Dumneata, de Marin Sorescu

Într-o noapte, pe aici, pe la Cişmele,

Unde sunt casele mai rărişoare, din cauza stafiilor,

Care se zice că s-ar fi arătând pe-acolo,

Şi oamenii s-au sfiit să pună case, ca să aibă stafiile loc,

Lărgime, să treacă-n deal, în vale, libere,

Se întâlneşte Grigore al lui Tăgărâlă cu unul care cam sclipea de departe, 

Aşa ca putregaiul.

Bună seara. Ăla nu-i răspunde. N-o fi auzit, se gândeşte Grigore, 

Bună seara, zice iar.

Bună seara, îngână celălalt, parcă ar fi avut ţărână-n gură

şi-i stă drept în cale,

Nu-l mai lasă să treacă.

Mă, tu ştii cine sunt eu?

Se uită Grigore... şi odată simte cum i se scoală căciula

Singură din cap: hoop! şi cade jos... pleoţ! Ăsta semăna cu unul de

Murise... să tot fie luna...

Păi, eu ştiu... încearcă el să-şi facă... ce să-şi facă?... curaj...

Te cunosc, dar nu ştiu de unde să te iau...

Păi, ia-mă şi dumneata de guler... rânjeşte străinul.

Când să-l ia de guler... nimic... Ăla era moroi...

Dar mâna îi rămăsese ţeapănă în aer...

După aia i s-a făcut moale şi aşa a rămas.

Bine că nu i-a zis moroiul să-l mai ia şi de altceva

Că paraliza tot.

Aşa a fost de părere şi Coza, că s-a dus repede la el.

Zice: ai scăpat ieftin, neică, moroii din Bulzeşti sunt

Arţăgoşi.

Când le străşunează din ceva pe câte unul... îl fac

Cârpă, treanţă, poţi să ştergi lampa cu el.

Aşa e de

Moale şi afânat.

– Dar mi-a zis dumneata... îşi aduce aminte Grigore.

– Nu, că de purtat ştiu să se poarte... nu sunt bădărani,

 ţopârlani, modârlani, capsomani.

Nu că le iau partea, dar

Trebuie să te gândeşti şi la ei; până mai ieri erau aci cu noi,

Într-o lume va să zică; odată mor şi se pomenesc pe altă lume,

Bunăoară pe lumea ailaltă, care nu-i primeşte, nu ştiu

Din ce cauză, şi-i trimite înapoi pe lumea cealaltă,

Bunăoară asta a noastră... care se sperie şi-i alungă.

Uite-aşa mi ţi-i plimbă, cine mi ţi i-o plimba,

De-aia sunt şi moroii ăştia arţăgoşi... şi se mai iau de câte unul

Ca dumneata...

– Nu mai îmi zice dumneata... ca ăla... îl trecu un fior pe Grigore.

Dar matale, Nea Cozo, cum,

De ce nu ţi-e frică de ei? Mergi, îi dezgropi, îi înţepi, îi beleşti,

Faci atâta bine... comunei... nu ţi-e frică singur în cimitir?...

Coza tace şi-l priveşte cu nişte ochi... cu nişte ochi...

– Mie mi-au luat frica... de pe vremea când... trăiam.

– Cum vine asta...? Şi Grigore simte cum i se înmoaie şi

 Mâna ailaltă. I s-a strâmbat şi gura, în partea dreaptă,

Vorbea aşa... strâmb, în dreapta, dar nu mai ştia ce spunea...

Dar tot ceva pe ideea Cum vine asta?

– Am glumit, mă nene, spune Coza, când îl vede aşa galben,

Glumii o ţâră şi eu... ce eşti aşa de... şi-ncepe să-i dea peste fălci,

să-i îndrepte

Gura. Glumesc, ţine-mă de guler... să te-ndrept bine,

Acum cât e caldă poceala... Ia-mă de guler... mă!

– Cu se? zice Grigore, pronunţând strâmb un ce.

Că ioche mânile...

Mâinile îi fluturau fără viaţă, ca nişte mâneci.

În locul lor, la numele Grigore s-a adăugat porecla ăl Moale.

***

Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj - d. 8 decembrie 1996, București) a fost

poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, din 1992 membru titular al Academiei Române. Operele sale au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după anul 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993 - 5 mai 1995).

În satul Gura Racului, din Dolj, toată lumea vorbeşte în şoaptă despre arătăniile din deal. Bătrânii povestesc cum aşezarea a fost strămutată acum mai bine de 200 de ani din cauza strigoilor şi cum, chiar şi acum, moroii se mai arată la ceas de seară – istoricii afirmă că satul a fost strămutat din cauza ciumei.

Poetul Marin Sorescu, născut în comuna doljeană Bulzeşti, de care aparţine acum satul Gura Racului, a cuprins legenda strigoilor în volumul de poezii La lilieci, aşa cum este cunoscută zona Bulzeştilor şi este un ciclu de poeme care a apărut in şase volume. 

Titlul numeşte locul în care e situat cimitirul din satul natal al poetului. Intr-un interviu din 1983, Marin Sorescu mărturiseşte: Am vrut să scriu o carte mai mult pentru mine. Spre a încerca să mă definesc şi în functie de rădăcinile, de obârşia mea.

Specialiştii, pe de altă parte, susţin că poezia lui Sorescu nu are nicio legătură cu legenda din Gura Racului.