Legea străzii

Peste tot in lume, in paralel cu legile adoptate la nivel de stat de organele legislative - pe care cei mai mulţi le respecta mai mult pentru că se tem de sancţiuni - există şi o lege nescrisă: legea străzii. Sancţiunile pentru încălcarea “legii străzii” sunt, de foarte multe ori, cumplite…

Principiile generale care guvernează “legea străzii” sunt vechi de când lumea. Între aceste principii, pe care le respectă adevăraţii reprezentanţi ai străzii, se regăsesc şi următoarele:

- un adevărat om al străzii nu atacă un bărbat însoţit de o femeie,

- un adult nu atacă un copil,

- nu agresează o femeie însoţită de copil,

- hoţii nu fură de la sărmani şi de la bătrâni sau de la oameni beţi căzuţi in drum,

- cuţitarii nu taie dacă nu încerci să-i loveşti tu mai întâi – dacă vreunul îţi cere banii, dă-i. 

Cei care nu respectă aceste “reguli” nu sunt “reprezentanţii străzii”, sunt doar nişte borfaşi ordinari. “Reprezentanţii străzii” îşi apără, in general, teritoriile, teritorii pe care le “împart” între ei după reguli proprii. Uneori, in unele locuri, “cuceresc” cartiere întregi şi încep să aplice “legea străzii” tuturor rezidenţilor, pe principiul: nu vezi, nu auzi, nu te bagi.

Trecem uneori pe bulevarde largi, cu hoteluri, restaurante de lux şi alte construcţii somptuoase de o parte şi de cealalta şi ne imaginăm o zonă liniştită, unde ceva rău nu s-ar putea întâmpla. Sub sclipici, însă, putem avea surpriza să descoperim întunecimea unui coşmar: la adăpostul clădirilor dichisite, in colţurile întunecoase ale străzilor luminate feeric noaptea se aplica “legea străzii”.

Pe ici-colo zărim câte un cerşetor – îi oferim sau nu ceva. Omul care cerşeşte ne inspira milă şi rar ne gândim că s-ar putea să facă parte dintr-o “reţea de cerşetori” – şi nu întotdeauna de bună voie. Pe uşile laterale ale hotelurilor luxoase se mai strecoară uneori câte o tânâră elegantă… E o prostituată care, de cele mai multe ori, e angajata cuiva şi e trimisa acolo pentru satisfacerea vreunui client.

Şi in “ierarhia strazii” oamenii săraci, neajutoraţi, tot pe la periferie pot fi întâlniţi cel mai des. Pe străzile mărginaşe ale oraşelor nu e luminat ca pe bulevardele largi şi acolo îşi fac veacul cerşetori, oameni care-şi vând trupul, vânzători de droguri sau consumatori de “prafuri albe”. In general nu te agresează când treci pe acolo (preferabil de evitat zonele) – te mai întreabă de una, de alta, dar dacă răspunzi politicos ai şansa să treci cu bine prin (aproape) orice cartier rău famat. Treci cu bine cât timp nu încerci să intervii cu fel şi fel de observaţii sau cu violenţă (fie doar verbală)…

Oamenii străzii sunt, cumva, ca animalele: simt puterea sau slăbiciunea celorlalţi.

Legea străzii se aplică in special celor care îşi duc veacul mai mult pe străzi sau locuind ilegal in diferite imobile, fără venit, fără acte, fără şanse, având activităţi nu tocmai legale sau morale, activităţi care nu se potrivesc concepţiilor pe care cei mai mulţi le avem despre lume, oameni, viaţă.

Legea străzii a existat şi va exista şi pentru că guvernanţii nu se deranjează să discute serios adevăratele probleme ale unei comunităţi pentru a elabora legi care pot fi aplicate uşor - structura comunităţilor putând fi diferită nu doar de la un oraş la altul, ci şi de la un cartier la altul. Legea străzii va exista şi pentru că nu e posibilă o adevărată protecţie socială, care să răspundă problemelor atât de diverse ale cetăţenilor… Va dăinui legea străzii şi pentru că mereu vor exista oameni care aleg să treacă prin viaţă trăind de pe o zi pe alta. In stradă, cel mai puternic supravieţuieşte şi nu e judecat de ceilalţi oameni ai străzii pentru modul in care reuşeşte să o facă.