Nu sunt fermecată!

Fermecaţi li se spune (şi) celor cărora, chipurile, li s-au făcut “farmece”, “vrăji”.

Bântuind pe FB – din care nu înţeleg mare lucru şi care-a dat-o pe messenger, deşi eu am dezinstalat, cândva, asta pentru că-mi era neplăcut, dar nu asta-i tema – dau de un text distribuit de cineva, un text despre “semne că eşti fermecat” – sau ceva de genu’… – un text care apare într-o revistă “pentru femei”. Mă uit in calendar: anul 2017, mileniul trei, dar încep să citesc despre cum să scap de farmece şi cum aflu dacă am fost blestemată.

Paranteză: farmecele şi blestemele nu sunt acelaşi lucru. Farmec, in acest context, e un procedeu folosit de oamenii superstiţioşi in credinţa că pot influenţa desfăşurarea normală a lucrurilor cu ajutorul unor pretinse forţe supranaturale. Blestemul este o formulă prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva (scrie prin dicţionare).

Cică, atunci când ţi s-au făcut farmece ai (între altele) dureri cumplite de cap (la ceafă, la frunte, între ochi), amorţeală in extremităţi (mâini, picioare), neputinţe trupeşti, stare de leneveală, bubiţe pe corp sau pe faţă, mâncărimi de piele, mănânci normal şi slăbeşti etc. ş.a.m.d. Nu am astfel de simpotme deci nu sunt fermecată!

Am o dilemă… Bine, am mai multe, dar mă refer la aceasta: in Biblie zice să nu meargă omul la vrăjitoare, la ghicitoare… Adică, există vrăjitoare, înteleg… Altfel de ce să fie sfătuţi oamenii să nu apeleze la ele? Să nu fie păcăliţi, bănuiesc… ‘că de nu există, oamenii, de fapt, nu păcătuiesc şi naivitatea nu e un păcat. Azi, oamenii sunt trimişi la popă… Să-i descânte?! Păi asta nu-i “magie albă”? Şi de ce ar trebui descântaţi dacă nu sunt fermecaţi? Na, că m-am încurcat!

Aveam vreo 20 de ani când o femeie de prin vecini, prezentă la biserică la toate slujbele din săptămână, îmi zice să-i dau o bluză, s-o ducă la popă pentru a-mi găsi “un băiat bun”. Hello, femeie! Eşti razna?! Asta am zis in gând; tare am spus: “Mulţumesc, nu”. Acum, de curând, îmi zice una, cunoscută într-o comună din apropiere: “Ai o făcătură pe reuşită, de-aia nu ţi-ai împlinit visul” - o fi ghicit in lacul de pe unghii. Fac ochii mari-mari-mari! Nu-mi venea niciun cuvânt! “Ah” – e tot ce-mi vine-n minte şi îmi caut de lucru departe de ea.

De-a lungul timpului am tot auzit de-astea, dar încă din adolescenţă le-am considerat aiureli – aşa le consider şi acum.

***

Eram la liceu când am fost - la initiativa unei amice - la o femeie care “ghicea” in cafea. Uau! Se potriveşte! Cineva cu H nu ştiu ce; o călătorie scurtă nu ştiu unde… Ai farmece făcute… Ok. A fost amuzant. O amică îmi zice să merg neapărat la o femeie dintr-un bloc vecin care ghiceşte foarte bine in cărţi şi desface farmece. Oooo! Am şi eu câteva pachete de cărţi pentru ghicit. “Nu merg” – îi zic amicei. “N-am bani”. “Ghiceşte gratis!” insistă fata. Dacă-i gratis hai să ne distrăm, îmi zic in gând. Mergem. Ghicitoarea era o femeie cam la vreo 40 de ani; ne-a deschis in capot, cu părul acoperit cu un prosop. Amica îi spune ce vrem şi femeia începe să-mi zică să-i aduc nişte bibelouri ce am prin casă sau prosoape de baie şi de bucătărie sau veselă, pahare etc. Zâmbesc; îi spun bine. Plecăm şi… dusă am fost.

Prin anii 1980 am avut, între altele, un pachet de cărţi “Lenormand” şi mă jucam “de-a ghicitul in cărţi”. E un sistem simplu şi e hazliu. Ghiceam celor din anturaj. Nu credeam o iotă din ceea ce ziceam dar dacă lor le plăcea de ce să-i dezamăgesc? “Citeam” in cărţi conform “manualului” dar legam totul într-o poveste – mai din ce ştiam despre ei, mai din reacţiile şi mimica lor şi ajunseseră să-mi spună… “ai avut dreptate cu…” (atunci când le ziceam “din viitor”) sau “chiar aşa e” – când le ziceam de trecut sau prezent. Nu luam bani, nu luam obiecte – totul era, cu adevarat, gratis! Aşa se şi zice: să nu profiţi dacă ai unele abilităţi pentru ca pierzi darul. Nu aveam un dar, însă nu voiam să profit de pe urma naivităţii unora şi, in plus, era doar un joc, şi nu unul de noroc (la poker am luat bani).

A fost amuzantă perioada! Am renunţat repede, şi pentru că mă plictisisem dar şi pentru că ceea ce era pentru mine doar un joc pentru unii era serios. Le-am spus cât se poate de răspicat că e doar un joc, să pierdem timpul şi să ne amuzăm!

***

Sunt voci care susţin că blestemul este, de fapt, gândul rău al unor oameni şi că nu e necesar să faci fel şi fel de ritualuri pentru a fermeca sau blestema pe cineva, ci trebuie să te gândeşti “cu rău” la o persoană sau alta. Aşa ceva reuşesc, in general, oamenii cu mintea odihnită, al căror creier nu e preocupat de altceva. Asta mi-e mai uşor s-o cred: puterea gândului (bun sau rău). Altfel spus: crezi sau nu in blesteme sau farmece, gândul rău al unora te poate afecta; in acest sens si gandul bun "atinge" pe cel vizat. Blestemele sunt ca un bumerang, se zice, şi se întorc cu putere şi mai mare la cei care blestemă Hm.

Un fel de concluzie: nimic nu e imposibil dar poate fi improbabil.