Pagini

2017-04-09

Despre încercări

Un om a descoperit o crisalidă. Într-o zi a văzut cum apare o deschidere mică. Omul s-a aşezat şi a privit cum fluturele a luptat timp de mai multe ore să iasă puţin din învelişul rigid. Apoi, părea să nu mai facă niciun progres. Omul a decis să ajute fluturele aşa că a luat o foarfecă, a tăiat învelişul care a mai rămas şi fluturele a apărut mişcând uşor, dar corpul îi era umflat şi aripile mici, zbârcite. Omul a continuat să urmărească fluturele, aşteptând ca de la o clipă la alta trupul să se subţieze, aripile să se desfacă şi fluturele să se înalţe. Dar nu s-a întâmplat aşa… Fluturele şi-a petrecut restul vieţii sale scurte târându-se, cu corpul umflat şi aripile zbârcite. N-a fost capabil să zboare.
Omul, in bunătatea şi nerăbdarea lui, n-a înţeles că fluturele avea calea lui de urmat, crisalida având rostul ei, timpul desăvârşirii fiind mai lung. Omul n-a înţeles că lupta fluturelui la ieşirea din cocon avea sensul său.

Uneori, luptele, încercările sunt exact ceea ce avem nevoie în viaţa noastră. Dacă Dumnezeu ne-ar permite să trecem prin viaţă fără nici un obstacol ne-ar paraliza; nu am deveni aşa de puternici cum ar trebui să fim. N-am putea niciodată să zburăm.


Am cerut putere şi am primit dificultăţi pentru a deveni mai puternic;
Am cerut înţelepciune şi am primit probleme de rezolvat;
Am cerut prosperitate şi am primit minte şi muşchi pentru a munci;
Am cerut curaj şi am primit pericol pentru a-l depăşi;
Am cerut dragoste şi am primit oameni cu probleme pentru a-i ajuta;
Am cerut favoruri şi am primit oportunităţi;
N-am primit ce am cerut dar am primit tot ceea ce am nevoie.

8 comentarii:

  1. Stiam si eu povestea fluturelui si asa este! De cate ori treci "prin foc" nu te simti dupa aceea mai pur, mai curat?
    Sa ai parte de tot ceea ce îti doresti, dar în primul rand de sanatate, pentru ca viata o faci tu frumoasa!
    O duminica a Floriilor fericita îti doresc! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa e... Dupa cea mai mica durere care trece am sentimentul ca viata-i extra frumoasa! :)
      Multumesc, Ella draga! La fel iti doresc si eu!
      Zile fericite iti doresc, cu drag! Pupici! <3

      Ștergere
  2. Bună Diana!
    Interesantă povestea fluturelui,nu o știeam!
    Îți doresc o duminică a Floriilor cât mai frumoasă și plină de zâmbete!
    Pupici cu drag și îmbrățișări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      De curand am descoperit povestea si m-am grabit sa o adaug aici, la "colectie". :)
      Multumesc.
      Zile fericite iti doresc, cu drag! Imbratisari si pupici! <3

      Ștergere
  3. Poate ca ar trebui sa invatam ce sa cerem si cum sa cerem, ca tare o facem uneori anapoda! Si mereu ramanem surprinsi de rezultat si intelegem cu intarziere ca de fapt ruga ne-a fost ascultata!

    O Duminica de Florii minunata sa ai, plina de zambete si culori!
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mare lucru sa intelegem ca ruga ne-a fost ascultata. :) Si mai mare lucru sa intelegem de ce nu ne este, uneori, ascultata. :)
      Poate ca nu degeaba se zice:
      1) Ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa primesti.
      2) Mai multi sunt cei care plang pentru ca li s-a indeplinit dorinta decat sunt cei care plang pentru ca nu li s-a indeplinit.

      Multumesc, Suzana draga. Iti doresc sa ai o minunata saptamana! Pupici! <3

      Ștergere
  4. De multe ori nu as fi vrut sa trec,prin ce-am trecut.Nu intotdeauna devii mai puternic,poate mai prudent.Eu sunt mai anapoda.Povestea fluturelui o stiam si-mi place.O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E adevarat, dupa unele incercari ne simtim epuizati... dar daca ceva asemanator s-ar mai ivi avem, totusi, o putere mai mare pentru a rezista, pentru a lupta; avem mai multa incredere in reusita.
      Multumesc, Floarea draga. Iti doresc sa ai o saptamana minunata!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.