sfânt, iar nuanța florilor lui, Roz, compusă din Alb și Roșu, îmbina culorile simbolice ale celor doi Zalmoxis.
Inscripțiile tracice plasează locul nașterii și copilariei Gemenilor Cerești la Apus de Marea Neagră. Pe un altar de piatră descoperit aproape de Struga (Macedonia), sunt înscrise următoarele versuri (în traducere ar fi): Magii, când au auzit vestea despre cei doi născuți pe țărmul de Apus al Lacului Alb, au pornit îndată de la Marea Neagră, câteșitrei în goana cailor.
(Dacia secretă, Adrian Bucurescu, ed. Arhetip, București 1998)

Tradiția spune că persoana care poartă Mărțisorul se împrietenește cu Soarele care îi dă tot ce-i stă în putere: frumusețe, veselie, sănătate, iubire și puritate sufletească.

În Bulgaria, marțișoarele sunt oferite bărbaților, iar în anumite regiuni, ele sunt purtate în funcție de statut: fetele nemăritate în partea stângă a rochiei, femeile bătrâne la degetul mic al mâinii stângi iar bărbații căsătoriți la șoseta dreaptă.

1 Martie reprezintă începutul primăverii calendaristice, luna Mărţişorului avand şi semnificaţii mai profunde, legate de revenirea la viaţă a naturii şi reîntinerirea spiritului. Plantele specifice anotimpului sunt utile pentru cele mai puternice talismane şi descantece pentru noroc şi fericire.
1-8 Martie e o perioadă benefică pentru începerea lucrărilor de dragoste, fericire şi noroc. Se fac talismane din flori şi plante culese de Dragobete sau anul trecut, de Sanziene, acestea fiind extrem de utile la dezlegarea celor mai grele farmece, dar le pot purta şi persoanele care nu au făcături, pentru a le aduce noroc şi pentru a fi protejate impotriva răului.
Surse online: traditii.ro, romanianmonasteries.org

La Anastasia puteti citi despre Martisor.

Vezi si

16 comentarii:

  1. cat ma bucur ca românii au pastrat si transmis aceasta traditie a Martisorului! este minunat obiceiul si pentru mine, pentru ca traiesc departe de tara, amintirile legate de ziua de 1 Martie au multe semnificatii sentimentale.
    Multumesc mult pentru minunatele detalii în legatura cu simbolul pe care-l reprezinta martisorul, snurul si ziua de 1 Martie.
    pupici si imbratisari. Un start perfect în Primavara. Fie ca primavara sa va aduca doar bucurii si sanatate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, Carmen! La fel va dorim si voua! De sanatate sa va bucurati! Sa fiti fericiti!
      :) Inca se mai pastreaza traditia, dar mi se pare mai putin sentimentala - sa zic asa - decat cu mai multi ani in urma. :)
      Citeam la tine pe blog ca ai primit sau urmeaza sa primesti martisoare din tara! Nu m-am gandit sa iti trimit... :( Voi tine minte pentru anul viitor si voi confectiona un martisor special pentru tine! :) Pupici cu drag!
      Sa aveti o primavara minunata! Imbratisari cu drag!

      Ștergere
    2. nu iti face ganduri, nu are rost draga mea. Am primit cateva martisoare si m-am bucurat, pentru ca aici, nefiind suprasaturatia din tara - adica nefiind de loc :) ma bucur ca de ceva SFÂNT! apreciez mult mai mult 1 Martie decat cum o faceam cand locuiam in Sibiu :)
      va pupam. imbratisari si ganduri bune

      Ștergere
    3. Prietena mea cea mai buna a purtat si ea martisoare in primii ani dupa ce a plecat din tara; acum n-o mai face (zice ca e prea... batrana sa mai atraga atentia) :)) Poate vor prelua fetele ei ideea, macar sa le poarte la incheietura mainii, ca bratari - lanseaza o... moda noua! :)

      Ștergere
  2. La multi ani de Martisor! Iti doresc o primavara minunata si plina de veselie, draga Diana!
    Mi-a placut tare mult articolul. Sunt atatea semnificatii profunde in aceste traditii stravechi. Pacat ca nu le mai stim....
    Numai bine! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Alex! La fel!
      Cred ca multi mai stim traditiile, dar e mai comod asa cum procedam azi... Mi-ar placea ca Sarbatoarea Martisorului sa fi pastrat macar ceva din spiritul pe care-l avea cand eram la liceu, macar, daca nu asa cum era candva... Acum are ceva mecanic: cumpar martisor, il dau si gata! :) E usor aiurea.
      Zile fericite iti doresc! Cu drag!

      Ștergere
  3. 1 Martie reprezinta inceputul primaverii, anotimpul iubirii. Sa te indragostesti pasind prin raze, culegand ghiocei si impartind zambete... ╭•⊰✿╭•⊰✿╭•⊰✿ :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Kristi! La fel! :)
      Viata frumoasa sa ai, zile fericite!

      Ștergere
  4. Prima zi de primăvara sa-ti aducă-n suflet soare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Iulisa! La fel!
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  5. Martisorul e un adevarat simbol romanesc, semn ca traditiile nu au fost uitate. Iti multumesc pentru aceste informatii utile si iti doresc o primavara plina de bucurii si multa iubire!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere! :)
      E adevarat ca mai tinem inca, la aceasta traditie, dar nu pare ca a devenit, oarecum... mecanica? Parca si-a pierdut ceva din... dragalasenie. :)
      Multumesc, la fel!
      Zile fericite! Sa fii iubita!

      Ștergere
  6. Una din traditiile romanesti care se pastreaza frumos.Primavara aduce in sufletele noastre bucurie,speranta si caldura.Un weekend frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu zic ca se pastreaza frumos traditia, pentru ca - la fel ca si tine, probabil - ma refer la cei pe care ii cunosc si pe care ii vad cat suflet pun in a oferi ceva frumos, fara a fi scump... Ca simbol al primaverii martisorul trebuie sa fie ceva mai mult decat un obiect. :)
      Multumesc!
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  7. O primavara superba sa ai, draga Diana! :) Te pup.

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.