Pagini

2017-02-07

Istoria unei anecdote

nava intalneste farul
Transcrierea unei discuţii radio care ar fi avut loc in 10 noiembrie 1995 între o nava militară americană şi autorităţile canadiene:
Americanii: Vă rog să deviaţi cursul 15 grade nord pentru a evita coliziunea.
Canadienii: Vă recomandăm să deviaţi voi cursul 15 grade sud pentru a evita coliziunea.
Americanii: Aici e căpitanul navei militare americane. Repet: deviaţi cursul.
Canadienii: Nu. Repet: deviaţi voi cursul.
Americanii: Acesta e portavionul USS Lincoln, a doua cea mai mare navă a Statelor Unite din flota atlantica. Suntem însoţiţi de trei distrugătoare, trei crucişătoare şi numeroase nave de sprijin. Vă cer să schimbaţi cursul 15 grade nord – unu cinci grade nord – sau vor fi luate contramăsurile necesare pentru a garanta siguranţa acestei nave.
Canadienii: Acesta e farul. Alegerea vă aparţine.

Reprezentanţii Marinei Americane au dezminţit “ştirea” care a făcut înconjurul lumii începând de prin anul 1996, fiind difuzată in jurnalele de ştiri de la televizor şi radio, in diferite emisiuni umoristice, in ziare ş.a.m.d.. mai ales din Statele Unite şi Canada, iar Internetul a făcut-o arhicunoscută.

Americanii au insistat că nu există o astfel de discuţie înregistrată şi că e doar o glumă care a apărut într-o colecţie de glume şi anecdote din 1992, după ce fusese relatată in “Cele şapte obiceiuri ale oamenilor foarte eficienţi” a lui Stephen Covey, 1989, care s-a inspirat dintr-o problemă de procedură publicată in 1987 într-o revistă editată de Institutului Naval American. Dar originea anecdotei e chiar mai veche: într-o carte din 1939 apare următorul fragment:
Ceaţa e foarte deasă. Ofiţerul unui vas cu aburi aruncă o privire peste bord şi, spre marea lui surpriză, observă un om aplecat peste o balustradă, la numai câţiva metri distanţă.
- Ai încurcat-o, prostule! urlă el. Unde naiba crezi că mergi cu nava ta? Nu ştii că am prioritate de trecere?
Din ceaţa deasă se aude o voce sardonică:
- Licărirea aceasta nu e o navă, şefule, este un far!

Originea poate fi plasată şi mai devreme, in 1931, într-o scenă satirică apăruta într-un ziar canadian care citează ca sursă un ziar din Anglia şi care înfăţişează doi bărbaţi cu portavoce – unul pe puntea unei nave şi celălalt pe pasarela unui far. Marinarul strigă:
- Unde te duci cu nava ta care licăreşte?
- Asta nu-i o navă care licăreşte; e un far!

Practic, susţineau americanii, gluma poate fi veche chiar şi de zeci de ani şi nimic de genul acesta nu a avut loc in realitate; o dovadă ar fi şi faptul că diferite persoane care susţin că e adevarată afirmă că incidentul a avut loc ba într-un loc, ba in altul…

La vremea aceea Marina Americană a avut mult de lucru pentru a scăpa de această tinichea agăţată de coadă pentru că ziariştii, producătorii de emisiuni etc. nu sunau pentru a confirma sau infirma fapta direct de la sursă, ci o preluau ca atare. Degeaba oficialii spuneau tuturor că nu mai există faruri in funcţiune pe coasta Statelor Unite încă de la mijlocul anilor 1980.
M-am gândit mereu că a fost doar vreun pifan care a vrut să se distreze pe seama Marinei – a spus un oficial al Marinei Americane.

Dupa tot efortul Marinei de a scăpa de tinichea, in martie 2008, directorul Agenţiei Naţionale de Informaţii a S.U.A. îşi incepe discursul la un simpozion ţinut la Universitatea John Hopkins (Baltimore) cu povestea farului: Acum… e adevărat. Am fost in afacerea informaţiilor, unde se ascultă convorbirile ş.a.m.d. Acest lucru e adevărat, există o înregistrare reală.

Pam pam! (??)

Pentru informaţii detaliate:
https://en.wikipedia.org/wiki/Lighthouse_and_naval_vessel_urban_legend

4 comentarii:

  1. Vorba grupului "Vacanta Mare"... "Lucea farul..." Hahahahahaha!!!!
    Tot au avut curajul de a recunoaste ... Altii din ziua de azi nici sa-i pici cu ceara nu o vor face! :)))
    pupici! ♡

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Lucea farul"!!!! :))) Acum o aud - poate doar am uitat-o! E ca-n faza: luminita de la capatul tunelului e trenul. :)
      "Marinarii" n-au recunoscut. A reactualizat "dilema" ala de la informatii... :)
      Noapte buna si zi faina iti doresc! Pupici! <3

      Ștergere
  2. Buna poanta si istoria ei. Stiam gluma initiala, dar nu si variantele si mai ales finalul "apoteotic"!
    Vorba Ellei, greu cu recunoscutul cand esti cu nasul pe sus! :D
    Seara frumoasa, draga Diana!<3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Auzisem gluma, dar fara faza cu "s-a intamplat in realitate" :)) Nu-mi prea vine a crede ca e adevarata istorioara pentru ca americanii si canadienii au ei o "râcă" a lor si nu pierd ocazia de a se ironiza. :) Desi... un om care a baut prea mult - de exemplu - ar putea vedea orice in largul marii (sau: mai ales in largul marii). :)
      "Marinarii" o tin tot pe a lor: nu e adevarat. :)
      Multumesc, Suzana draga! Noapte buna si zi frumoasa iti doresc! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.