Pagini

2015-04-25

Taxa pe bacşiş

Visterie goală, stat flămând

De foame, unii nu gândesc raţional…

In marea lor lupta impotriva “marilor evazionisti” functionarii statului, din categoria celor pe care-i numim parlamentari, adica legiuitori, se screm si le iese cate o lege. Buna numai pentru ei, care au nevoie de bani si pentru propriile pensii speciale! Impoziteaza, in primul rand, tot ce-i venit (uneori impoziteaza si ce-i plecat!). Ca-i un leu sau 1000 de lei nu conteaza. Castigul la Loto, daca e sub 600 lei nu e purtator de impozit dar alte venituri sunt – si nu doar de impozit, ci si de taxe: contributia la asigurarile de sanatate. Daca inchiriezi sau dai teren in arenda platesti si impozit si contributia – daca nu esti pensionar (a fost o vreme cand le lua si pensionarilor). Cat de putin castigi, trebuie sa cotizezi si cu cat cotizezi mai mult cu atat esti ma sarac; “legiuitorii” vad ca taci si platesti si-ti cer si mai mult… Cazul celor care au obtinut cinci lei venit din dividende si au fost notificati sa plateasca 44 de lei contributia la sanatate e deja un caz notoriu de prostie legislativa. Adica am venit, nu cer de la stat ajutor social, dar trebuie sa aduc bani de acasa pentru un venit mai mic decat taxele obligatorii. 
(http://www.esaracul.ro/eadministratie/1119-taxe-aberante-in-romania-platesti-44-lei-pentru-dividende-de-5-lei.html).
Impozitul pe bacsis exista si in alte state – nimic nou sub soare – insa nu stiu daca in acele state ospatarii, de exemplu, trebuie sa declare, cand ajung la munca, ce suma de bani au in buzunar – in caz de vreun control vor fi perchezitionati si daca sunt gasiti cu ceva bani in plus faţă de cat au declarat la venire sunt pasibili de pedeapsa… pentru evaziune (de parca n-ar putea gasi un loc unde sa doseasca ce au in plus si sa ia banii altadata). Ramane de vazut daca perchezitia va fi numai la genti si buzunare sau va fi si corporala, ca la aeroport, in cazuri speciale si cand nu exista scanere cu raze X.
Va fi… perchezitie fara mandat, dar angajatilor li se va pune sub nas regulamentul de ordine interioara unde scrie ca vor trebui sa se supuna perchezitiei in anumite cazuri…
Taximetristii independeti cum vor proceda? Daca-i lege, nu-i tocmeala! Da-o-colo de Constituie; ce nevoie avem de asa ceva?

Sunt voci care afirma ca exista ospatari care si-au cumparat vile din bacsis! Haida-de! Pai si de-ar fi lucrat de la varsta de un an si pana la varsta pensionarii n-ar fi reusit sa adune numai din bacsisuri bani de-o casa! Cei care stiu astfel de ospatari ar trebui sa puna la contributie materia aceea cenusie din rotundul acela pe care il au intre umeri si-i zice cap. Acei ospatari or fi furat, intr-un fel sau altul angajatorul sau au si alte venituri. Si sa fie din bacsis! Cati ospatari din România ar putea sa-si cumpere casa din bacsisul obtinut?! Cei mai multi, lucrand cu salariul minim pe economie – net inseamna undeva pe la vreo 700 de lei – traiesc de pe o zi pe alta, iar daca locuiesc singuri abia reusesc sa se descurce iarna.

O alta idee creata a “legiuitorilor” este aceea de a impozita bacsisul taximetristilor. Ei vor trebui sa-si procure alte aparate de taxat – cele de acum fiind bune de aruncat – pentru ca vor trebui sa emita bon fiscal pentru… bacsisul primit de la client, separat de bonul fiscal emis pentru cursa efectuata! Sa fim seriosi! Cat de mare e bacsisul taximetristilor?! Cati bogatasi (de mucava sau ba) se plimba cu taxiul in mod regulat? Da, de acord, sunt destui taximetristi necinstiti dar NU toti! Fiecare firma de taxi va face noi investitii – pentru aparate – si pentru a-si amortiza cheltuielile vor mari tarifele. Multi dintre taximetristi sunt pensionari care mai fac curse pentru a-si rotunji veniturile; multi sunt tineri care alt loc de munca nu au gasit… Un leu-doi lei bacsis – chiar si cinci lei in cazuri exceptionale, sau zece lei! – nu-i imbogateste pe taximetristi! Altfel se imbogatesc cei care o fac…

Ma intreb, oare chiar nu-si dau seama astia care “fac” legi ca iar au pus de-o frectie la picior de lemn care-i duce pe oameni la sapa de lemn?! Cum dovedesti ca un individ a incasat sau ba bacsis? – altfel decat aranjand un flagrant sau incurajand voluntari sa ciripeasca despre ce si cum – iar ei ar putea ciripi aiurea, doar pentru ca nu le place mutra unuia…

In logica aceasta a declararii sumelor avute asupra lor ar trebui sa declare banii la inceputul zilei si functionarii statuluiindiferent de institutia la care stau – sa declare si infirmierele, asistentii medicali, medicii, dentistii, coafezele, manichiuristele si chiar femeile de serviciu care, uneori, isi rotunjesc veniturile mergand pe la unii-altii sa le deretice… Sa declare banii pe care ii au asupra lor toate categoriile de salariati care ar putea beneficia de foloase necuvenite – si uite asa, se va taxa si şpaga…
Cum ramane cu dansatoarele si dansatorii la bara?! Cum ramane cu cei care se ocupa de masaj?

Din nou, “legiuitorii” români isi dovedesc eficienta: pescuiesc fâţe aruncand grenade in apa!

Nu-mi dadeam seama de ce România are o situatie economica atat de proasta! Din cauza ca ospatarii si taximetristii primesc bacsis si nu platesc impozit pentru aceste sume! Va dati seama ce boom economic ne va lovi cand aceste categorii vor plati impozit pe bacsis?! Uaaauuuu! N-o sa-l putem duce! Vor creste pensiile, alocatiile pentru copii, ajutoarele sociale! Fâââssss! Nu vor creste! Va creste, eventual, numarul somerilor.

Cred ca de nu ne-ar mai ajuta statul in halul acesta ne-ar fi mai bine...

Daca proiectul acestei ordonante de urgenta va deveni lege, guvernantii estimeaza ca vor colecta la bugetul de stat, in urma fiscalizarii bacsisului, 154 de milioane de lei in acest an, 300 de milioane de lei anul viitor, 319 milioane de lei in 2017 si 338 de milioane de lei in 2018, respectiv 1,11 miliarde lei in circa trei ani si jumatate (adevarul.ro). Se pricep de minune sa arunce praf in ochi…

Mi-ar placea sa stiu ce formula de calcul au aplicat de le-a dat aceasta suma care va fi colectata in circa trei ani si jumatate – nu trei, nu doi, ci doar circa si ceva… Nici macar nu mai e implicat in legislatie parlamentul, macar asa, de dragul Constitutiei, parlamentul fiind organ legislativ, guvernul fiind executivul – e ca si cum, un politai, oprindu-ne in trafic, inventeaza o lege pe loc…

18 comentarii:

  1. Interesant e ca si cei care nu au venituri trebuie sa plateasca vreo 50 de lei pe luna la asigurarile de sanatate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaa… Se calculeaza la venitul minim pe economie. Cine vrea azi un contract trebuie sa plateasca pt 5 ani in urma (6 luni daca dovedeste ca n-a avut venit) – in cazul persoanelor fizice pentru care vor altii sa plateasca aceasta contributie.

      Ștergere
  2. Și uite-așa revenim, încet-încet, în vremea fanarioților...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alunecam de zor... Mai e putin până la colaps... :(

      Ștergere
  3. Asta e, mereu sunt alesi cei mai buni:)
    O zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Partea mai rea este ca pe oricine alegem pare ca tot cam acolo ajungem... Cat timp nu vom avea de unde alege va fi rau; cat timp cei alesi nu vor dori sa lucreze pentru alegatori va fi rau - si sunt cazuri in care alesii sunt bine intentionati dar se izbesc in "interesele" majoritatii si atunci ori se lasa dusi de val, ori pleaca, ori sunt exclusi intr-un fel sau altul...

      Multumesc! Sa ai o zi minunata!

      Ștergere
  4. O mare tâmpenie care va duce la situații incredibile! :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine-i curios si arunca o privire in proiectul noului cod fiscal ar zice (despre unele dispozitii) ca citeste o lege scrisa de inchizitie... Sa nu mai zic despre cum arata proiectul pentru noua Constitutie... :(

      Ștergere
  5. Of, ce tâmpenii sunt "posibile" la noi! Sunt curios cum au gândit toate aceste măsuri aberante, marii "specialişti" din ministere, cărora o ţară întreagă nu ştie cum să le mai facă faţă? Oare când o să se termine această manieră de a face politică fiscală "după ureche", lăutăreşte? Toată ziua vin schimbări legislative, niciodată corect de aplicat şi mereu există acest provizorat care generază numai probleme. În alte ţări, cu adevărat democratice şi civilizate, Codul fiscal este "bătut în cuie" pentru ani de zile, iar legea-i lege pentru toată lumea. La noi.... ca la noi, nimic nu merge ca lumea, iar cei "deştepţi" mereu ocolesc legea. Taman cei care o votează, că de-aia o fac aşa de strâmbă, ca să o fenteze tot ei.
    Faza cu taxe de 44 de lei, pentru venituri de 5 lei!!!! mi se pare o tâmpenie inimaginabilă. Binenţeles că un "specialist" stupid va găsi o "esplicaţie", care pentru el va fi şi (i)logică!.
    Numai bine şi zile cu bucurii, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intotdeauna “esista” o “esplicatie” pentru ca “excrocii” stiu sa le gaseasca. :)
      N-o sa se termine curand pentru ca nu mai au bani si datoriile la banci cresc; pensiile sunt platite, in mare parte, din imprumuturi, la care se adauga celelalte imprumuturi. Cand o veni vremea scadentei nu va trebui sa ne miram ca padurile sunt vandute, ca zacamintele sunt cel putin concesionate daca nu vandute s.a.m.d. Locuri de munca sunt din ce in ce mai putine, profesionistii din ce in ce mai slab pregatiti…
      Proiectul noului cod fiscal e o nebunie! Pe langa dorinta lor de a introduce taxe obligatorii pentru cei care nu au angajati – sau au doar doi, pentru ca nu le trebuie mai multi sau nu pot sustine mai multe salarii - mai vor si sa-i oblige pe avocati, notari, cazinouri, agenti imobiliari, banci sa declare la fisc, zilnic (dupa caz), lista persoanelor si firmelor care deschid-inchid conturi, operatiunile in lei sau valuta sau tranzactii despre care "au luat cunostinta" cu ocazia derularii activitatii, de peste 5.000 euro. Altfel spus, vor fi obligati sa incalce secretul profesional. Legea ii obliga, oricum, pe toti, sa declare daca, in indeplinirea atributiilor, i-au cunostinta de vreo infractiune grava… Barourile au contestat masura… dar mai dureaza…

      Multumesc, Alex! Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  6. nu ma pricep la legi (mi-e greu si sa citesc despre), nici macar declaratia fiscala anuala nu stiu sa o intocmesc singura si de aceea platesc un contabil sa o faca (chit ca nu am alte castiguri in afara de salariul oficial - impozitat din start)... si sunt sigura ca majoritatea sunt ca mine, ca nu toti ne nastem cu talent in finante. De aceea spun eu, este important sa merg la vot, sa ma informez inainte pe cine votez si sa acord increderea mea asa cum simt ca este mai corect. Aceste persoane ma vor reprezenta si imi vor apara interesele cat se poate de bine...
    In legatura cu declararea sumelor avute asupra, stiu de la fetele mele (studente) care presteaza joburi de casier (la super-market, la disco, la magazin de decoratiuni interioare) si chelner (restaurantul Universitatii) ca exista reguli foarte stricte in aceasta privinta, portmoneele personale fiind incuiate intr-o caseta, la intrarea in tura. Daca doresti sa consumi (sa cumperi) un suc sau un sandwich la locul de munca, seful de tura semneaza un bon pe care il achiti la terminarea turei. Orice ban (ciubuc) ai asupra ta la terminarea turei se preda, sumele obtinute din vânzare sunt deja marcate la casa. Orice neregula atrage concedierea si deschiderea unei urmariri penale.

    te pup draga mea. Îmbratisari si gânduri bune de la noi, pentru intregul familion xoxo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru info, Carmen. Imi sunt utile foarte!
      La vot merg si românii, dar... ministrii sunt numiti (pe criterii dictate de interesele unora si altora care, de regula, au majoritate sau o mare putere financiara) si ei sunt (intre) cei care propun legi si le supun aprobarii parlamentului. Dar! Unii dintre cei care au fost/sunt ministri isi dau cu stangul in dreptul de “isteti” ce sunt, altii – chiar daca ar vrea sa puna lucrurile pe un fagas normal (mai mult sau mai putin) - nu au echipe care sa ii sustina. E o increngatura de rude, pile, cunostinte... Intre cei alesi parlamentari sunt prea multi dintre cei care nici n-au habar care e structura unei legi (si sunt legiuitori) – nimeni nu se naste invatat, dar cei mai multi vor sa invete (nu si astia) care doar semneaza condica de prezenta si habar n-au ce cuprinde legea pe care o aproba sau o resping - fac ce le zice "seful". Practic, pe oricine votam tot rau este pentru ca “grupurile de interese” fac presiuni mari. Bomboana de pe coliva: banii din bugetul de stat ajung sa fie folositi aiurea, pe programe informatice de milioane de euro, programe care nu functioneaza; pe aparate medicale performante pe care nu stie decat un om sa le utilizeze (si mai sunt si foarte scumpe consumabilele si nu sunt… bani), pentru tablete la toti elevii cand sunt zone unde accesul la Internet e imposibil, manuale pe DVD cand nu toti elevii au un aparat unde ar putea sa-l foloseasca (sa nu mai zic ca-si strica ochii stand cu ei in ecrane din clasa I-a), si tot asa…

      In declaratiile fiscale (nu cand e vorba despre salarii) se intampla vreodata ca taxele si impozitele calculate sa fie mai mari decat venitul? Aici se intampla – si adesea, dupa ce trage linie, omul intreprinzator isi da seama ca a iesit in pierdere dupa ce a muncit pe branci. Aici, ai-n-ai venit trebuie sa platesti contributie la asigurari de sanatate. Daca azi, ca persoana fizica, vrei sa-ti faci contract pt plata contributiei trebuie sa platesti pentru 5 ani in urma (sau pt 6 luni daca vii cu dovezi ca n-ai avut venit) = imprumuti bani pentru a te putea asigura pentru viitor (in cazul celor pentru care ar plati parintii sau oricare alte persoane).

      E interesant ceea ce spui despre sumele angajatilor. Dar, la inceputul turei sunt obligati angajatii sa scrie intr-un registru sumele pe care le au asupra lor?! Sa le inchida portmoneele e una – intr-un fel sunt si in siguranta – dar semneaza in registru trecand suma?! Mi se pare o violare a drepturilor…
      La casierii e simplu si la noi (cand angajatii sunt cinstiti): plusurile de casa se declara (prin legea contabilitatii, de muuult) si se impoziteaza ca venit, lipsa se imputa, de regula. Si aici sunt multe restaurante unde bacsisurile sunt predate – nu erau si impozitate – dar multi angajatori au ales sa nu ia bacsisurile si sa-i lase pe ospatari sa se inteleaga intre ei. Acum, legea ar permite ca sumele sa fie inregistrate in beneficiul restaurantului sau sa fie impartite ospatarilor, si impozitate.

      La voi, taximetristii sunt obligati sa elibereze bon fiscal (separat) pentru bacsis? La noi vor sa-i oblige la asta.
      Orice ar face “legiuitorii” din RO nu fac in interesul majoritatii… Se vede cu ochiul liber, din pacate.

      Multumim! Transmis si retransmis: pupici si imbratisari cu drag! <3

      Ștergere
  7. Va trebuii sa-i lege la ochi , asa secretul bacsisului va fi in taina pastrat pana la orele tarzi de la sfarsitul programului :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Fara cinstea angajatilor mare lucru nu se va rezolva… Iar pentru a fi cinstiti poate ca ar trebui motivati cu salarii decente, din care pot sa traiasca, nu doar sa subziste; sau sa existe posibilitatea sa aiba si un al doilea loc de munca; taxele, insa, ii vor sufoca: vor munci dublu si tot nu-si vor permite mai mult decat strictul necesar si nimic in plus…

      Ștergere
  8. Nu comentez,tu ai dreptate când spui”visteria goala,stat flămând”!
    Îți doresc un weekend cât mai plăcut,draga mea!
    Pupici și îmbrățișări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena!
      :) Practic, comentez in gol, pentru ca lucrurile tot dupa ureche vor fi facute…
      Multumesc, la fel!
      Pupici si imbratisari cu drag!

      Ștergere
    2. Pai nu e normal, ei sunt in minoritate, alegatorii sunt majoritatea. Ei trebuie sa reprezinte interesele noastre, spre binele tarii, altfel ne facem si mai mult de ras, deja suntem de ocara peste tot. Mai bine o ducem intre straini.

      Ștergere
  9. Bineinteles ca nu e normal... dar in acest caz al RO minoritatea are o putere mai mare decat majoritatea, pentru ca majoritatea... majoritatii :) se teme, sau e doar indiferenta... :(
    Ei sunt o minoritate care ar trebui sa ne reprezinte interesele, dar cum ii obligam sa o faca? Votul nu mai este o solutie (si nu stiu cand a fost, cu adevarat, o solutie, in RO). In “aparatul de stat” sunt o increngatura de rude, cunostinte etc. care-si apara interesele. Nimic nu se reduce numai la ministri, prim ministru, presedinte…
    Sa zicem ca reusim sa “dam guvernul jos”.. Pleaca numai ministrii, dar cei mai multi secretari de stat si rudele unora si altora raman si fac acelasi lucru; un ministru de buna credinta nereusind sa faca ceea ce ar trebui pentru interesul general… Astia sunt, deja, o mare increngatura pe care greu o poate rezolva cineva. Vointa populara? Ce s-a rezolvat – pe termen lung – dupa toate framantarile sociale care au avut loc? Votul nu mai e suficient pentru a avea o viata tihnita… Si chiar nu stiu cum s-ar putea iesi din acest cerc vicios… Nici manifestatiile de strada nu sunt o solutie buna, cand vrem rezultate pe termen lung...

    Ne impotrivim legilor absurde, ne impotrivim incalcarilor drepturilor si libertatilor – dar n-o facem toti, ci doar o mana de oameni… Majoritatea ridica din umeri. Daca s-ar impotrivi, macar prin a bloca anumite absurditati in cazul cand sta in puterea cetatenilor sa opreasca / schimbe etc. Asa cum guvernantii isi vad de interesele lor si majoritatea cetatenilor isi vad de… bucatica lor de viata (pentru ca nu poti schimba ceva fara a-ti asuma riscuri si fiecare motiveaza: nu pot, pt ca am familie, raman fara munca etc – pe baza asta, guvernantii fac ce stiu sa faca: profita).
    Din pacate este o problema de calitate umane in ceea ce-i priveste pe toti trepadusii care ajung in “aparatul de stat” cu functii de conducere…

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.