Al doilea război rece e fierbinte

Prin 1988 G. Andreotti se întreba: Oare interesul american se va muta într-adevăr de la Atlantic la Pacific? (Ciocnirea civilizaţiilor, de Samuel P. Huntington)

În anii '80, în timpul războiului rece, cei mai mulţi agenţi C.I.A. acţionau sub acoperire diplomatică.

Tom Darcy, azi retras din "activitatea competiţională", pornind de la o idee, a dezvoltat o adevărată şcoală, prin care au trecut în ultimii ani cei mai mulţi dintre spionii recrutaţi de Agenţie. Ideea e aceea de acoperire neoficială (nonofficial cover sau NOC) şi înseamnă de fapt transferarea agenţilor din corpul diplomatic în cercurile oamenilor de afaceri. După cum remarca preşedintele Clinton la vremea când era în funcţie, în primul mandat: …războiul rece a luat sfârşit, însă o sumedenie de alte pericole i-au luat locul. 

Vremea în care spionii americani sub acoperire diplomatică erau prezenţi la toate recepţiile date de diverse ambasade, pentru a culege informaţii despre fosta Uniune Sovietică, au trecut. De aici şi necesitatea inventării de noi forme de acoperire pentru agenţi, care să le asigure acestora o mai mare mobilitate, inclusiv în lumea teroriştilor şi a traficanţilor de droguri sau de arme nucleare. După cum declarau unele oficialităţi din cadrul Agenţiei, mai multe sute de agenţi NOC sunt deja pe teren, iar numărul lor e în continuă creştere. Se remarcă dezvoltarea unei colaborări foarte strânse cu marile firme, bănci şi concerne multinaţionale. Ca agenţi C.I.A., într-o zi de lucru ei vor avea posibilitatea să lucreze atât pentru firmă, cât şi pentru Agenţie. Un astfel de agent nu primeşte 2 salarii, ci unul singur, foarte mare, plătit de firmă, dar provenind de la bugetul Agenţiei. Într-o astfel de variantă modernă, războiul de pe "frontul nevăzut" continuă … (dintr-un articol apărut într-o revistă  de prin 2000 – nu am notat şi am uitat care-i revista).

Şi aşa a început al doilea război rece, care pare să fi devenit fierbinte.

Dorinţa NATO de a se extinde în Europa de Est crează condiţiile pentru izbucnirea unui nou război rece, a declarat în 10.02.2000 generalul Leonid Ivaşov, director al departamentului pentru cooperare internaţională al Ministerului rus al Apărării. El şi-a exprimat regretul că voinţa NATO de integrare a fostelor ţări membre ale Pactului de la Varşovia duce la "militarizarea Europei şi sporirea încercărilor de amestec în afacerile interne ale statelor suverane". Secretarul general al NATO, George Robertson, a declarat la Sofia, că Rusia nu trebuie să se teamă de extinderea NATO, subliniind faptul că, "prin extinderea zonei de securitate şi de stabilitate în Europa Centrală şi de Est, NATO contribuie la securitatea tuturor". "Rusia nu se teme de extinderea Alianţei. Vom găsi mijloace de a asigura securitatea noastră şi a aliaţilor noştri din CSI", a afirmat Ivaşov. (Transilvania Expres, 11.02.2000)

Se pare că şi-au asigurat securitatea şi cucerind "o deschidere la mare". În zonă sunt azi staţionate mai multe nave de razboi, toate aparţinând statelor membre NATO.

Politica rusă, care pare a se identifica mult cu ideologia - singura remarcată în ultimii ani - a poliţiei secrete (fosta KGB din care a făcut parte şi preşedintele de azi al Rusiei) este (afirmă unii) anti-americanismul.

James Woolsey, fost director al CIA, a spus cândva că Rusia a reluat, discret, în martie 2002, exportul de arme ruseşti către Iran; Moscova a realizat un contract de 40 miliarde dolari în august 2002 cu Saddam Hussein şi a primit cu fast, în septembrie 2002, la Moscova, pe Kim Jong II, liderul celui de-al 3-lea stat din "Axa Răului". La acestea - spunea fostul şef al spionajului românesc, de data aceasta, Ioan Mihai Pacepa - se adaugă propunerea Moscovei din februarie 2003 privind constituirea unei axe anti-americane, Moscova-Berlin-Paris, cu încercarea de a include şi Beijing pe această listă.

James Woosley a plecat de la constatarea că "Putin a utilizat prosperitatea economică adusă de o puternică piaţă a petrolului pentru a-şi consolida puterea şi a conduce Rusia spre o formă de fascism - preţul petrolului i-a dat ideea că poate face ce doreşte". A continuat spunând că americanii trebuie să facă tot ce e posibil pentru a-şi reduce dependenţa de petrol, folosind chiar combustibilii alternativi (sau, adaug eu, petrolul altor state, cu scuza instaurării democraţiei). Până atunci, americanii ar trebui să-şi mărească influenţa asupra preţului petrolului şi să conducă astfel regimul de la Moscova la concluzia că ar fi, probabil, necesar, să-şi reorienteze direcţia. (din Evenimentul Zilei, 3.05.2004, unde a fost preluată dezbaterea apărută în publicaţia electronică FrontPage Magazine, care prezintă o discuţie despre renaşterea poliţiei secrete ruse. Organizatorul, Jamie Glazov, a adus, în "premieră mondială" la această masă, un fost dizident sovietic - Vladimir Bukovski - alături de doi şefi de servicii secrete din tabere opuse - Ioan Mihai Pacepa şi James Woolsey, fost director al CIA.).

Asta încearcă să facă azi americanii? Să-şi mărească influenţa asupra preţului petrolului? Şi când mă gândesc că preşedintele american în funcţie a câştigat Premiul Nobel pentru Pace deoarece şi-a exprimat dorinţa de a rechema trupele americane din zonele de război... Se pare că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg - se întâmplă şi la case mari, nimic nou sub soare. Bineînţeles, aşa a fost creat... contextul şi nu şi-a putut îndeplini promisiunea. Dar ce fac cei care nu cred în coincidenţe?! Trebuie să-i creadă pe mai marii lumii. Am aşa, o vagă impresie, că cele mai multe războaie care se duc azi în lume sunt, de fapt, un război (indirect) între politicieni rusi şi politicieni din S.U.A. (puteti inlocui politicieni cu producatori armament, spioni sau ce va mai vine in minte). Cine pierde cel mai mult în acest război?! Categoric, cetăţenii care nu doresc decât să-şi vadă de viaţă linişitiţi.