Voinţa poporului

Voinţa poporului este un mit, constatăm când ne hotărâm să analizăm cu atenţie faptele, dar cetăţenii solidari au mari şanse de a schimba în bine multe aspecte ale vieţii de zi cu zi (şi nu numai).

Pe “voinţa poporului” se bazează regimul politic numit “democraţie”. In traducere liberă, democraţie înseamnă “conducere de către popor”.

Principiile de bază ale democraţiei sunt votul universal şi suveranitatea naţiunii. Dar! Vorba lui Mark Twain (30.11.1835 – 21.04.1910): Dacă votul nostru ar schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. Apoi… cât de mult mai putem vorbi despre suveranitate având in vedere existenţa Uniunii Europene, cu directivele sale, prezenţa statelor in diverse organizaţii precum N.A.T.O., O.N.U.  şi altele de gen. Fără a fi parte din aceste uniuni şi organizaţii nu prea se mai poate in contextul geopolitic de azi, dar faptul nu schimbă datele problemei: suveranitatea e mai mult un cuvânt şi mai puţin un principiu, un concept: “dreptul exclusiv de a exercita autoritatea supremă politică (legislativă, judecătorească sau / şi executivă) asupra unei regiuni geografice, unui grup de oameni sau asupra lor înşişi”.

“Alegerile electorale reflectă voinţa poporului” e alt mit. Realitatea este că alegerile reflectă voinţa celor care au fost suficient de motivaţi să voteze. Faptul că motivaţiile sunt uneori naive: “primesc un kg de făină”, “îmi creşte pensia”, de exemplu, contează mai puţin. 

Creşterile de venituri nesusţinute economic sunt un dezastru pentru economia unui stat deşi e benefică pe termen foarte scurt. Pentru veniturile care sunt asigurate de stat: pensii, alocaţii fel de fel, salariile funcţionarilor publici etc. vor trebui majorate anumite taxe şi impozite. 

Eliminarea / reducerea unor taxe impune introducerea / majorarea altora, in altă parte – de regulă, acolo unde cetăţeanul nu le observa (deşi va ajunge să le simtă, indirect): pe spinarea intreprinzătorilor independenţi, in general: transportatori, pentru cei cu profesii liberale, pentru persoane fizice autorizate şi alte categorii de gen. Mărirea taxelor acestora impune majorarea tarifelor, care se va reflecta şi in buzunarele celor cu venituri mărite artificial; altfel spus: ce iau pe mere dau pe pere. 

Pentru salariile angajaţilor “la privat”, majorarea obligatorie a salariului minim îi poate determina pe angajatori să reducă personalul şi / sau să majoreze preţurile bunurilor şi / sau serviciilor pentru a putea asigura fondul de salarii şi pentru a-şi asigura venitul estimat, probabil, la un moment dat, şi in funcţie de care au acţionat. Fără a putea face previziuni economice o firmă poate ajunge la faliment in doi timpi şi trei mişcări. Şi, in contextul actual al economiei naţionale, oamenii de afaceri nu prea pot face previziuni (planuri) pe termen mediu şi lung, ci se străduiesc să se adapteze din mers la fel şi fel de schimbări care vin, uneori, ca un val tsunami.

Anumite motivaţii au adus poporul român in situaţia ultimelor alegeri electorale: trei milioane şi ceva de cetăţeni cu drept de vot au hotărât soarta a mai mult de 18 milioane. S-ar fi schimbat ceva dacă prezenţa la vot ar fi fost chiar de 100%? Nu prea mult la nivel central. Voturile celor absenţi ar fi “revenit” preferaţilor fiecăruia (plus că mulţi ar fi putut vota cu acea minoră majoritate).

Socrate a fost unul dintre anticii care au pus la îndoială înţelepciunea maselor conducătoare fiind, in multe privinţe, antidemocratic dar, in acelaşi timp, întrebările lui au eliberat omenirea – bine, au eliberat acei oameni care ştiu, pot şi vor să gândească singuri, să analizeze in ansamblu – şi in context - realitatea înconjurătoare, faptele celorlalţi – mai ales faptele “conducătorilor”. Oamenii din Atena, oraşul unde s-a născut libertatea cuvântului, au votat pentru moartea unuia dintre cei mai inteligenţi cetăţeni doar pentru că şi-a exprimat liber ideile… Majoritatea celor abordaţi se simţeau umiliţi, ignoranţi şi penibili la întrebările sale. A existat şi la acel moment propaganda; cetăţenii care au votat pentru moarte s-au lăsat convinşi că Socrate face un mare rău prin introducerea unor noi zei şi coruperea tinerilor cu întrebări raţionale.

Revenind in prezent: fidelizarea (chiar fanatizarea), prin propagandă, a unui procent mic din electorat produce rezultate electorale mai bune decât o promisiune de guvernare decentă, bazată pe principii nu doar democratice ci şi economice. Acest gen de fidelizare – prin promisiuni care sună bine dar care nu pot fi îndeplinite sau care pentru a fi îndeplinite se împovărează alte categorii ale populaţiei – e mai ieftină şi mai uşor de obţinut pentru că e suficient să spui “vă dăm” şi deja câştigi voturile, mai ales că intre cei care cedează propagandei nu prea sunt cetăţeni care să întrebe “de unde?” iar cei care ştiu că această întrebare e esenţială nu au interesul să o rostească. 

Un electorat câştigat cu promisiuni de creşteri ale venitului şi scăderi de taxe e foarte rar dispus să îşi schimbe opţiunea, chiar dacă promisiunile nu sunt îndeplinite, mergând pe ideea, propagandistică desigur, că “au fost împiedicaţi de rivalii politici să îşi îndeplinească aceste promisiuni”.

Ce rău e să nu vezi pădurea din cauza copacilor…

Texte cu un conţinut asemănător:

Mai avem mult până la democraţie;

Bogătaşii nu vor pierde;

Există democraţie?

Promisiuni electorale;

Dormiţi linistiţi, guvernul veghează;

Obligativitatea prezenţei la vot;