Au existat si ei cândva

Tedi, la noi acasa

Tedi a fost un metis de schnauzer, gasit pe “Drumul vechi” ce duce spre Poiana Brasov. S-a luat dupa un cuplu care cobora. Oamenii pierdusera – prin moarte – cu doar puţin timp in urma, un catelus. Le-a fost mila de catelul cu smocuri de blana cazuta si care mirosea urat. Cineva il abandonase acolo – singur cu greu ar fi putut ajunge; sau, poate, s-o fi pierdut…

L-au ingrijit cu drag, au cheltuit un sac de bani pentru a fi vindecat, si a devenit un caine de toata frumusetea, prietenos.

Boby

Cam in aceeasi perioada (2004), noi l-am gasit pe Boby (avea 2-3 ani), un boxer costeliv, plin de rani, cu urechile zdrentuite de la cine stie cate lupte pentru supravietuire o fi dus. Pleoapele de jos aproape ca ii atarnau de la puroi si maxilarul inferior fiind usor deplasat in faţă (din nastere) i se vedeau coltii, de slab ce era, ceea ce ii dadea o infatisare fioroasa. Il plimbam prin cartier si, la inceput, ne era jena, pentru ca i se vedeau coastele si ne gandeam ca sunt destui care or zice ca nu-l hranim…

Pe cat era Tedi de bland pe atat era Boby de artagos. Tedi era prietenos cu toti cainii, femele sau masculi, mici sau mari; Boby latra la toti cainii, fara exceptie, si absolut niciun om nu se putea apropia de mine pe strada la o distanta mai mica decat lungimea lesei.

Tedi zburda liber, Boby invata sa mearga in lesa – si era atat de puternic incat am facut febra musculara la inceput, stapanindu-l, invatandu-l sa mearga la pas.

Intr-o zi, intr-un parculet dintre blocul nostru si blocul prietenilor lui Tedi, un catel jalnic ajunge, in viteza, luandu-ma prin surprindere, sub botul lui Boby. Am tras de lesa, sa-l feresc pe Tedi, tocmai cand aparuse si vecinul. A crezut ca ma tem sa nu se molipseasca Boby si mi-a explicat care-i treaba cu boala lui Tedi, si ca nu e contagioasa. Mi-a spus ca abia il gasisera si e in tratament. I-am spus ca abia l-am gasit si noi pe Boby, pentru ca vecinul privea spre Boby oarecum critic. Atunci a cazut bariera si dintre caini. S-au zbenguit impreuna – Tedi liber, Boby in lesa. Ne intalneam in special noaptea, dupa ora 23 – cand era ora perfecta sa-l plimb pe Boby mai mult, cand nu erau caini pe-afara. Dupa aproape sase luni, intr-o noapte, vecinul m-a convins sa-l las pe Boby liber din lesa. Bucuria lui e greu de descris in cuvinte! Au zburdat amandoi, s-au jucat impreuna, sarind unul peste celalalt, “imbratisandu-se”, impingandu-se pentru a mirosi acelasi loc! Ce curse de viteza au mai facut! Nu-mi venea sa cred cum s-a transformat Boby! Stiu ca si atitudinea proprietarilor de caini conteaza foarte mult in socializarea cainilor pe care ii au – a fost o dovada in plus.

De la prima intalnire Tedi si Boby au devenit cei mai buni prieteni. Cand Tedi intarzia prea mult prin tufe si nu reactiona la chemare vecinul ii spunea (chiar de nu era cazul): “Uite-l pe Boby!” Si Tedi venea cu viteza. Cand ii spuneam lui Boby: “uite-l pe Tedi!” de bucurie incepea sa dea din tot corpul, nu doar din ciotul de coada. Cu orice caini ar fi fost Tedi, cand il vedea pe Boby niciun alt caine nu mai avea succes, iar Boby era cel mai cumite caine cand era cu Tedi: nu-l interesa sa latre alti caini nici chiar atunci cand, noaptea, il eliberam din lesa si se intampla sa mai apara vreunul – cu stapan sau fara.

L-am iubit pe Tedi ca si cum ar fi fost al meu. Si el ma placea, as zice, pentru ca eram singura “straina” la care venea cand il strigam, chiar si atunci cand nu eram cu Boby.

In 2009, prietena mea a gasit-o pe Miki, o mogaldeata in varsta de 4-5 ani, salbatica si ea cu toti cainii. Din timp in timp Miki sta la noi; s-a imprietenit cu Boby si, implicit, cu Tedi – asa ca si ea s-a obisnuit sa nu mai latre la tot ce misca. Noaptea, cand ieseam la plimbare cu Miki si Boby, si ne intalneam cu Tedi, ramanea in lesa numai Miki, care tare ar fi vrut sa zburde si ea. Baietii n-o lasau mult singura: dadeau o tura prin zona si reveneau la Miki, sa se joace si cu ea – care e jumatate cat erau ei.

Boby a murit in martie 2012.

Joi seara, cand o plimbam pe Miki, in dreptul blocului unde sta Tedi, am simtit un gol in suflet, fara o explicatie logica. Asteptam, ca in fiecare noapte, sa-l vad aparand de dupa bloc… Nu era regula pentru ca nu stabileam orele de plimbare, ci doar se potrivea sa ne intalnim aproape seara de seara. De catva timp Tedi avea din nou probleme cu pielea si ii cazuse blanita – urma un tratament, dar fiind deja batranel n-a facut faţă complicatiilor. Ultima data cand l-am intalnit (marti) era slabit, dar tot s-a jucat cu Miki. Vecina a zis ca e tare bolnav, ca nu mai mananca si are probleme cu rinichii. La despartire l-am imbratisat si i-am zis sa nu faca vreo prostie.

Vineri pe la pranz, doamna de la alimentara imi spune ca Tedi a murit ieri (28 iulie)… Mi-au sarit lacrimile din ochi aproape fara sa-mi dau seama. M-am gandit cat trebuie sa sufere vecinii pentru pierderea lui Tedi, o bunatate de catel bland si frumos. Doamna de la alimentara mi-a zis ca vecinul sufera ingrozitor. Cu o luna in urma a fost operat pe cord – durerea aceasta era tot ce-i lipsea. Mi-e dor de Tedi ca si cum ar fi fost al nostru. Strada e pustie fara el…

Mi s-a parut surprinzator (dar poate e doar pentru mine) ca atunci cand a murit Boby vecinul mi-a zis ca Tedi a fost apatic toata ziua. Joi a fost Miki apatica toata ziua si-mi era teama ca e bolnava; ieri (vineri) s-a comportat neobisnuit, adulmecand in directia blocului unde a trait Tedi, tragand in lesa sa ajunga acolo… ceea ce nu mai facuse vreodata...

Cu nici doua luni in urma a murit si o catelusa cocker spaniel englez, Tera, “vecina” din scara, o minune deloc sociabila cu oameni si caini (îi ignora aproape cu desavarsire), dar care tare-mi era draga; cel mai adesea si ea venea la mine cand ne intalneam, mai ales daca nu eram cu vreunul dintre catei. Si cu ea ne intalneam deseori in plimbarile noastre prin cartier. Sunt sigura ca simtea cat imi era de draga. Avea 14 ani cand s-a dus; a avut o viata frumoasa. Ca si Tedi, a batut poteci prin munti, s-a zbenguit fara lesa, si-a bucurat prietenii pana in ultima clipa. Toti au lasat un loc in inimile celor care i-au iubit, si lacrimi…

Vine o vreme cand in jurul nostru incepe sa se faca tot mai mult loc… Oameni si animale pleaca… Fiinte dragi primesc imbratisarea mortii si in sufletul celor ramasi se formeaza noi cicatrice, tot mai multe pe masura ce inaintam in viata.

Un modest tribut adus cainilor.

♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥

P.S. Pozele sunt sub orice critica pentru ca subsemnata nu-i in stare sa faca o foto reusita nici cu cel mai performant aparat. :(  Poza cockerului am primit-o candva pe mail.