Fără turism, doar exploatare

Prim-ministrul Tudose – acela veşnic încruntat, care vorbeşte abia despărţind buzele şi care pare mereu sictirit – a declarat, pe ocolite, într-o emisiune televizata (pe la începutul mandatului) că nu e de acord cu „atâta protecţie” pentru diferite zone – şi s-a referit inclusiv (sau mai ales) la Roşia Montană, unde oamenii abia au reuşit să oprească exploatările care ar distruge zona. Desigur, reporterul i-a „aruncat” întrebarea la plesneală... Altfel spus, era cam regizata treaba. Ce-a zis ministrul, între altele? „Nu mai poţi face nici măcar o gropiţă să aduni râme. Aşa a zis, cu multă infatuare, plin de importanţă şi dornic de a realiza ceva profit pentru naţiune – desigur!

Pentru protejarea Roşiei Montane s-a întocmit un dosar prin care s-ar înscrie zona in patrimoniul UNESCO, devenind astfel zona protejată. Pe la sfârşitul lunii septembrie s-a deplasat acolo un evaluator (expert) de la UNESCO, dar a fost şicanat de paznici, de angajaţi, de autorităţi... Omul a plecat; in vara viitoare vom afla concluziile la care a ajuns...

Au trecut trei ani de la scandalul exploatării aurului din munţii Apuseni – când legea privind autorizarea proiectului minier a fost respinsă in parlament (acel moment in care prim-ministrul de atunci vota diferit: ca deputat in interesul zonei şi ca ministru in interesul naţiunii – desigur!).

Zona a început să arate ca una turistică, devenind aproape in totalitate „monument istoric”. Tăurile – lacuri artificiale specifice pentru Roşia Montană – au fost amenajate începând cu anul 1733. Apa din aceste lacuri fiind utilizată in special la funcţionarea şteampurilor ce zdrobeau minereul aurifer.

S-au amenajat câteva trasee uşoare, se poate pescui in zonă (pescuit sportiv), există galerii miniere încă de pe vremea romanilor şi pot fi vizitate... Treizeci şi cinci de construcţii sunt declarate monument istoric in Roşia Montană (trei biserici din zonă sunt vechi de sute de ani). Şi există peisajul!

Turismul este singura solutie pentru dezvoltarea zonei.

₪₪₪

Despre extragerea aurului, foarte pe scurt

Extragerea aurului se poate face prin mai multe metode, in funcţie de compoziţia mineralogică a rocii: concentrarea gravitaţională, amalgamarea (se foloseşte mercur) şi cianurarea (cea mai „productivă” şi ieftină pentru extragere dar şi cu riscuri foarte mari).

Aurul de la Roşia Montană (in cantitate mare, dar şi mai mari cantităţi de argint), afirmă un profesor de geologie, poate fi extras numai prin metoda cianurării – cianura dizolvă minereul şi se lipeşte de aur ca un magnet; din solutia rezultată metalul se extrage uşor.

Se pare că metoda gravitaţionala, descoperită recent de specialiştii unei universităţi din S.U.A., va înlocui in următorii ani instalaţiile cu cianură. Prin această metodă se foloseşte densitatea mai mare a metalului pentru a-l extrage din minereu. E o metodă care ar proteja mediul într-o mult mai mare măsură dar zonele respective nu vor mai fi atractive pentru turişti..

Specialiştii afirmă că atât timp cât substanţele chimice rămân într-un circuit închis nu există pericol pentru mediu, dar barajele groase necesare a fi construite in jurul lacurilor de decantare pot ceda in anumite condiţii – s-a întâmplat in 30 ianuarie 2000 şi in România, Baia Mare, când barajul unei exploataţii miniere a cedat şi sute de tone de cianuri au ajuns in râuri, apoi in Dunăre şi in Marea Neagra. A fost un dezastru ecologic.

Surse info: http://recorder.ro/; https://www.antena3.ro/actualitate/;  http://www.descopera.ro/povestea-aurului/;