Interzis femeilor, inclusiv de Ziua Femeii

In mileniul 3 religiozitatea ii aduce pe unii indivizi la stadiul celor din evul mediu intunecat si pentru ca discrimineaza femeia. Din cauza religiei femeile nu au voie in anumite locuri de pe Terra. 

Din motive religioase sunt locuri in lume unde femeia nu are dreptul sa paseasca.

Cel mai cunoscut loc e Muntele Athos, unde e valabil si azi avatonul, legea prin care se interzice si se  pedepseste accesul femeilor. Avaton inseamna “neumblat”. Calugarii athoniti au ales locul, salbatic si neumblat, si tot ei au zidit manastirile si bisericile de pe stanci. Calugarii au sfintit locul, cu rugaciunile si sangele lor, si tot calugarii au hotarat, intr-un glas, ca "avaton-ul" sa ramana valid, indiferent de legile si poftele lumii pagane. Potrivit unei teorii stravechi, prezenta femeilor i-ar putea zbuciuma spiritual pe calugarii de acolo. Hm! Sa fii sfant intre sfinti nu-i mare scofala, dar sa fii sfant intre pacatosti e mare incercare. Calugarii de la Athos - si nu numai - dau sfat mirenilor sa reziste tentatiilor diavolesti (asa cum fac si ei), doar ca ei nu sunt supusi tentatiilor care le apar la tot pasul iar daca toti ne-am inchide intre ziduri manastiresti cine ar mai ramane sa le faca lor donatii?

Pe Muntele Sfant e controlat, vorbeste lumea, si numarul animalelor de sex feminin. Nu stiu, n-am fost acolo. Barbatii au nevoie de permis special sau chemare. Cateva femei au “scapat”, insa, pe munte: o frantuzoaica (scriitoare, care s-a deghizat in calugar), prin 1920, si patru femei din Moldova, relativ de curand (ele au intrat ilegal in Grecia si au ajuns acolo din greseala).

In România avem manastirea Frasinei, din satul Muereasca, judetul Valcea. Calinic, episcop al Ramnicului la jumatatea secolului XIX, a impus restrictia accesului femeilor in manastire. Potrivit wikipedia.org aceasta restrictie ar fi fost ridicata in era comunista, dar nu stiu daca s-a revenit la varianta veche. Tot pentru linistea calugarilor exista interdictia.

Preotii din zona afirma ca nicio femeie care a intrat in manastire nu a scapat nepedepsita. (!)

Muntele Omine din Japonia este un punct turistic pe care femeile ar trebui sa-l evite din cauza unei legii antice, in vigoare si azi, care considera femeile periculoase pentru linistea calugarilor; numai barbatii au voie sa escaladeze muntele pentru a ajunge la templu.

In India femeile nu pot intra in mormintele sacre Haji Ali Dargah Shrine din Mumbai, o destinatie turistica destul de cautata, iar in templele hinduse din Indonezia, India si Bali nu au dreptul sa intre femeile aflate la menstruatie, fiind considerate (nu doar aici) ca fiind impure - s-o merege pe buna credinta sau pe controlate?

Despre faptul ca femeile nu au au dreptul sa intre (nici la botez) in altarul bisericilor ortodoxe amintesc in treacat, asa cum amintesc locurile separate pe care le au femeile in moschei si sinagogi.

In cartea sa, “Frica in Occident”, Jean Delumeau, reprezentant al Scolii de la Annales, analizeaza fricile colective ale societatilor din Europa occidentala din perioada cuprinsa intre secolele XIV-XVIII, incercand sa raspunda la o intrebare dubla: cui ii e frica si de ce? Concluzia lui: totul se reduce la frica de moarte exprimata nu doar prin frica de cataclisme, catastrofe si altele de gen, ci si prin frica de asa-numitii reprezentanti ai lui Satan pe Pamant: vrajitorii, evreii, turcii si femeia. Autorul a pornit de la premiza ca femeia, ca si evreul, a fost vazuta ca un ”primejdios agent al lui Satan”, nu doar de catre oamenii bisericii, ci si de catre societatea laica; frica de femeie a ajuns la un apogeu intr-o perioada in care artele si teologia protestanta ce se raspandeau in Europa Occidentala incepusera sa promoveze o alta imagine a femeii. Sentimentele contradictorii - atractie si repulsie, venerare si ostilitate - faţă de femeie dateaza inca din antichitate, si nu pare sa se schimbe prea multe, doar ca nu mai e la fel de public manifestata frica. 

”Rau magnific, placere funesta, veninoasa si inselatoare, femeia a fost acuzata de celalalt sex ca a adus pe lume pacatul, nenorocirea si moartea”. Fie in varianta grecească a Pandorei, fie in cea iudaica a Evei, femeii i se atribuie pacatul stramosesc al deschiderii cutiei cu toate relele sau a consumarii fructului interzis. Barbatul, scrie Delumeau, a cautat un vinovat pe care sa-l traga la raspundere pentru suferita si esecul umanitatii si pentru disparitia paradisului terestru, si-a dat peste femeie. Frica de femeie este mult anterioara crestinismului, iar atitudinea lui Isus faţă de femei a fost cu totul inovatoare; se inconjoara de femei, le considera ca pe niste egali. Femeile sunt cele care, dupa ce aproape toti ucenicii il parasesc, raman langa el si sunt primii martori ai Invierii - dar aspectul e ignorat, de clerici in special.

In plus, "o religie fundamentata pe povestea unei mame si a fiului ei uita sa mentioneze femeile care au jucat un rol important in raspandirea ei”, spune profesorul Kate Cooper de la Universitatea din Manchester, U.K..

In evul mediu femeia era de-a dreptul diabolizata. Probabil ca barbatii care erau respinsi de vreo femeie prindeau momentul si ziceau de rau toate femeile. Scria Petrarca: ”Femeia... e un adevărat diavol, o dusmancă a linistii, un izvor de sâcâieli, un prilej de galcevi de care barbatul trebuie sa se tina deoparte daca vrea sa traiasca in tihna... Insoara-se cei care gasesc vreun farmec in tovarasia unei neveste, in inlantuirile nocturne, in zmiorcaielile plozilor si in chinurile insomniei... Noi insine, daca ne va sta in puteri, ne vom nemuri numele prin talent si nu prin casnicie, prin carti si nu prin copii, cu ajutorul virtutii si nu cu acela al unei femei.”

Delumeau este de parere ca in cazul clericilor sau al crestinilor zelosi avem de-a face cu un libido reprimat preschimbat in agresivitate. ”Fiinte frustrate din punct de vedere sexual si care nu puteau ignora ispitele, au proiectat asupra aproapelui ceea nu voiau sa identifice in ei insisi. In felul acesta, au creat niste ţapi ispasitori pe care puteau sa-i dispretuiasca si sa-i acuze, scotandu-se pe ei insisi din cauza.” Frustrarea sexuala care arunca femeia la marginea societatii este larg raspandita si in alte religii ale secolului XXI. Barbatul e dispus sa biciuiasca femeia pe care o doreste corpul lui doar pentru ca nu o poate avea… Femeia e vinovata si pedepsita chiar si atunci cand barbatul scapa de sub controlul creierului…

Predicile clericilor au raspandit pe cale orala mentalitatea misogina, dar aparitia tiparului in secolul al XV-lea si inmultirea numarului de carti a contribuit si mai mult la denigrarea femeii pe scara larga. Spre exemplu, lucrarea De planctu ecclesiae (Plangerea Bisericii) a fost scrisa pe la 1330 de franciscanul Alvaro Pelayo; a fost tiparita pentru prima oara in 1474 si reeditata de doua ori in secolul al XVI-lea. In a doua parte a lucrarii, autorul prezinta un catalog cu cele două sute de vicii si nelegiuri ale femeii, intre care: ”mama pacatului”, ”arma diavolului”, ”izvorul oricarei pierzanii”, femeia e curtezana prin insasi natura ei, face farmece, descantece, e agentul idolatriei. in plus, e smintită, carcotasa, nestatornica, ignoranta, certareata, orgolioasa, impura”.

Printre altii, nici medicii Renasterii nu se lasau mai prejos cand era vorba sa denigreze femeia. Au definit femeia ca fiind un ”mascul mutilat si imperfect”, ”o nereusită, cand nu se poate face lucru mai bun”…

Ce noroc pe toti acesti barbati cu minti luminate ca exista aceste fiinte imorale, smintite, nestatornice, masculi mutilati si imperfecti si ei au ajuns in lume pentru a scrie si sustine toate acestea (si) despre cele care le-au fost mame. Au gasit acesti “agenti ai idolatriei”, “reprezentanti ai lui Satan” carora sa le interzica accesul in locurile unde ei isi ascund slabiciunile.

Acestea fiind scrise urez tuturor femeilor o viata frumoasa! La multi ani!