Mihail Sebastian

Cred că nu m-am temut niciodată de oameni sau de lucruri, ci numai de semne şi simboluri […] Dar am umblat cu capul gol pe străzile deşarte ale oraşului ocupat de nemţi: pete albe arătau pe cer trecerea avioanelor, bombele cădeau departe sau aproape, aici la doi paşi, cu un sunet sec şi scurt întâi, pe urmă cu o rezonanţă largă de câmp (din De două mii de ani)

<><>""<><> 

Mihail Sebastian (pe numele său real Iosef  M. Hechter) s-a născut la Brăila, in 18 octombrie 1907 (in Registrul de stare civilă scrie 8 octombrie). A scris roman, dramaturgie, critică literară, dar a fost şi publicist, ţinând printre altele şi cronică muzicală. A făcut studii de drept şi filosofie la Bucureşti. A fost discipol al lui Nae Ionescu şi prieten cu Mircea Eliade.

A avut mai multe pseudonime, intre care si Victor Mincu; sub cel de Sebastian, in 1927, publică in “Cuvântul”, ziar de orientare legionară din a cărui redacţie face parte intre 1927-1934. In 1932 publică un volum foarte scurt: Fragmente dintr-un carnet găsit, şi tot in 1932 apare şi volumul de nuvele Femei. Romanul Oraşul cu salcâmi (1935), roman al adolescenţei, l-am citit şi eu, dar nu-mi mai amintesc mare lucru. Romanul de dragoste Accidentul e publicat in 1940. Manuscrisul iniţial al acestui roman (cinci capitole) i-a fost furat in Franţa şi nu l-a mai găsit, fiind nevoit să-l rescrie de la zero. Am înţeles că romanele pe care le-a scris sunt influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi alţi romancieri francezi.

In 1934 publică romanul De două mii de ani – despre ce înseamnă să fii evreu in România - roman (de ficţiune) care a născut mari dispute. Scandalul generat de prefaţa lui Nae Ionescu l-a dus pe autor, brusc, in centrul atenţiei. Nae Ionescu încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectiva teologală, conchizând că evreii nu au nicio putinţă de salvare întrucât sunt evrei. Romanul nu i-a mulţumit nici pe evrei, nici pe legionari, nici pe comunişti (Mihail Sebastian fiind considerat apărător al extremei drepte şi susţinător al comuniştilor – oare numai mie îmi sună ciudat?).

Sebastian a publicat romanul în 1934 la Editura Naţionala-Ciornei din Bucureşti, cu o prefaţă semnată de Nae Ionescu – când a primit-o de la mentorul lui, nu se aştepta să citească un text antisemit, însă, pentru că deja anunţase apariţia volumului prefaţat de acesta, a păstrat-o, în pofida dezamăgirii. Aşa a fost tipărită o carte despre problemele evreilor din perioadele antisemite cu un preambul care îi condamna. Citită azi, afirmă criticul literar Mihai Iovănel, prefaţa lui Nae Ionescu pare o prostie plină de raţionamente false.

În 1944, spre nedumerirea multora, Mihail Sebastian a publicat şi în ziarul de stânga ”România liberă“.

Înca din timpul vieţii a avut succes şi ca dramaturg; a rămas in atenţia publicului mai ales ca autor de teatru. Piesele de teatru Steaua fără nume şi Jocul de-a vacanţa au ajuns subiect de cercetare pentru numeroşi literaţi.

Scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, traducătorul romanului De două mii de ani, locuieşte în România din anul 2000 şi a învăţat între timp limba română. Aceasta a fost prima lui traducere; s-a bucurat că volumul a ajuns la o mulţime de cititori şi că a primit cronici favorabile în publicaţii precum ”The Guardian“ şi ”The New York Review of Books“.

In anul 2016, romanul După două mii de ani a fost tradus la una dintre marile edituri ale lumii: Penguin Books din Marea Britanie, în colecţia ”Penguin Modern Classics“, din care mai fac parte doar doi autori români, Emil Cioran şi Eugen Ionescu.

Prima ediţie a cărţii de memorii (Jurnalul) a apărut în 1996, la Editura Humanitas, după ce fratele autorului a acceptat să facă public manuscrisul. În Jurnal, Sebastian a strâns impresii despre personalităţi culturale interbelice, precum şi despre evenimente ca Holocaustul românesc şi cel de-al doilea război mondial. 

29 mai 1945, Bucureşti. Un accident stupid. Un camion curma viaţa scriitorului Mihail Sebastian, la nici 38 de ani. Mihail Sebastian se îndrepta spre Universitatea Liberă Democratică, pentru a susţine primul curs de literatură universală. La aflarea veştii morţii acestuia, Mircea Eliade era la Lisabona (relaţia lor de prietenie era terminată la acel moment). Autorul Istoriei religiilor a notat in jurnalul său chiar pe 29 mai 1945: Vestea mă emoţionează prin absurdul ei. Mihai a trăit, fără îndoială, o viaţă de câine în aceşti ultimi cinci ani. A scăpat de masacrele rebeliunii din ianuarie 1941, de lagărele antonesciene, de bombardamentele americane, de tot ce-a urmat după lovitura de stat din 23 august. A văzut căderea Germaniei hitleriste. Şi a murit printr-un accident de circulaţie.

Moartea lui a fost şocantă pentru prieteni. Actriţa Leni Caler, pe care a iubit-o, dar care l-a iubit frivol,  pentru care a scris roluri, pentru care a suferit era departe de ceva timp şi nu mai vorbiseră.

Scria ea: […] când într-o zi mi-a telefonat un prieten bun vestea accidentului, a morţii lui. Am rămas ca trăsnită, cutremurată în toată fiinţa mea. Refuzam cu încăpăţânare să cred, să înţeleg gândul absurd că Mihai nu mai este, că n-o să-l mai văd, că nu voi mai vorbi cu el. Că Mihail Sebastian nu va mai scrie! Că acea unică vivacitate, că acea minte scăpărătoare au încetat brusc, asemeni unei flăcări care s-a stins, şi că prietenul meu nu va mai fi niciodată nicăieri. Nu, aşa ceva nu putea fi crezut – era ceea ce simţeau toţi cei care l-au iubit sau preţuit.

Viaţa lui, extrem de tumultuoasă, trăind în mai puţin de patru decenii poveşti care să umple mai multe romane, era curmată stupid. Scria, suferea, iubea, era trădat, se lupta cu el însuşi şi cu ceilalţi.

Referinţe

- https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Sebastian

- http://adevarul.ro/cultura/carti/stigmatele-mihail-sebastian-evreul-chibzuit-legionar-comunist-1_581b4b4f5ab6550cb82d4599/index.html

- http://revista22online.ro/4157/.html

- http://www.autorii.com/scriitori/mihail-sebastian/