Pagini

2017-08-22

Gunoiul cel de toate zilele

Pentru a “salva” planeta se recomandă reciclarea. De acord. Pentru a recicla mai uşor guvernele au impus, prin lege, “colectarea selectivă”: plastic la plastic, hârtie la hârtie, sticlă la sticlă, deşeuri menajere la deşeuri menajere etc.. Asta înseamnă cel puţin câte patru recipiente plasate in toate cartierele oraşelor dar şi la nivel de sate şi comune. In multe localităţi au fost deja plasate – firmele producătoare şi-au încasat sumele (contractele fiind încheiate cu statul, evident) şi şi-au văzut de cheltuirea profitului. Pentru cei care nu respectă dispoziţiile sunt prevăzute şi ceva amenzi. Doar că legea nu prea poate fi aplicată. De fapt, n-are sens să amendez cetăţenii pentru că nu aruncă selectiv deoarece muncitorii de la salubritate descarcă in aceeaşi maşina (care macină gunoi) toate containerele şi tomberoanele ce le ies in cale şi le deşartă la baza aceluiaşi munte de gunoi (deloc selecţionat). Pentru o colectare selectivă ar trebui cel puţin patru autospeciale de gunoi. Până azi nu am văzut patru maşini diferite, dar am auzit despre poliţai comunitari care au amendat pe unii dintre cei care adunau plastic din containere...

In unele cartiere, pe lângă blocuri, au apărut de câţiva ani niste “magazii” (încuiate – până cineva a început să spargă lacătele şi nu s-a mai cheltuit pentru altele – ar fi fost şi acestea sparte) pentru containerele de gunoi. Şi vedem acolo containere cu etichete: sticlă şi plastic, hârtie şi carton, deşeuri menajere… Pentru textile nu e vreunul special, dar am văzut containere unde pot fi lăsate hainele vechi, încălţămintea etc. pentru a fi preluate de vreo organizaţie non-profit care le împarte la cei care au nevoie (doar că intră acolo unii copii şi aruncă afară ce le trebuie – sau nu le trebuie – şi multe rămân împrăştiate pe trotuare).

Toate bune şi frumoase, doar că până vine maşina de gunoi să golească aceste containere apar “căutătorii prin gunoaie” şi lasă… jale in urma lor. Uneori gunoaiele se revarsă – şi deşeurile menajere se împut, parfumând aerul de-ţi mută nasul şi pătând asfaltul. Apar acolo şi câinii fără stăpân, şoriceii, gândacii şi – mai ales! – muştele. O plăcere! Vara, multe cartiere aproape că put, iar locatarii din apropiere nu au curaj să aerisească apartamentele.

Având in vedere cele de mai sus (şi altele, care nu-mi vin acum in minte) nu înţeleg de ce unii militează pentru desfiinţarea toboganelor care sunt prevăzute pentru gunoi in blocurile înalte şi foarte mari, cu sute de apartamente. Sunt unii care vor containere in cartier. Cică e mai igienic! Cică, unele tobogane sunt sparte, e jeg depus pe ele şi… Ei îşi imaginează că e mai igienic să aibă containere la câţiva metri de bloc – sub ferestrele unora, desigur. Cei de la etajele inferioare vor fi primii afectaţi de putoare, de gălăgia căutatorilor, de muşte ş.a.m.d. Aceşti oameni cu idei creţe consideră mai comod să arunce gunoiul la container, să care gunoiul după ei fie vară fie iarnă, fie că ploua, ninge sau e caniculă, călcând in zoaie…
Unii preferă aşa:
Cei care au containere lângă bloc îşi doresc să aibă tobogan pentru ghenă iar unii dintre cei care au acest tobogan vor să îl desfiinţeze… Nu-i pot înţelege pe aceştia din urmă. Ei îşi imaginează că vor fi containere îngropate – aşa cum sunt in câteva locuri din Cluj (poate şi prin alte părţi) – ar putea fi o soluţie, cu condiţia să fie şi spaţiu pentru ele şi gropile să nu fie săpate prea aproape de imobile (in prea multe zone sistematizarea nu permite amplasarea acestora şi nici nu se prea poate găsi un spaţiu care să nu fie la mare departare de unele imobile – minţile creţe au găsit, totuşi, o soluţie: spaţiile verzi!!). In aceste containere îngropate gunoiul ar urma să fie aruncat printr-o fantă, selectiv. Cică nu se va putea scotoci in ele – se lăuda primarul. Nici măcar mai ieftină n-ar fi soluţia, pentru că ar fi nevoie şi de mai multe containere, iar întreţinerea mecanismelor nu e gratis. Alţi bani, altă distracţie pentru cetăţeni – m-aş mira ca tariful pentru adunarea gunoiului să nu crească.
Iniţiatorii proiectului afirmă că aceste containere sunt prevăzute cu… “protecţie pentru copii” – or fi.
Pentru cine vrea o demonstraţie:
http://www.stiridecluj.ro/economic/pubele-subterane-inaugurate-pe-o-strada-din-zorilor-video

Este hilar că toate containerele sunt deşertate într-o unică maşină care le duce la acelaşi munte de gunoi… Dacă nu se ridică selectiv de ce le mai aruncăm selectiv? Cred că mulţi au pus carul înaintea boilor  – nu e ceva de mirare pe la noi.

4 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Daaa... Mi-ar placea, insa, sa nu fie desfiintate toboganele pentru gunoi. :)

      Ștergere
  2. Urâtă poză,am auzit ca din 2025 vor dispare ghenele de gunoi din blocuri și atunci
    sper că nu vom mai vedea atâta mizerie!
    Îți doresc o săptămână ușoară și cât mai frumoasă,draga mea!
    Pup cu același drag,îmbrățișez și mulțumesc de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena!
      :) Sunt locuri de gen si mai urate...
      De-ar desfiinta containerele dintre blocuri mi-ar placea mai mult. Toboganul pentu gunoi mi se pare (mai) igienic din mai multe puncte de vedere, dar si mai comod - nu trebuie sa car dupa mine punguta cu gunoi cand ies din casa (in unele cazuri ar trebui sa fac si un ocol pentru a scapa de ea)... :)
      Gunoiul aruncat pe tobogan se aduna intr-o incapere la parter si/sau subsol, de unde e incarcat in tomberoane si masina de gunoi trece de 2-3 ori pe saptamana sa le goleasca... Nu se aduna muste, nu soareci, nu cautatori prin gunoaie. :) Aruncarea selectiva se poate face simplu: in fiecare scara de bloc (e drept, unde e suficient spatiu) se pot plasa cosuri pentru hartie, plastic etc. (in unele blocuri am vazut astfel de cosuri).

      Multumesc. Pupici! <3 Noapte buna si zi frumoasa iti doresc, cu drag!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.