Propaganda pentru încălcarea unor drepturi fundamentale

Ignoranţa noastă e puterea lor. Treziţi-vă!

După Christian Wright, comunicarea de masă este orientată către audienţe largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de către comunicator; mesajele sunt transmise în mod public şi sunt calculate astfel încat să ajungă repede la public.

Mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare în masă a informaţiilor (radio, televiziune, cinematograf, publicaţii, disc, magnetofon etc.);

Manipularea presupune antrenarea, prin mijloace de influenţare psihică, a unui grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acţiuni al căror scop aparţine unei voinţe străine de interesele lor.

Persuasiunea reprezintă acţiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru.

Michael Balfour crede că propaganda este arta convingerii oamenilor să treacă la concluzii fără a mai examina realitatea problemei.

Tacticile de înspăimântare (scare tactics, în engleză) sunt acele tehnici care permit obţinerea unui răspuns favorabil de la cineva (persoane particulare, grupuri de indivizi sau chiar o întreagă societate) prin intermediul constrângerii, exploatând temerile acestuia.

Aceste tactici nu sunt ameninţări directe ci sunt concluzii forţate. În loc să ameninţe o persoană cu anumite consecinţe negative, tacticile bazate pe exploatarea fricii evidenţiază (potenţialele) rezultate negative la extrem, în timp ce sugerează doar cauzalitatea.

Serialul de televiziune 24 a început în anul 2001 şi ultimul episod a fot în anul 2010. Pe parcursul a 195 de episoade Jack Bauer, interpretat de Kiefer Sutherland, aleargă nebuneşte să salveze lumea de terorişti. Nu doarme, nu mănâncă, n-are linişte până ce răufăcătorii nu sunt prinşi.

Jack Bauer e director de operaţiuni în cadrul Unităţii de combatere a terorismului din Los Angeles. Fiecare episod se derulează rapid, acoperind o zi; intrigile se ţes una-după alta în ritm alert şi aproape că nu mai ai timp să treci prin filtrul gândirii ceea ce vezi… E un serial de acţiune antrenant, exagerat pe ici-colo dar pare să aibă un fir conducator: orice e permis în numele siguranţei. De exemplu, pentru a obţine informaţii de la un suspect (de terorism) sau orice individ presupus a avea legătură cu un răufăcător, tortura e cea mai indicată. În principal, în film, este vorba de injectarea cu diferite substanţe a celor în cauza, de privarea lor de somn şi alte forme pe care unii le-ar numi “uşoare” dar şi bătaia e promovată. În serial nu contează dacă cel suspectat este coleg, prieten, fiul ministrului de interne etc., pentru că toţi sunt supuşi acţiunilor controversate şi nimeni nu se supără, din contră: încurajează metodele pe motiv că viaţa majorităţii e mai presus de sănătatea unui coleg sau unui fiu – în general aşa şi este, doar că trebuie să existe unele limite (părerea mea).

De asemenea, în unele filme americane se face propagandă şi încălcării dreptului la apărare, garantat prin Constituţia S.U.A. dar eludat – mai mult sau mai puţin – prin Patriot Act (lege controversată şi mereu modificată, până la abrogare), o lege americană prin care se îngrădesc unele drepturi şi libertăţi fundamentale pe motiv de apărare împotriva terorismului, pentru a nu mai pierde timpul cu chichiţe avocăţeşti în cazul persoanelor pe care agenţii le suspectează (mai mult sau mai puţin fundamentat) de acţiuni subversive sau doar le suspectează (cu temei sau nu) de legături cu infractori presupus periculoşi.

Ideea percheziţiei fără mandat şi fără o cauză probabilă a fost subliniată şi într-un episod din Blue Blood (O familie de poliţişti): poliţiştii aveau dreptul să percheziţioneze, pe stradă şi oriunde, orice cetăţean care li s-ar fi părut suspect prin comportament, prin bagaj etc. Englezii au avut o idee şi mai rea: camere de filmat prin oraşe care ar fi putut declanşa o alarmă în caz că filmau vreo persoană cu un comportament suspect iar poliţiştii care se aflau cel mai aproape ar fi trebuit să intervină în forţă - ceea ce ar putea duce la multe erori pentru că s-ar putea ca persoana să fi uitat ceva şi să se întoarcă brusc din drum; sau poate să se simtă rău şi să aibă un comportament care să atragă atenţia maşinăriei. În episodul din serialul Blue Blood comisarul a găsit o soluţie de compromis: percheziţionarea la sesizarea cetăţenilor; englezii se mai gândesc dacă să implementeze tehnologia cu pricina având în vedere opoziţia populaţiei care şi aşa se simte urmărită la fiecare pas, Londra fiind cea mai filmată capitală europeană.

S-a ajuns la propagandă, şi prin filmele de acţiune, privind încălcarea drepturilor fundamentale pentru a obişnui populaţia cu ideea că totul trebuie să fie permis pentru a salva omenirea de la dezastrul final.

Sigmund Freud credea că indivizii nu sunt conduşi de gânduri raţionale, ci de dorinţe şi impulsuri primitive şi inconştiente. Pornind de aici, nepotul lui Freud, Edward Bernays (a inventat profesia de public relations în anii ’920), a tras concluzia că este prea periculos ca maselor să li se permită să îşi guverneze singure vieţile.

Frica este şi un instrument perfect prin care sunt manipulate masele de oameni, oameni care nu ştiu ce puteri personale deţin. Frica este folosită atunci când cei care o folosesc se bazează pe ignoranţa celorlalţi. Iar azi, terorismul este bau-bau universal şi în numele siguranţei s-a ajuns la încălcarea prea multor drepturi fundamentale şi la acţiuni exagerate, acţiuni prin care populaţia e din ce în mai mult sub control deşi gândirea logică ne spune că un atac, de orice fel, e posibil cu toate aceste măsuri de pseudo-precauţie. În anii ’950 mulţi cetăţeni americani au cheltuit o grămadă de bani pentru a-şi construi buncăre deoarece atunci se vehicula ameninţarea declanşarii războiului nuclear cu Rusia. În numele siguranţei şi atunci s-a intervenit în viaţa cetăţenilor. Azi, istoria se repetă dar la scară mult mai mare, sub semnul terorismului.

Nu neg pericolul terorismului dar de aici până la a fi torturată doar pentru ca am fost, întâmplător, în anturaj cu cineva care-i suspectat de terorism e, cred, prea mult. Puţin probabil ca cineva cu intenţii criminale să îşi dezvăluie intenţiile persoanelor care nu împărtăşec aceeaşi nebunie iar a fi în apropierea unei persoane care o ia razna nu înseamnă ca îi cunoaştem şi intenţiile.

Cei mai mulţi oameni cred ceea ce le spun guvernanţii, cred ceea ce află la “ştiri” şi iau de bun ce văd în filme etc. fără a-şi pune întrebări, fără a încerca să se bazeze pe logică. Prea mulţi oameni acceptă că totul este adevăr. Aceşti oameni trebuie să se trezească, să fie conştienţi de minciunile, de capcanele şi de exagerările guvernanţilor, de propaganda acestora, de tacticile lor de manipulare, să discearnă între promisiunile care pot fi îndeplinite şi cele care sunt demagogie ş.a.m.d.. Aceşti oameni sunt adormiţi mental şi trebuie să se trezească pentru a deveni stăpâni pe viaţa lor. Prea mulţi oameni sunt obedienţi când vine vorba despre orice autoritate, de parcă ar fi soldaţi obligaţi să execute orice ordin primesc.

Cunoaşterea e Putere. Nu prea pare că guvernanţii vor populaţii educate, corect informate. Ni se spune ce să cumpărăm, ce să citim, pe cine să admirăm, pe cine să dispreţuim, pe cine să iubim, pe cine să urâm, cum să trăim… Despre cunoaştere mai puţin, pentru că un om informat gândeşte, nu se mulţumeşte cu tembelonovele, reality show (vorbă să fie!) şi altele asemenea…

Tot mai mulţi oameni şi unele organizaţii reuşesc să demaşte cu succes scenariile minicinoase pe care unii reprezentanţi ai diverselor guverne le transmit public pentru a păcăli oamenii să susţină războaiele şi măsurile din ce în ce mai drastice cu privire la siguranţa naţională. Tot mai greu guvernanţii vor reuşi să învingă publicul din ce în ce mai sceptic cu privire la motivele invocate pentru ca unele armate să invadeze diverse state. Propaganda de război încă funcţionează, dar războaiele nu duc la rezultatele scontate.