Scrisoare către un prieten. Citate favorite

Viaţa trebuie trăită  cu faţa spre viitor, dar înţeleasă cu faţa spre trecut.

₪

Prea tânărul meu prieten,

[…] Cel care e disperat din motive personale este pândit ca disperarea lui să nu fie nici adevărată nici profundă, ci să fie o simplă decepţie, un regret. Dar nu in acest mod trebuie să-şi trăieşti tu disperarea, pentru că nu ţi s-a luat nimic, eşti in posesia totului. Dacă cel deznădăjduit crede că nefericirea de care suferă are o mulţime de cauze aflate in afara lui, disperarea in care trăieşte nu este adevarată; ea îl va face să urască lumea in loc s-o iubească. Fiindcă, dacă e adevărat că lumea îţi provoacă supărarea vrând să fie pentru tine ceea ce nu e, e iarăşi adevarat că atunci când te vei regăsi pe tine in disperare, o vei iubi aşa cum este. Din păcate, culpabilitatea, o conştiinţă încărcată îl împing pe individ in disperare şi el îşi va regăsi cu greu mulţumirea. Şi atunci eu zic: disperă! Disperă din tot sufletul şi din tot spiritul; cu cât aştepţi mai mult, cu atât mai dure vor fi condiţiile, iar de plătit vei plăti la fel. Ca in întâmplarea cu Tarquinius, căruia o femeie i-a oferit o colecţie de cărţi. Acesta a refuzat să-i dea preţul cerut de ea pe toată colecţia, şi atunci femeia a ars o treime din cărţi. Pentru cele două treimi rămase i-a cerut preţul de la început. Tarquinius a refuzat din nou. Femeia a mai ars o treime din colecţie. Când a văzut hotărârea femeii, Tarquinius s-a învoit să-i dea preţul cerut pentru toată colecţia, dar nu mai luă decât o treime.

(Scrisoare către un prieten, de Sóren Kierkegaard. Editura Maşina de scris, 1997, traducere de Kjeld Jensen şi Elena Dan)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

₪

In istoria filosofiei, gândirea lui Sóren Aabye Kierkegaard (05.05.1813 – 11.11.1855) apare ca o reacţie a individualismului faţă de marile abstracţiuni ale lui Hegel. Alături de Nietzsche, e considerat un întemeietor şi un reprezentant major al existenţialismului.

Era creştin pătimaş, dar dispreţuia profund organizarea religioasă şi orice tip de doctrină care tocea conştiinţa existenţei personale a omului, remarcând: Gânditorul care in toată gândirea lui uită că este şi un individ existent, nu va putea explica niciodată viaţa. El face doar o încercare de a înceta să mai fie o fiinţă omenească (in “Post-scriptum final neştiinţific”).

Opera sa teologică se axează pe etica creştină şi instituţia Bisericii. Opera sa în domeniul psihologiei explorează emoţiile şi sentimentele indivizilor atunci când se confruntă cu alegerile pe care le fac în viaţă.

Kierkegaard a fost un melancolic, uneori deznădăjduit. Avea o înfăţişare ieşită din comun: firav şi cu o malformaţie a şirei spinării, care-l făcea să meargă strâmb şi clătinându-se; avea un cap mare, o claie de păr blond, ochii albaştri spălăciţi şi nasul şi gura cu trăsături ferme. Cei care l-au cunoscut depun mărturie in privinţa farmecului său extraordinar, a vivacităţii şi caracterului său deosebit de prietenos. Profesorul de filosofie de la Universitatea din Copenhaga a scris: E greu de descris zâmbetul şi înfăţişarea lui atât de expresive. Avea felul lui special de a te saluta de la distanţă, cu o simplă privire. Izbutea să transmită o blândeţe şi o afecţiune infinită prin privirile lui, dar, pe de altă parte, era in stare să-i şi scoată din sărite pe oameni prin ironiile şi sâcâielile lui.

(Mic dicţionar al filozofiei occidentale, Diane Collinson, Editura Nemira, 1995, traducere de Andrei Bantaş)

₪

Într-o însemnare din Jurnale, Kierkegaard scria: Important este să găsesc un adevăr care este real pentru mine, să găsesc ideea pentru care pot să trăiesc şi să mor.

sursa foto:

https://en.wikipedia.org/wiki/S%C3%B8ren_Kierkegaard