Să fim mai buni

Nimeni dintre aceia pe care bogăţia şi onorurile îi aşază pe o treaptă mai înaltă nu e mare. Aceasta-i eroarea care ne înşală, că nu apreciem pe nimeni după ceea ce este, ci îi adăugăm şi cele ce-l împodobesc. Când vrei să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel de om este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei, să dezbrace până şi corpul - priveşte-i sufletul, dacă-i mare prin altceva sau prin el însuşi. Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el, şi să cercetăm ce este, nu ce e numit. (Seneca, Epistolae)

(Liliana a postat pe fb)

De la aceste rânduri m-am dus cu gândul mai departe…

Nunu! Nu vă îndemn să fiți mai buni cu ocazia Sărbătorii Învierii. Nu vă îndemn la nimic. Omul este cea ce este și e… perfectibil. Putem tinde spre perfecțiune dar nu o vom atinge niciodată. Putem fi mai buni, dar nu ne ajunge o zi. Încercarea de a deveni mai buni e, practic, o luptă cu noi înșine, o luptă de fiecare zi, de fiecare clipă, nu doar cu ocazia marilor sărbători religioase - dar e bine că ne amintim măcar cu aceste ocazii. Filantropia, dărnicia, bucuria, iubirea și altele trebuie să fie manifestări zilnice, nu ocazionale și în schimb nu trebuie să așteptăm recunoștință sau un loc în Rai.

Pentru a reuși (dar chiar și numai pentru a încerca) să fim mai buni trebuie, în primul rând, să ne autocunoaștem - dar cât de obiectivi, de sinceri putem fi? Prin autocunoaștere ne dăm seama ce putem și cât putem. Prin cunoaștere ne dăm seama - imediat - ce pot și cât pot ceilalți și nu le vom cere niciodată mai mult decât pot da și astfel evităm dezamăgirile. Crezi în oameni - spunea cineva - dar așteaptă-te la orice de la ei.

Umbre grele înconjoară Sinele și nici nu percepem, uneori, aceste umbre. Umbra e întuneric. Umbra este o problemă în context psihologic și este un păcat în context religios.

Arhetipul Sinelui se referă la totalitatea integrată armonic a potenţialităţilor psihice ale individului. Realizarea Sinelui reprezintă scopul dezvoltării fiecărui individ şi presupune confruntarea cu contrariile şi armonizarea lor, procesul de ajungere la Sine fiind denumit de Jung «individuaţie». Deşi unul dintre simbolurile Sinelui este Dumnezeu, ceea ce ar putea sugera ideea că inspiraţia conceptului este teologică, psihanalistul insistă ori de câte ori are ocazia asupra surselor sale empirice: psihiatrice, psihanalitice şi culturale. (Vasile Zamfirescu)

Umbra este o problemă morală care pune la incercare întregul Ego, pentru că nimeni nu poate deveni conștient de umbră fără un efort moral considerabil. Conștientizarea acesteia implică recunoașterea aspectelor întunecate ale personalității, prezente și reale. Acest act este condiția esențială pentru orice fel de auto-cunoaștere. (C.G.Jung, Aion. Cercetari in fenomenologia Sinelui, 1951)

Mi s-a solicitat de atâtea ori cu insistenţă de către publicul meu cititor să dezbat relaţia dintre figura tradiţională a lui Cristos şi simbolurile naturale ale entităţii, adică ale Sinelui, încât m-am decis în cele din urmă să mă îndeletnicesc cu această sarcină. […] Cred şi că ştiu ce responsabilitate îmi asum atunci când, continuând într-o oarecare măsură procesul istoric de receptare, adaug numeroaselor amplificări simbolice ale figurii lui Cristos o alta, psihologică, sau chiar - aşa cum ar putea să pară - când reduc simbolul lui Cristos la o imagine psihică a totalităţii. Însă îl rog pe cititorul meu să nu uite că nu emit profesiuni de credinţă şi nici nu compun scrieri cu tendinţă, ci reflectez cum am putea sesiza unele lucruri din perspectiva conştiinţei moderne; şi anume lucruri pe care le consider demne de a fi înţelese şi care se află în mod evident în pericolul de a fi înghiţite de hăul incomprehensiunii şi al uitării; în sfârşit, lucruri a căror înţelegere ar veni mult în ajutor dezorientării ce caracterizează concepţia noastră despre lume, printr-o limpezire a fundalurilor şi fundamentelor psihice. C.G. Jung, Aion (legătură către editura TREI online).

Unele umbre - care sunt ca spinii în inima cuiva - le regăsim atât pe calea religiei cât și pe calea psihanalizei, a psihologiei. Sunt multe voci care afirmă că psihologia, psihanaliza, psihiatria nu sunt științe. Poate că nu sunt științe exacte, dar au baze științifice. Cercetătorii ne informează că în creierul uman exista “centri specializați” pentru durere, pentru foame, pentru tristețe, pentru dragoste, pentru și pentru. Acești centri reacționează la stimulii externi, de regulă (patologia e o altă “latură”). Înțelegând cât mai bine influența factorilor externi asupra centrilor din creier înțelegem și comportamentul propriu dar și pe al altora - și putem evita medicamentele care au în conținut anumite substanțe chimice (de regulă artificiale) care suplinesc deficiența existentă la un moment dat în organism și în lipsa cărora devenim… triști, anxioși sau mai știu eu cum. Putem înțelege aceste aspecte prin introspecție, nu chirurgical, nu prin experimente în laborator, chiar dacă Alfred Charles Kinsey (primul care a făcut-o) a studiat în laborator comportamentul sexual al bărbatului și al femeii, încă din anul 1947. Comportamentul sexual nu explică sentimentul de iubire. Psihanaliza, psihologia - mă gândesc - nu sunt doar arta de a interacționa cu ceilalți, ci și știința de a o face - țin, așadar de… științele comportamentale.

Psihanaliza și credința recunosc aceleași tare ale omului - probabil că pentru fiecare dintre acestea cercetătorii au descoperit o genă, dar aceasta nu schimbă ideea că mai trebuie să și înțelegem de ce se întâmplă într-un fel sau altul, de ce fiecare reacționeaza altfel la aceiași stimuli - acest aspect nu cred că-l va explica vreodată știința altfel decât prin “oamenii sunt diferiți ca structură fizică și chimică”.

Pentru a reuși să devenim mai buni - în sensul de a fi în armonie cu noi și cu cei care ne înconjoară, ar trebui - afirmă atât preoții cât și psihanaliștii (dar și medicii, când spun, uneori: evitați stresul - mă și distrează acest sfat profund științific) - să recunoaștem “umbrele” și să le înlăturăm una câte una, pas cu pas. Care ar fi aceste umbre?! Am auzit despre ele de la preoți, de la psihanaliști dar și de la cei care țin discursuri motivaționale. Între acestea enumăr: mândria pentru credință sau necredință, dorința de a fi în centrul atenției, aroganța, invidia, ipocrizia, zgârcenia, răzbunarea, nerecunoștința, ascunderea adevărului, atașamentul de lucruri, dorința de putere, dorința de a acumula bunuri materiale, dorința de laudă și de a primi aprobarea altora, bucuria de răul altuia - chiar dacă acesta este un dușman, prietenia cu dușmanul unui cunoscut, mândria pentru trecutul personal sau al altuia, disprețuirea săracilor, folosirea și lingușirea bogaților și a celor de care ai nevoie pentru a-ți atinge scopurile, rușinea și suferința pentru greșelile altora, preocuparea pentru defectele celorlalți și ignorarea propriilor defecte, repetarea greșelii pentru care ne-am cerut o dată scuze, plăcerea de a-i critica pe ceilalți, încăpățânarea, bârfa, lenea, a-i judeca pe ceilalți… și multe altele.

Luminând toate aceste umbre putem avea o viață armonioasă și ne putem permite să fim buni și cu noi și cu ceilalți. Recunoscând aceste umbre în noi facem primul pas în a le lumina și în a înțelege mai bine ce ne motivează și ce îi motivează pe alții să reacționeze așa cum o fac, să fie așa cum sunt…