Surprize cu blană

In curtea unei casei şi-a facut apariţia un pisoi tigrat. Barbatul care locuia la etajul doi şi care trebăluia prin curte la acel moment i-a adus ceva de mâncare şi a încercat să îl mângaie dar tigrişorul n-a stat la mângâiat: a mâncat şi a plecat. A revenit şi in alte zile. Intr-o zi l-a găsit pe balcon, dormind pe niste preşuri. N-a alungat pisoiul, pentru că prea dormea liniştit.

Într-o seară, când se pregătea de culcare, a auzit gălăgie in sufragerie. Nu-şi imagina că ar fi intrat hoţii, dar inima a tresărit, totuşi, de spaimă. A intrat încet şi a aprins lumina. Pisoiul a ţâşnit de pe sofa şi-a dispărut pe balcon, apoi in noapte. Bărbatul a zâmbit şi a închis uşa de la balcon.

Zilele treceau, pisoiul venea şi pleca - n-a mai intrat in casă şi nici pe balcon nu l-a mai vazut. Pe la începutul verii… “miau-miau”. Omu’ s-a gândit că pisoiul e prins pe undeva in curte, pentru că miorlăiturile erau slabe. Priveşte prin pomi, caută prin iarbă, caută la subsol… Pisoiul nicăieri. Când revine in casa aude iar “miau-miau”. In sufragerie nu era urmă de pisoi… Ca să aibă inima împăcată caută şi in unul dintre dormitoare, pe care îl folosea mai mult ca debara şi unde avea dulapuri in care îşi ţinea hainele de iarnă vara şi cele de vară iarna, lenjerii de pat, prosoape si alte lucruri de care nu avea zilnic nevoie. Acum îi era clar: miorlăiturile anemice veneau din dulap. Unul dintre dulapuri avea uşa întredeschisă. O deschide şi vede tigrişorul lingând de zor trei ghemotoace ude fleaşcă! Întâi n-a înţeles ce vede şi se întreba cum de sunt uzi pisoii… Apoi se face declicul: tigrişorul era pisică şi acum era mamă! Familia de pisici era aşezată pe câteva pulovere care din acel moment nu mai puteau fi folosite. S-a luat cu mâinile de cap - la propriu - apoi a zâmbit larg. S-a dus la bucătarie şi a pregătit mâncare pentru pisica mamă; a pus şi apa într-o scrumieră rotundă din sticlă şi a dus totul in dormitor, lăsându-le lângă dulap. A apropiat uşa dulapului şi a închis uşa dormitorului. Fereastra a lăsat-o deschisă, in caz că pisica ar fi vrut să plece.

In fiecare dimineaţă şi in fiecare seară intra şi lăsa mâncare pentru pisică. Le-a amenajat o litieră cu nisip, să-şi facă nevoile când o fi cazul. Altfel nu-i deranja deloc. După vreo lună, când a intrat dimineaţă să lase mâncare, i-a vazut pe toţi cei trei micuţi păşind încetişor şi clătinat prin cameră, cu micuţele lor codiţe ridicate ca nişte antene şi căpşoarele prea mari pentru acele trupuşoare, mieunând cu glas slab. Când i-au simţit prezenţa au părut că vor să vină la el; i-a mângâiat uşor, cu vârfurile degetelor. Se minuna de cât sunt de mititei, de boticurile lor roz şi ochişorii albaştri. Cât de neajutoraţi erau! Pisica mamă nu era in cameră. Când le-a dus de mâncare seara pisica era acolo şi - pentru prima dată - s-a apropiat de bărbat şi a început să se gudure de picioarele lui, torcând. A întins mâna şi a mângâiat-o pe cap Se împrieteniseră.

Au crescut şi au tot crescut… Puseseră stăpânire pe cameră… “Gazda” ştia că trebuie să rezolve chestiunea înmulţirii aşa că, rând pe rând, toţi au ajuns la veterinar, inclusiv pisica mamă, care era singura femelă. Pe toţi i-a îngrijit bărbatul după operaţie. Era sigur că îl vor respinge acum, dar n-a fost aşa. N-au mai stat in casa după ce şi-au revenit, dar nici din curte nu plecau - poate plecau noaptea, dar mereu reveneau: ştiau că găsesc mâncare şi adăpost.

(in foto, pe un sac de frunze, este unul dintre puii pisicii care a fătat in dulap acum câţiva ani).

₪₪₪₪₪₪₪

Constat că am o mulţime de gheme de amintiri… Citesc ceva scris, văd unele fotografii şi - hop! - începe să se desfăşoare un ghem.

Într-o zi a tras de fir Vienela, amintindu-mi de Marco, in altă zi a tras de fir domnuio, cu fotografia “Big mama” şi mi-a amintit episodul cu pisica din dulap. 

©©© Un sufleţel in trupuşor de blană pleacă din viaţa noastră - mă gândesc, cu drag, la Leuţu acum, unul dintre căţeluşii prietenei-japoneze - altul vine, mai devreme sau mai târziu.