Pagini

2014-11-23

Depresia tehnica

Sper sa revin cat mai curand – pe deplin – si sa pot multumi cum se cuvine pentru atentia voastra si pentru urarile de ziua mea. 

Va multumesc foarte-foarte mult si va doresc cat mai mult bine voua si celor care va sunt dragi!

Depresia tehnica la final – sau aproape de final deoarece functioneaza domnul PC la limita de avarie.

O adevarata poveste cu depresia PC-ului… Am invatat pe propria-mi piele ce inseamna Ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa primesti! Pentru ca functiona computerul precum melcul in vacanta mi-am zis: decat asa mai bine deloc! Si deloc a fost! Dar deloc-deloc! Am cautat psihologi pentru dumnealui si din lista celor cinci ale caror numere de telefon le cunosteam nici unul n-a fost disponibil (unii mi-au spus direct, unul mi-a dat sperante si m-a tinut in sah o zi, ca asa-i la cei ca el: zi da si fa nu fara sa-i anunti pe fraieri, ‘ca doar nu te-astepta-n gara) – pe listelele lor fiind alti pacienti, probabil. Apoi, surpriza! A remediat problema – mai mult sau mai putin temporar si fara investitii financiare – singura persoana la care nu am indraznit sa apelez.

Universul a complotat si cum-necum am ajuns sa am computer – functional (mai mult sau mai putin) – din nou si am dat o raita online, dar nu m-am oprit pentru prea mult timp deoarece nu-mi permit nici timpul nici instrumentele – deocamdata… si nici nu am prea mult curaj sa ma lansez cu patos, sa nu raman iar de caruta… Dupa atatea saptamani departe de online am socializat cum numai in liceu mai faceam (adica, acum vreo 999 de ani).

A fost greu, in primele doua saptamani, dar apoi am apelat la caile clasice, batute des si foarte cunoscute de mine. Daca in alte ocazii de depresie tehnica aveam in apropiere prieteni care ma primeau la aparatele lor acum s-au mai schimbat lucrurile, din mai multe motive: unii nu mai sunt in tara, altii nu erau liberi cand puteam merge la ei si nu voiam sa le tulbur si putinele ore pe care le mai au pentru ei, altora li s-au stricat instrumentele cam in aceeasi perioada – coincidenta sau ba nu prea ma intereseaza, dar si ale lor au cedat in zile in care electricitatea a avut sincope. La mine, sincopa electricitatii a coincis cu actualizarea antivirusului. E a doua oara cand electricitatea si antivirusul de computer comploteaza sa ma lase fara legatura spre online. Din acest motiv n-am reusit sa am vreo reactie, dar m-am bazat pe faptul ca am anuntat candva: daca dispar ca magaru-n ceata e din vina computerului.

Si, iaca-asa, am petrecut aproape trei luni surprinzatoare, ca in vremea cand existau numai telefoane fixe… Eh! Pentru obiectivitate: am vorbit si la telefonul mobil de cateva ori…

In concluzie: am trait o toamna minunata! Abia astept luna cadourilor, care urmeaza imediat dupa toamna cadourilor. Oh… Partea negativa: dupa doi ani fara tutun (cu mici exceptii) am recuperat. Deh! Nu ma pot lasa si de computer si de tutun! Acum am computer functional (mai mult sau mai putin - s-a blocat de doua ori numai la aceasta postare) si am revenit la abstinenta – cu tigara electronica e simplu.

10 comentarii:

  1. cum necum, ma bucur ca ai revenit...ne-ai lipsit foarte tare sa stii :)
    ii doresc PC-ului tau sa se tina tare-tu ai tigara electronica asa ca esti salvata! :))
    te imbratisez >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ai revenit, chiar ma intrebam ce-i cu tine de nu mai postezi.Eu mi-am luat un laptop, caci ca si al tau calculatorul meu dadea rateuri, nu am dat mult 1000 ron, nu e f performant, dar imi fac treaba cu el.Fie ca luna cadourilor sa fie plina de bucurii si multe cadouri. La multi ani cu intarziere de ziua ta!

    RăspundețiȘtergere
  3. wow wowo wow! sa bata tobele sa sune trompetele, KUNDALINI a revenit pe bloooooooog! pupici si numai gânduri bune, acum la prima postare dupa "colapsul" laptopului.
    Draga mea Diana, tare ma bucur ca ai reusit si ca esti din nou aici.
    Pupici si imbratisari :-*

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine ai revenit! Ce puternica esti! Mai mult decat rezistenta ,sa stai tu atata timp fara calculator?Eu am mai intrat la tine pe blog si am vazut comentariile. Carmen stia si cum s-a intrebat aici,am dedus ca ai probleme ,dar sa tina trei luni ,nu ma gandeam.O saptamana buna si rodnica iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine ai revenit,draga mea!
    Mi-ai lipsit și eram îngrijorată,nu știeam ce este cu tine!
    Îți doresc o seară frumoasă și numai gânduri bune pentru tine,draga mea!
    Pupici și îmbrățișări generoase!

    RăspundețiȘtergere
  6. Bine ai revenit, dragă Diana! Ţi-am simţit lipsa în aceste luni de pauză. Dar mă amuzam să văd poza cu maimuţica, de câte ori mai treceam pe aici.
    Îmi închipui ce experienţă faină a fost aceea a retrăirii stilului de viaţă pe care îl ştim cu toţi, de dinainte de "epoca computerelor". Parcă aveam mai mult timp atunci pentru multe altele. Computerul ne "aruncă" într-o lume fascinantă dar este cumplit de "mâncător de timp". Noroc că ne înlesneşte întâlnirea cu mulţi oameni buni şi frumoşi.
    Îţi doresc numai bine şi zile frumoase! :-)

    RăspundețiȘtergere
  7. Bine ai revenit, Diana ! E bine că motivul absenței a fost doar computerul beteag. Să sperăm că acum se va ține bine, chiar dacă ție ți-a prilejuit și clipe plăcute, de taifas ca pe timpuri.

    Să ai zile frumoase și bune !

    RăspundețiȘtergere
  8. Diana, te inteleg atat de bine!!!! Cred ca a fost o astenie de toamna a PC-urilor! Asa am patit si eu! Pana incarcam o poza, imi albea parul de tot ! Acum am scos banii de la ciorap si am upgrade pe al vechi..inca nu face figuri, dar m-am aglomerat eu cu treburile mele (servici adicatelea) pe PC si nu am timp si de postari ! Vine luna cadourilor si cine stie!!! :)
    O seara buna !

    RăspundețiȘtergere
  9. Diana, ți-am lansat un tag:) :
    http://blogugulmarieimuzicasiimagini.blogspot.ro/2014/11/tag-autumn-melancholy.html
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere