Pagini

2017-09-30

Ce măgar!

Am citit o ştire – să-i zic aşa – şi-o amintesc aici pentru că mi se pare hazlie.

Anul trecut, undeva in Germania, judecătorii au avut de rezolvat o speţă civilă de genul “răspunderea pentru fapta animalului”.

Un tip, cu un bolid McLaren, îşi parchează maşina lângă un ţarc de animale. Un măgar a băgat capul prin gard şi-a încercat să muşte din automobil (cine ştie ce-o fi văzut el?). A reuşit doar să zgârie vopseaua.

Proprietarul bolidului s-a supărat, evident, aşa că l-a dat in judecată pe proprietarul măgarului şi a câştigat, proprietarul animalului fiind obligat să plătească păgubitului suma de 6000 de euro. Proprietarul măgăruşului declară că va face recurs. 

Tot undeva in Germania (am văzut pe la începutul anului, la tv), unii şi-au dat in judecată doi vecini – un cuplu - pe motiv că sunt deranjaţi de fumul ţigărilor pe care aceştia le fumează… Cei doi au pierdut, judecătorul făcându-le “program pentru fumat”, intr-un anume interval orar, de două ori pe zi. Ciudăţenia nu e doar aceasta, ci faptul că oricine e musafir la cei doi poate fuma oriunde, oricând, oricât…


(pozele sunt de pe pixabay)

12 comentarii:

  1. Mi-e mila de stapanul magarusului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie! Mi se pare incorect sa amendezi pe cineva doar pentru ca pe altul nu-l duce mintea sa nu-si parcheze masina langa gardul unei ferme de animale. Daca era un taur in zona?! Masina rosie, taurul... alergic la rosu... :)

      Ștergere
  2. Nu mi se pare corect,legea nu cred ca-i dreapta;dar e lege !?!
    Cealalta hotarare judecatoreasca e cam...abuziva,incalca dreptul la intimitate,pe o proprietate privata !
    Ce fel de democratie e asta ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Legea e lege si se aplica, oricat de stupida e... :(
      Cei judecati pentru fumat erau in faza apelului - probabil ca au scapat de aberatie la o instanta superioara... Paraciosii au invocat ca le e incalcat dreptul la aer curat; poate ca au dreptate, doar ca musafirii celor reclamati puteau fuma fara restrictii.
      Democratie?! Cred ca mai peste tot ajunge dictatura (mai mult sau mai puţin sesizabila) ca regim politic. :( Asa-zisa dictatura a legii - lege pentru orice. :(

      Iti doresc sa ai o saptamana frumoasa!

      Ștergere
  3. bietul magarus :)... visa la un morcov urias!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Asa-i! :)
      Nu ma pot abtine sa nu ma intreb ce-ar fi fost daca era un taur pe acolo... :)

      Ștergere
  4. Bună Diana!
    Interesantă poveste,mi-e milă de proprietarul măgărușului!
    Duminică frumoasă îți doresc și o săptămână cât mai reușită,draga mea!
    Pupici.îmbrățișări și mulțumiri de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Si mie mi-e mila de el si sper sa scape de amenda - nu-i asa de greu, pentru ala cu bolidul, sa si gandeasca atunci cand isi parcheaza masina undeva... Nici nu cred ca era parcare in zona, asa aproape de gardul unei ferme.
      Multumesc, la fel!
      Minunata saptamana iti doresc sa-sti fie!
      Imbratisari si pupici, cu drag! <3

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Ajungem sa traim intr-o dictatura a legii... Cred ca pentru insi ca asta cu bolidul au ajuns unii sa scrie pe eticheta de la fierul de calcat "a nu se pune limba pe talpa fierbinte" (exagerez exemplul). :)

      Ștergere
  6. tristă informaţie - mie îmi pare rău de măgăruş ! deşi maşina era frumoasă, nu a avut niciun gust bun pentru el !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E si hazlie, pe undeva. :)
      Cat s-o fi straduit el sa prinda ceva din tabla... :( Aici chiar imi pare rau de animalut. :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.