Speranţa. Citate favorite

Speranţa, de André Malraux (publicată prima dată in 1937), e o carte inspirată de războiul civil din Spania; reflectă haosul şi atrocităţile războiului şi consecinţele acestuia asupra oamenilor, asupra locurilor, asupra vieţii in general. Există şi scânteia speranţei că totul se va termina, există speranţa că sacrificiile făcute de cei mai mulţi vor conta şi chiar că trecutul ar putea fi şters.

In război, mulţi trăiesc amintindu-şi din când in când clipe frumoase din trecut, pentru a putea îndura zi după zi. Multe acţiuni ale oamenilor par a fi independente de război, ca şi cum ar şti că vor trăi şi se vor bucura de pace şi bunăstare. Există o mulţime de gesturi frumoase chiar şi in război şi acestea au o mai importantă semnificaţie decăt in timp de pace chiar şi numai pentru motivul că in timp de pace sunt (ar trebui să fie) atât de fireşti încât aproape nimeni nu le observă, valoarea lor fiind evidentă in momentele de haos, când oroarea e la ordinea zilei.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

- In noaptea asta, la Alhambra, spuse Karlitch, am văzut o chestie: pe scenă trecea o dansatoare cam despuiată. Aproape de tot. Doar să întinzi braţul. Un miliţian beat se repede, o mângâie cu toată mâna. Publicul face băşcălie. Miliţianul se întoarce spre ei, cu ochii închişi şi cu pumnul strâns. De parcă ar fi luat frumuseţea femeii când o mângâiase şi ar fi păstrat-o in palmă. Se intoarce spre public şi aruncă frumuseţea către acesta. Dispreţuitor. Admirabil. Numai aici se poate întâmpla una ca asta.

*

Se implineau douăzeci de ani de când Scali auzea vorbindu-se despre “noţiunea de om”. Şi de când îşi muncea creierul cu ea. Grozavă chestie noţiunea de om in faţa omului angajat într-o luptă pe viaţă şi pe moarte! Hotărât, Scali nu mai ştia ce să creadă! Pe de-o parte curajul, generozitatea – pe de alta, psihologia. Pe de-o parte revoluţionarii – pe de alta, morala. “Îmi place să ştiu despre ce vorbesc”, spusese Alvear.

*

Doi tineri, un băiat şi o fată, probabil studenţi, aproape eleganţi, fără bagaje, trecură pe lângă măgar. Se ţineau de mână. Attignies îşi dădu seama că nu văzuse până atunci in mulţime decât săraci, uneori muncitori, de cele mai multe ori ţărani. Purtând toţi pături mexicane pe spate. Nu se vorbea: doar strigăte sau tăcere.

*

Ambulanţa a pornit.

Prin ferestruica dintre ei şi şofer, Scali vede porţiuni pătrate de peisaj nocturn; câte o bucată din fortificaţiile Saguntei, chiparoşii înalţi şi negri sub clarul de lună înceţoşat, ceaţa aceea care protejează bombardamentele de noapte; case ireal de albe, case ale păcii; portocale fosforescente in livezi întunecate. Livezile lui Shakespeare, chiparoşii Italiei… “Într-o noapte la fel cu aceasta, Jessica…” Există pe lume şi fericire. Pe targa lui, bombardierul geme la fiecare hop.

*

Simţea in jur viaţa, colcăind de prevestiri, de parcă dincolo de norii grei pe care tunul nu-i mai cutremură l-ar fi aşteptat, tăcute, mai multe destine oarbe. […] Va veni o zi când va fi la fel de nemişcat ca piatra. Iar Manuel va deveni alt om, necunoscut lui însuşi, aşa cum luptătorul de azi îi era necunoscut celui care cumpărase o rabla de maşină ca să se ducă la schi in Sierra. […] Pe vremuri, Manuel afla câte ceva despre el reflectând la propria lui persoană; acum, asta se întâmpla ori de câte ori hazardul îl smulgea din acţiune ca să-i pună din nou in faţă trecutul, şi la fel cu el şi cu fiecare din oamenii lui – ca aceia care încep deodată să-şi pună întrebări in clipa dinaintea morţii. O singură dată descoperise războiul, dar viaţa o descoperise de mai multe ori.

(din Speranţa, André Malraux, Editura Rao, Bucuresti 1995, volum in care sunt cuprinse si alte scrieri ale autorului; traducere: Alina Beiu-Deşliu).

Aici am încheiat jocul citatelor. ☺

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Despre autor

André Malraux, (André Berger initial) s-a nascut la 3 noiembrie 1901, in Paris si a murit la 23 noiembrie 1976 in Créteil. A fost scriitor, ziarist, regizor de film (filmul L’Espoir - Speranta - din 1945 e singurul film pe care l-a regizat si este ecranizarea cartii cu acelasi nume), scenarist, istoric de arta, romancier şi om politic francez.

Lucrarile filosofului german Friedrich Nietzsche, pe care le citea de pe la varsta de 20 de ani, au lasat o amprenta puternica asupra lui Malraux, pentru toata viata.

In 1933 primeste Premiul Goncourt pentru romanul Condiţia umana, ultima carte din trilogia asiatica, despre esecul revoltei comuniste din Shanghai in primavara anului 1927; primele doua sunt: Cuceritorii (1928), a carei actiune se desfasoara in plina revolutie chineza si Calea regala (1930), unde relateaza evenimentele la care a luat parte in Indochina.

Viata amoroasa

Dupa esecul casatoriei cu Clara Goldschmidt, de care divorteaza in 1947 (au impreuna o fata: Florence), in 1933 o intalneste pe Josette Clotis, care-i daruieste doi fii; ea moare la varsta de 34 de ani (in 1944); cei doi copii mor impreuna, in 1961, intr-un accident de masina (unul avea varsta de 21 de ani, celalalt avea 18 ani). A treia femeie din viata lui Malraux este Marie-Madeleine Lioux, pe care o intalneste acasa la parintii ei, in 1943, cand era impreuna cu Josette; relatia celor doi incepe in anul 1945, cand se muta impreuna, avand cu ei si pe baiatul ei, din casatoria cu fratele vitreg al lui Malraux - care moare inainte de a-si cunoaste copilul - si cu cei doi fii ai lui. Relatia celor doi se destrama in anul 1966. Louise de Vilmorin, scriitoare - o femeie independenta, libera, vesela, atipica - are o scurta legatura amoroasa cu Malraux, in 1933, se intalnesc peste ani si in vara anului 1969 cei doi se muta impreuna, dar ea moare subit in decembrie, acelasi an. Sophie de Vilmorin este ultima dragoste a lui André Malraux; e nepoata Louisei si l-a cunoscut pe Malraux cand matusa locuia cu el. La doi ani de la moartea Louisei, Malraux ii cere Sophiei sa imparta viata cu el – ea accepta cu bucurie sa traiasca alaturi de autorul “Conditiei umane”. Au fost impreuna sase ani – timp de cinci ani i-a fost doar companioana, ea fiind cea care a preluat dactilografierea lucrarilor lui si l-a insotit pretutindeni (mai putin la Washington, in 1972). Sophie de Vilmorin a murit in 4 decembrie 2009, la varsta de 78 de ani. A publicat o singura carte, despre ea si cel alaturi de care a trait sase ani si care era cu 30 de ani mai in varsta: “Aimer encore”, in care dezvaluie multe amanunte din viata scriitorului, amintind si despre misoginismul si gelozia bolnava a marelui om, defecte care erau cunoscute apropiatilor.

Viata aventuroasa

Colonelul britanic T. E. Lawrence (Lawrence de Arabia) avea o reputatie rea in Franta, fiind considerat responsabil de problemele pe care le-a avut Franta in Siria anilor 1920. Malraux, insa, il considera un model, un intelectual om-de-actiune, un erou romantic, enigmatic. Influentat de actiunile lui Lawrence in Orientul Apropiat, care si-a inceput aventura prin a cerceta templele antice, Malraux s-a hotarat sa plece in Orientul Indepartat, sa cerceteze ruinele din Asia.

*

Malraux, alaturi de capitanul Édouard Corniglion-Molinier, in 1934, au inceput o expeditie aeriana organizata pentru descoperirea “orasului pierdut”, capitala legendara a Reginei din Sheba (Saba) amintita in Vechiul Testament si in Coran. Au plecat spre Arabia Saudita si Yemen, locuri considerate foarte periculoase si pe care putini occidentali le vizitau la vremea respectiva. In timp ce Malraux cauta orasul, regele din Arabia Saudita a invadat Yemenul, ceea ce a facut si mai dificila expeditia. Dupa cateva saptamani de zbor deasupra deserturilor din Arabia Saudita si Yemen, Malraux se intoarce in Franta si anunta ca ruinele descoperite in muntii Yemenului fac parte din “orasul pierdut”. Arheologii nu au acceptat fara rezerve afirmatia lui Malraux.

Si aceasta expeditie i-a furnizat material pentru multe eseuri ulterioare.

₪

Calatoreste in Cambodgia cu Clara, in cautarea templelor khmerilor. In decembrie 1923 e arestat in Indochina pentru ca a incercat sa fure un basorelief pretios din ruinele unui templu cambodgian din ansamblul Angkor. E condamnat la 3 ani de inchisoare dar dupa apel primeste un a “cu suspendare” si revine in Franta. In 1925 e, din nou, la Saigon, unde infiinteaza un ziar care are o existenta scurta. Revenit in Franta scrie mai multe eseuri. In anii 1926, 1927 calatoreste in Laos si China si participa activ la operatiile grupurilor comuniste, de ideologia carora se va indeparta mai tarziu (in 1940, dupa ce participa la congresul scriitorilor sovietici de la Moscova). Din 1933 devine militant antifascist, participa la razboiul civil din Spania. Cand izbucneste al doilea razboi mondial se inroleaza intr-o formatie de blindate si lupta impotriva Germaniei hitleriste; in timpul retragerii e ranit si luat prizonier dar evadeaza si intra in organizatiile de rezistenta contra ocupantilor germani sub numele “Colonelul Berger”. E arestat de germani si interogat dar in 1944, cand fortele germane parasesc orasul Toulouse el e deja liber. In 1945 intervine pentru a impiedica Partidul Comunist Francez sa preia sub egida sa toate organizatiile din Rezistenta si tot in acel an il intalneste pe generalul Charles de Gaulle, al carui colaborator fidel si prieten va ramane toata viata. Incepand cu anul 1947 a detinut diferite posturi in guvern.

André Malraux a participat activ la multe evenimente marcante ale secolului XX; dupa cel de-al doilea razboi mondial devine primul ministru al afacerilor culturale, timp in care s-a preocupat inclusiv de cladirile istorice, dar a fost un partizan al intervenţiei statului în fenomenele artistice şi literare, folosind mijloace bugetare pentru producerea operelor culturale, fapt care a dus la o limitare a spontaneităţii şi originalităţii în viaţa culturală a Franţei.

(info wikipedia, biografii online)