Lotusul albastru din Egiptul antic

La inceputul lumii haosul acvatic (Nun) domina Pamantul si Cerul (Nut) era intunecat. Nicio fiinta nu exista si intunericul acoperea totul pana cand, din abisul oceanului planetar, a crescut o floare de lotus albastra (Nefertum) care si-a deschis incet petalele, ca si cum cerul albastru saluta soarele, dezvaluind in inima de aur o fiinta stralucitoare. Un parfum dulce s-a revarsat peste intinderea neagra si lumina transmisa de acest copil divin a alungat intunericul inceputului, devenind Ra, sursa tuturor formelor de viata.

Fiind considerati zei coboriti intre muritori faraonii luau nastere din caliciul lotusului. O sculptura il reprezinta pe Tutankhamon nascandu-se dintr-un lotus albastru, specia de lotus considerata sacra in Valea Nilului.

Varianta unei legende din Egiptul de Sus arata ca nufarul primordial isi inchidea petalele la sfarsitul fiecarei zile, alunecand in haos, si le deschidea in ziua urmatoare si nimic altceva nu se intampla. Nefertum s-a simtit singur si trist; a inceput sa planga, dorindu-si pe cineva alaturi de care sa se bucure de farmecul vietii, si din gandurile si lacrimile lui au luat nastere zeii, primii oameni si tot ceea ce exista. Dupa ce gandurile sale au luat forma, Nefertum le-a dat viata rostindu-le numele - gandurile si cuvintele sunt puterea din spatele creatiei.

Floarea de lotus se scufunda in apa pe timp de noapte si iese la suprafata dimineata. Aceasta trasatura unica a fost strans asociata de egipteni (si nu numai) cu creatia, reinnoirea si renasterea. Lotusul sacru se inalta deasupra apei, in timp ce nufarul pluteste pe suprafata acesteia.

Nefertum (“la fel de frumos ca Atum” sau “perfectiunea lui Atum”) a fost considerat initial a fi un aspect al acestui zeu - Atum reprezentand soarele si Nefertum reprezentand rasaritul. Nefertum se nastea cu fiecare rasarit si murea cu fiecare apus, lotusl albastru fiind singurul din aceasta specie de plante care nu doar isi inchide petalele noaptea, dar se si scufunda in apa, aparand a doua zi, deschizandu-si petalele si dezvaluind centrul auriu. Acest ciclul al renasterii dimineata si al mortii seara, cand soarele calatorea in lumea intunericului, reprezenta pentru anticii egipteni lupta de zi cu zi intre haos si ordine (Ma’at).

Cand Atum a fost identificat cu Ra (Atum-Ra), Nefertum a ajuns sa fie considerat o zeitate independenta, dar in stransa asociere cu soarele nou-nascut, iar cand zeul Path a fost considerat zeu suprem, creatorul a tot ceea ce exista, Nefertum a fost descris ca fiul acestuia si al zeitei Sekhmet sau al zeitei Bastet (ambele reprezentand felinele, in principal: prima leii, a doua pisicile, cele doua zeitati identificandu-se la un moment dat).         

Frumosul zeu tanar Nefertum era patronul artei parfumurilor si al artei vindecarii. O legenda spune ca insusi Ra, cand era batran a primit de la Nefertum un buchet cu flori de lotus al caror parfum sa-i usureze suferintele, scena descrisa in Textele Piramidelor: “floarea de lotus care este sub nasul lui Ra”.

Nefertum era asociat atat parfumului placut al lotusului cat si proprietatilor medicale al acestuia – pe care egiptenii antici le cunosteau foarte bine - dar a fost asociat si cu alte plante preferate de egipteni la acea vreme: trandafirul, muscata, albastreaua si, pe scurt, ar putea fi considerat arhetipul aromaterapistului.

Lotusul albastru (cunoscut azi si cu numele “crin de apa”), frumos parfumat, era un simbol al nemuririi, al puritatii si al frumusetii. A fost considerat tronul unor zei precum Osiris, Isis, Nephtys sau Horus, devenind la un moment dat simbol regal feminin in timpul domniei lui Akhenaton, creatorul primei religii monoteiste, a carei sotie se numea Nefertiti, derivand din numele lotusului albastru, insemnand “frumoasa a venit”. Regina si printesele purtau flori de nufar ca semn al rangului lor inalt.

Semnificatia religioasa a florii de lotus albastru a fost importanta pentru egiptenii antici, multe coloane ale templelor avand capiteluri flori de lotus, ca niste nuferi infloriti din pamant. Tulpina lotusului era considerata axa lumii si petalele erau manifestarea si dezvoltarea multiforma a lumii.

Pe frescele egiptene, in hieroglife, lotusul e intalnit pretutindeni, atat in viata cat si in moarte. Faraonul primeste in dar de la sotia sa buchete de lotus, printesele il poarta pe diadema, fecioarele muziciene isi ofera jerba de lotus.

Simbolizand nasterea si renasterea dupa moarte, muritorul care a trait in adevar, dreptate, frumusete, bine, pentru a se preschimba in lotus etern se declara in faţa lui Osiris: “Sunt curat!” si devine lotus, prim nascut printre nemuritorii divini: “Sunt lotus inefabil, splendoare si puritate / Printre zei sunt intaiul nascut / Sunt insusi Ra si Ra se afla in mine, / Stapan pe ritmurile ce conduc Universul / Dincolo de orice dincolo”.

Nefertum a fost asociat cu renasterea, atat ca personificare a soarelui nou-nascut dar si ca patron al multor ingrediente necesare procesului de mumificare. Un pasaj din Cartea Mortilor se refera la o binecuvantare data decedatului: “Ridica-te precum Nefertum din Lotus, sub narile lui Ra, si apari la orizont in fiecare zi”.

Nefertum a fost cunoscut ca “Cel care este frumos” si “Crinul de Apa al Soarelui”, fiind un zeu foarte iubit si reprezentat in multe statuete mici folosite ca amulete pentru noroc.      

Lotusul albastru a fost folosit ca sursa de hrana, sursa de parfum dar si ca tonic general, cunoscandu-se proprietatile sale farmaceutice si afrodisiace. Ideea egipteana de sexualitate se prea poate sa se fi identificat creatiei si fiind o floare a creatiei lotusul albastru a devenit o floare in stransa legatura cu fertilitatea si sexualitatea. Imaginile femeilor care poarta flori de lotus poate arata originea lor nobila dar si faptul ca sunt apte sa aiba copii sau ca sunt dorite sexual, iar in cazul barbatilor reprezentati cu flori de lotus poate fi vorba atat despre originea nobila, divina, cat si despre potenta lor, iar florile de lotus desenate sau asezate in sarcofage si morminte poate reprezenta dorinta decedatilor de a trai viata de apoi, si de a renaste, fertili si frumosi.

Florile de lotus cunoscute in Egipt au trei culori: alb (Nymphaea lotus), roz (Nelumbo nucifera - introdus in tara mai tarziu, din Persia) si albastru (Nymphaea cerulea), aceasta din urma avand pentru ei o semnificatie importanta si apare in hieroglife, dar toate cele trei specii au aparut in arta egipteana (lotusul roz e prezent si in arta elenistica, 323 i.e.n.-31 e.n.).

Botanistii considera ca lotusul albastru egiptean nu este un lotus adevarat, ci face parte din familia crinilor de apa, de aceea proprietatile acestuia nu se regasesc si la celelalte specii. Alte deosebiri se refera la faptul ca lotusul albastru se ridica deasupra apei dimineata si se scufunda la lasarea serii, pe cand ceilalti se ridica din apa si acolo raman, deschizandu-si petalele dimineata si strangandu-le la lasarea serii; de asemenea, lotusul are un numar mai mare de seminte in centrul sau pe cand crinul de apa nu. Cu toate acestea, pe oameni nu-i intereseaza disputa botanistilor, ci se bucura de frumusetea si natura mistica a acestor flori, a parfumului si a proprietatilor deosebite.

In Egipt niciun monument din Valea Nilului, niciun sul de papirus nu e intalnit fara ca aceasta planta sa se afle la loc de cinste, aparand pe capitelurile pilonilor templelor, pe tronurile si pe vesmintele faraonilor si reginelor, pe acoperamantul de cap al faraonilor dovedind originea lor divina; lotusul apare peste tot.