Biserica Neagră sau Sfânta Maria - legende

Coroana lui Solomon

În Biserica Neagră ar fi ascunsă coroana regelui Solomon care, urmărit fiind, și-a ascuns coroana la rădăcina unui arbore. În Geografia comitatului Brașov (de Ion Dariu, 1910) scrie ca un ţăran, ducându-se în pădure după lemne, află coroana lui Solomon şi o dete primarului din sat. Iar coroana lui Solomon s-a depus în Biserica Neagră spre păstrare.

Numele acestui rege Solomon este legat și de ceea ce numim Pietrele lui Solomon, unde este azi loc de picnic și locul unde se întâlnesc Junii Brașovului la serbările câmpenești.

Pe această temă circulă cel puțin trei legende. Una vorbește despre un rege ungur numit Solomon care ar fi fost alungat de mama sa pentru că şi-a omorât fratele, succesorul de drept la tron. Ea l-a blestemat pe Solomon să moară în clipa când va fi văzut de un om de rând. Solomon s-a refugiat la valahii din Şchei, unde a stat ascuns dar, până la urmă, un şcheian i-a zărit chipul şi i-a anunţat pe localnici. Atunci blestemul s-a împlinit şi Solomon a murit, iar coroana i-a căzut de pe cap la rădăcina unui copac bătrân. Dar există și varianta că și-ar fi ascuns el coroana, încercând să treacă drept om de rând și să scape de urmăritori. De aceea, se zice, vechea emblemă a Braşovului este coroana cu 32 de rădăcini, simbolizând cele 32 de sate subordonate Braşovului. În a doua legendă se zice că Pietrele lui Solomon sunt cei doi munţi peste care un rege ungur a încercat să sară călare. A scăpat cu viaţă, dar duşmanii lui au căzut în hău. Înainte de cădere coroana lui a ajuns la rădăcina unui copac. A treia versiune le îmbină pe primele două: pe un munte, Solomon a văzut un cioban care-şi păştea oile. De frică să nu-i vadă chipul, regele a tras brusc frâiele calului; animalul s-a speriat şi, nechezând, a atras privirea ciobanului. Un fulger a lovit stânca pe care se afla regele, despicând-o în două. Hăul l-a înghiţit pe Solomon cu cal cu tot, dar a mai apucat să îşi aşeze coroana la rădăcinile unui copac.

Incizii in blocurile bisericii

Incizii adânci în blocurile de calcar sau gresie ale paramentelor sau soclurilor bisericilor medievale.

Cel mai adesea sunt întâlnite în apropierea portalurilor de la intrări; pot fi observate și pe zidurile Bisericii Negre. Cercetătorii nu au ajuns la o concluzie definitivă (cel puțin nu am aflat să fi ajuns) pentru aceste aparente gesturi de vandalism, dar au făcut speculații. Speculația care pare a fi acceptată mai des este aceea conform căreia soldații care plecau la război, după ce primeau dezlegarea de păcate, își încercau armele pe zidurile bisericii - probabil într-un fel de ritual (sau doar superstiție). Mai rar sunt pe socluri sau pe zidurile simple, dar întotdeauna în exterior. Unii au zis că soldații își ascuțeau armele pe pietrele sfințite, alții că doar le frecau de pietre pentru a conferi lamelor sau vârfurilor armelor o parte de sfințenie. Totuși, astfel de incizii apar nu numai la biserici, ci şi în cetăţi ori construcţii civile contemporane - afirmă alții. Au fost definite neutru drept caneluri de şlefuire.

Poarta Spovedaniei

La Biserica Neagră sunt întâlnite pe ambele laturii ale așa-numitei Porți a Spovedaniei aflată pe latura de sud-vest a bisericii (dinspre curtea liceului Honterus).

La Poarta Spovedaniei, în vreme de război, preotul ieșea și citea din cartea sfântă în special pentru cei care urmau să apere zidurile cetății. Spovedania, se zice, este o poartă spre Rai. Botezul este calea de intrare în creștinism și marchează momentul când păcatul strămoșesc precum și greșelile și păcatele săvârșite de cel ce urmează a fi botezat sunt iertate, dar această inimă curățită nu se păstrează indefinit și de aceea a fost rânduită spovedania, iar cei care plecau la luptă își doreau cu atât mai mult să-și mărturisească păcatele și să obțină iertarea pentru că era probabil să piară. Credincioșii nu se pot mântui, nu pot intra în Rai, dacă nu se spovedesc și nu se împărtășesc după cum a poruncit Isus Hristos: Dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sangele Lui, nu veți avea viața în voi (Ioan 6, 53).

Statuia calfei 

Pe latura de nord a edificiului se află o statuie ce pare a fi a unui zidar, statuie despre care se știu și nu prea se știu multe, pentru că există diverse variante, mai ales că nu e caracteristică lăcașurilor de cult.

Legenda spune că acest tânar pietrar a lucrat la ridicarea bisericii și era cea mai talentată calfă și ceilalți începuseră să-i ceară sfatul, astfel încât și-a atras invidia meșterului care, temându-se ca acesta să nu-i ia locul, l-a împins de pe schelă.

În altă versiune se spune că la construirea bisericii meșterul şi-a pedepsit calfa care aparent era un copil şi nu măsurase adecvat peretele bisericii; l-a urcat pe acoperiş și i-a cerut să privească în jos, să-și vadă greșeala - copilul s-a dezechilibrat și a căzut. În altă variantă a fost împins de meşterul care era nervos pe incapacitatea lui de a-şi duce lucrurile la bun sfârşit.

Meșterul s-a căit mai apoi și a pus să fie ridicată acea statuie; alții spun că au ridicat statuia colegii calfei iar meșterul s-a autodenunțat și a fost condamnat la moarte. Se poate, totuși ca cineva să fi căzut de pe zidul bisericii (la astfel de construcții e puțin probabil să nu fi existat victime, dar aceasta să fi fost una mai deosebită și de aceea există statuia) - statuia reprezintă un copil care pare că măsoară înălţimea turnului cu o sfoară, metoda utilizată în construcţiile de mari dimensiuni.

O altă versiune despre statuia copilului de pe Biserica Neagră spune că a fost vorba de un accident: fiul unuia dintre muncitorii care lucrau la refacerea bisericii a venit în vizită la tatăl său, care lucra în acel moment pe acoperiş. Copilul a urcat şi el şi a mers până la marginea acoperişului, să vadă cât este până jos. S-a aplecat peste margine, şi a căzut. Plin de durere că unicul său fiu a murit, bărbatul a comandat o statuie care îl înfăţişa pe copil în poziţia în care l-a văzut ultima oară.

A patra versiune vorbeşte despre calfă ca fiind copilul unei călugăriţe, Barbara (fiica unui pălărier) , pe care au abuzat-o soldaţii care păzeau cetatea. Ea a născut un băiat, Thomas, care l-a vârsta de 15 ani a fost dat calfă la un meşter tâmplar, cel mai bun din zonă. Când un vânt puternic a distrus acoperişul bisericii Sfânta Maria (Biserica Neagră), tâmplarul a fost tocmit să îl repare. Meşterul punea laţii şi tânărul ucenic îi dădea tiglele. La un moment dat, Thomas a scăpat o ţiglă, s-a repezit să o prindă şi aşa a căzut de pe zid. Meşterului i-a părut tare rău pentru tânărul pe care îl îndrăgise şi a ridicat o statuie exact în locul de unde a căzut băiatul. Barbara a suferit mult după copil şi, pentru că necazul nu vine niciodată singur, tatăl ei a fost printre cei care s-au răsculat împotriva asupritorilor şi a fost executat. Tânăra a fugit pe Tâmpa şi s-a ascuns în peştera care, mai târziu, va fi numită Peştera Călugăriţei.

Pe lângă aceasta statuie, însă, pe contraforţii naosului se aflau odinioară şi alte statui - se pot observa urmele unor piloni pe care au fost postate; din cauza degradării au fost adăpostite în interiorul bisericii: o femeie îngenunchiată, un leu, un vultur şi un războinic cruciat. Statuia tînărului zidar este singura care a fost restaurată.

Sursa fotografii: Brașov, orașul sufletului meu

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu/photos_albums

Surse info, intre altele:

http://www.medievistica.ro/pagini/monumente/texte/cercetarea/incizii/incizii.html

http://tarabarsei.eu/arhitectul-invidios/

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpresp=mozaics_id=131906

Vezi si: Biserica Neagra - file de istorie; Biserica Neagra - mostenire culturala; Biserica Neagra - turnul cu clopote si ceas; Biserica Neagra - descoperiri recente