Cu cine am onoarea?

Există un cântecel din care mai ştiu doar atât: fata care e urâtă îşi dă cu făină multă / bate vântul şi i-o suflă şi rămâne tot urâtă! Trec în sfera zicătorilor şi scriu: Frumuseţea stă în ochii privitorului dar trebuie să punctez şi faptul că machiajul sofisticat, zi de zi (însoţit prea adesea de lipsa demachierii seara), in timp distruge tenul de numa’-numa’.

O postare a Monei, despre aparenţe (intr-o anumită măsura) mi-a amintit povestea a două familii bune prietene.

Bărbaţii sunt prieteni din anii adolescenţei, din primul an de liceu, in timpul stagiului militar obligatoriu apoi in anii de facultate şi după. S-au căsătorit cam in aceeaşi perioadă şi au rămas la fel de buni prieteni, vizitându-se cât de des posibil mai ales după ce familia X s-a mutat in alt oraş.

Intr-o vară, după mai mulţi ani, familia Y merge in vizită la familia X. Dna X, elegantă ca de obicei, machiată ca pentru o şedinţă foto, sofisticată in felul ei, gospodină, îşi întâmpină prietenii cu toate bunătăţile pe care a reuşit să le pregătească special pentru ei. S-au întins la vorbă, s-au întins la un joc de cărţi, au dansat… Timpul a zburat, oamenii s-au distrat şi apoi fiecare familie s-a retras intr-un dormitor.

Domnul Y s-a trezit primul şi pentru că era in casa celui mai bun prieten şi-a pregătit un mic dejun rapid, a făcut cafea şi s-a aşezat în bucătărie să savureze o ţigară.

Când în bucătărie îşi face apariţia o femeie îmbrăcată in halat de baie, cu părul infăşurat intr-un prosop, cu ten aproape palid, domnul Y tresare, gândindu-se că, între timp, sosiseră si alţi musafiri. Tresare şi femeia, zâmbind oarecum stânjenită. El se ridică, politicos, şi se prezintă:

“Sunt Y, prietenul lui…. Cu cine am onoarea?”

Femeia face ochii mari şi deschide gura a mirare. “Hai că-i bună gluma!” zice râzând, dar îi trece cheful când îşi dă seama că omul chiar n-a recunoscut-o. In acel moment înţelege şi domnul Y gafa monumentală şi izbucneşte in râs. Au râs amândoi, apoi au râs în patru şi, peste timp, povestea a devenit antologică printre cunoscuţi. A ajuns şi la mine păţania, doamna Y fiind (la vremea aceea) colegă de birou cu mama, şi i-am întâlnit pe toţi patru.

**

Peste timp, intr-o sâmbătă dimineaţa, vine in vizită un amic. Îi deschid – deşi nu-mi plac vizitele neanunţate. Când mă vede exclamă, înainte de orice: “Te simţi bine?” Mă pufneşte râsul şi-i spun că mă simt tare rău pentru ca n-am apucat să mă machiez. Se prinde după câteva secunde şi râde şi el.

Acela a fost momentul in care am ales să renunţ la machiajul “artistic”…pe care oricum îl ştergeam in fiecare seară. Viaţa – din acest punct de vedere – a devenit foarte simplă şi nici nu mai… induc oamenii in eroare...  într-un grad prea mare. :)

Puterea machiajului

Sursa foto: http://sfglobe.com/?id=903 (mai multe exemple)