Pagini

2017-03-31

Spialul Militar “Regina Maria” Brasov – scurt istoric

In urmă cu şapte sute şi ceva de ani se înfiinţa primul spital de pe teritoriul actual al României: la Sibiu, administrat de Ordinul Sfântului Spirit (unul dintre ordinele hospitaliere).
***
spitalul militar Brasov
Actul de naştere al Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria din Braşov (str. Pieţii nr. 9 - zona magazinului Star) datează din 10 iulie 1773 când un chirurg militar cantonat in Braşov a cerut Magistratului Braşovului să dispună modificarea cazărmii astfel încât să poată fi instalat un spital militar. La 14 iulie 1773, Johann Bruss, inspectorul in construcţii, înaintează un raport in acest sens. Spitalul nu va fi, de la început, ridicat in locul actual.

La sfârşitul secolului XIX încep lucrările la construcţia existentă azi. Prefectura Braşov hotărăşte să mute spitalul aflat ultima dată, pentru mai bine de o jumătate de secol, pe Strada Neagră (str. N. Bălcescu azi) şi la 1885 încep lucrările unei construcţii noi pe locul unei grădini publice din apropierea Tâmpei. In anul 1887 este pus in funcţiune, personalul medical şi pacienţii având acum la dispoziţe un spaţiu mai mare. Deşi a fost spital de armată Prefectura a finanţat şi a sprijinit funcţionarea şi dezvoltarea acestuia.

La sfârşit de secol XIX, in Braşov mai erau trei spitale: Orăşenesc, de Oftalmologie şi de Boli Contagioase, dar nu mai au amplasamentul in acelaşi loc de atunci, Spitalul Militar fiind cel mai vechi situat pe amplasamentul de atunci.

La data de 1 februarie 1919 Spitalul Militar va trece sub administraţie românească, in calitate de spital al Diviziei 18, iar in 25 martie 1922, regele Ferdinand I emite un decret prin care unitatea spitalicească urma să se numească “Spitalul militar Regina Maria”.

In primul război mondial, Spitalul Militar din Braşov ar fi avut cea mai mare capacitate de internare: 500 de locuri pentru bolnavi. In al doilea război mondial şi-a extins capacitatea in doua secţii exterioare: Codlea şi Râşnov.

Azi, spitalul are un portofoliu de peste 20 de specialităţi medicale, unele dintre ele recunoscute ca centre de excelenţă, dotarea tehnică fiind la nivelul secolului XXI. Deşi principala sa misiune este aceea de a fi alături luptătorilor din armata română şi armatelor aliate este deschis tuturor pacienţilor din patru judeţe: Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, colectivul de aici oferind servicii de calitate nu doar asiguraţilor din sistemul de apărare, de ordine publică, siguranţă naţională şi autoritate judecătorească.
Secţia de Anestezie şi Terapie Intensiva (ATI) este inclusă in programul naţional pentru cazurile foarte grave, care necesită resurse ample şi timp îndelungat de spitaliazare.

Spitalul este primul din România care a participat la operaţiunile militare NATO (mai 2015, specialiştii braşoveni au participat la Cincu, la SARMIS 2015).

In acest spital au fost încă de la început cele mai bune condiţii de tratament şi cam cei mai buni medici. Nu ştiu cum era in epoca de atunci, dar ştiu că, azi, despre acest spital (şi despre oamenii care lucrează acolo) am auzit – şi aud – numai de bine, atât cu privire la dotările spitalului cât şi la “umanismul” personalului medical, nu doar la pricepere. In Braşov, majoritatea dintre cei care se gândesc la Spitalul Militar se gândesc: “speranţa de reuşită de 90%).
Fapt divers:
In zona Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria, din 14 decembrie 2015 e in funcţiune o parcare cu 306 locuri, pe 7 niveluri: subsol (4 niveluri), parter, etaj şi etaj tehnic. N-am intrat niciodată, deci n-am idee cum e, dar din ce-am înţeles de la unii-alţii modul in care se tarifează (se tarifa, cel puţin) nu e convenabil fiindcă se plăteşte la fel fie că parchezi pentru o oră, fie că doar pentru… 15 minute. Altfel, locurile pot fi închiriate şi se pot face abonamente. Riveranii pot avea abonament la preţ de 50 lei / lună, celelalte persoane cu 70 lei / lună, persoanele juridice cu 100 lei / lună. Costul parcării este 1,5 lei între orele 8:00-18:00 şi 1 leu in intervalul 18:00-8:00. Ca să ştiţi, in caz că aveţi drum prin Braşov.
₪ ₪ ₪
Mi-a plăcut fotografia cu “reflexia in oglindă”, de pe pagina Brasov, oraşul sufletului meu, şi m-am gândit că nu strică să-mi aduc aici informaţiile despre acest spital.

Postare înscrisă la Reflexii in oglindă.
Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

Surse info: tribuna.ro; smbv.ro; brasovultau.ro (de unde e si foto cu parcarea)

18 comentarii:

  1. Foarte frumoasa fotografia! Imi place cat de fain se oglindeste acel brad in balta de pe caldaram! Multumesc pentru informatii, mereu este fain cand vezi o cladire mai deosebita sa-i sti si istoria!
    Sa ai un weekend minunat si sa fi îmbratisata de "santal şi mosc" ! 😅
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru urare, Ella draga! ;) :)

      Reflexia arborilor in baltoaca mi-a placut si mie. Baltoaca nu-mi place, dar cam asa arata multe drumuri asfaltate in ultimii ani: netede cand nu ploua, lacuri de acumulare cand ploua... :( Cand ploua, Brasov devine o sursa inepuizabila de fotografii cu... "reflexii". :)

      Daaa... si mie-mi place sa cunosc macar un pic din istoria cladirilor vechi si deosebite.

      Iti doresc, cu drag, weekend minunat! Pupici! <3

      Ștergere
  2. multumim de explicatii, Brasovul este un oras tare drag mie in care revin oricand cu mare placere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere. :)
      Cand mai ai ai drum prin Brasov, acum stii unde poti gasi parcare, mai spre Centru. :)

      Ștergere
  3. Diana, dacă tot ai și niște reflexii, pune-le unde trebuie! ☺
    Sorin a revenit cu ”Reflexii în oglindă”. Vino și tu! http://fewstuff.blogspot.ro/2017/04/reflexii-in-oglinda.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Zina draga. :)
      Iti doresc sa ai o duminica minunata!

      Ștergere
  4. Frumos si interesant articolul tau,imaginea este deasemenea frumosa!
    Duminica insorita iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere si pentru urare.
      Iti doresc sa ai o saptamana minunata!

      Ștergere
  5. Este chiar frumoasa imaginea!
    Multumesc de istoria locului. E tare frumos cum le povestesti.
    O duminica minunata sa ai! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere. :)
      Multumesc pentru apreciere (si pentru urare), Suzana draga.
      Iti doresc sa ai o saptamana minunata! Pupici! <3

      Ștergere
  6. Superb!Brasov-ul este un oras care imi place foarte mult.Imaginea cu bradul este superba.Sa ai o duminica frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! :)
      Iti doresc sa ai o saptamana frumoasa!

      Ștergere
  7. Bună Diana!
    Interesant articolul și fotografia este splendidă,îmi place mult reflexia pomilor!
    Îți doresc o după amiază plăcută și o săptămână ușoară și plină de bucurii!
    Pupicei cu mare drag,îmbrățișări și mulțumiri de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Multumesc pentru apreciere (si in numele fotografei). :)
      Iti doresc sa ai o saptamana minunata!
      Imbratisari si pupici, cu drag! <3

      Ștergere
  8. Multumim pentru acest articol, asa mai invatam cate ceva. O saptamana frumoasa iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere si pentru urare, Ileana Carmen.
      Minunata iti doresc sa fie si saptamana ta.

      Ștergere
  9. Intesant, foarte multe informatii pe care nu le stiam si le-am aflat din acest articol, multumesc. Si despre Brasov ce sa spun... un oras splendid

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere.
      Multumesc pentru apreciere.
      Daaaa! Brasov e un oras super! :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.