Pagini

2017-11-13

Cine este Mihail Vîlsan? Citate favorite

Citind câteva articole ale lui Eugen Ionescu am dat de numele lui Mihail Vîlsan, un poet despre a cărui poezie criticul scria:
Poezia lui Mihail Vîlsan e o poezie de o adîncă umanitate; o umanitate care trece dincolo de umanitate şi umanizează, spiritualizează tot ceea ce este. Cred că valoarea mare a acestor poeme constă in dragostea, mila universală pentru tot ceea ce este, pentru că tot ceea ce există suferă şi are de răscumpărat păcatul originar. Solidaritatea cu cosmosul, solidaritatea in mîntuire (Va mai trebui spus un cuvînt bun pentru fidelitatea copacului / Şi, poate, o mîngîiere pentru opiniile colective ale ierburilor). Solidaritatea in moartea care va răscumpăra “acest mare păcat” constituie supremul semn de înălţime spirituală. Cred că ceea ce caracterizează pe omul esenţial conştient spiritualiceşte este mila, adîncă, tristă, gravă ca o remuşcare, pentru tot ceea ce este, “flori, degete şi mîini”. Trebuie să comuniem in această veghe, in aşteptare:
Daca s-ar găsi totdeauna cine să iubească pe alţii
Şi, plîngînd, să privească in ochii înlăcrimaţi ai cîinilor.
(Din poemul Rugăminte)
Dar această poezie largă, generoasă, apolitică se opune fundamental lumii sociale, lumii politice, lumii fără sensul milei, lumii care a uitat “cele cîteva lucruri simple”.
Eugen Ionescu trece peste câteva “stridenţe şi stângăcii de expresie” şi se opreşte asupra unor versuri ca cele din Exod:
Voi pleca spre pământul rodului simplu,
Ţara noastră pe care am uitat-o.
Acolo unde vânturile dorm lângă ape
Şi unde îngerii cad dărîmaţi de umbrele florilor.
Voi răsădi oameni trişti, să privească cerul
Şi voi îngropa cîte un cuvînt la toate răscrucile.
Şi, in sfîrşit, aceste două versuri care cuprind toată atitudinea spirituală a lui Vîlsan:
Dragostea mea va fi o pîine pedepsită
Pe care o voi rupe şi pentru oameni şi pentru cîini.
(articolul a fost publicat in Păreri libere, anul III, nr.5, 5 aprilie 1936, p.2)
Din “Război cu toată lumea, vol. I, Eugen Ionescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

De ce am ales titlul “Cine este Mihail Vilsan?” Imediat ce am citit cele câteva versuri am vrut să citesc poemele întregi, dar nu le-am găsit publicate pe undeva online. Eugen Ionescu scrie in articolul său că au fost publicate in revista “Ideea românească”, afirmând: “aceste poeme, in finalitatea lor metafizică, contrazic ideologia de primat al luptei, al politicului, al naţionalului pentru care acea revistă doctrinează”.
Am căutat numele revistei in biblioteca online a Academiei Române şi nu am găsit-o. Cu grafia “Ideia românească” am găsit-o între publicaţiile legionare – in Biblioteca Centrală Universitară din Cluj apare cu grafia “Ideea româneasca”; deşi nu pot accesa online conţinutul sunt sigură că e vorba despre aceeaşi revistă.
Am căutat atunci numele poetului: Mihail Vîlsan. Apare in grafia “Mihai / Mihail Vâlsan / Michel Valsan” dar nimic despre poemele pe care le-a scris şi cititnd “datele biografice” mă întreb dacă este acelaşi. Înclin să cred că da, pentru că in diferitele articole am găsit numele lui alături de cel al lui Mircea Eliade, care şi el a publicat in “Ideia românească”, dar şi alături de al lui Vasile Lovinescu, un alt reprezentant român al gândirii lui Rene Guénon, in cartea profesorului italian Claudio Mutti, apărută şi in România: Succesul lui Guénon printre români (Editura Vremea, Bucureşti, 2003), in care Mihail Vâlsan are un capitol dedicat: De la Maglavit la Mecca).
Mihai Vâlsan pe care l-am descoperit s-a născut la Brăila, in data de 1 februarie 1907 şi a murit in Franţa, lângă Paris, in 25/26 noiembrie 1974. Pe wikipedia.or.ro scrie, între puţine altele: Pasionat de filozofia esoterică musulmană, s-a instalat după război laTunis unde a devenit cetăţean francez, a trecut la islam sub numele de Shaykh Mustafa 'Abd al-'Aziz, apoi s-a instalat la Paris unde a devenit un reputat savant musulman.

Pe siteul editurii Herald (https://www.edituraherald.ro/autori/michel-valsan) am găsit:
"Mihail Vâlsan este, in mod cert, una din personalităţile cele mai importante ale secolului XX, care i-au scris istoria "discretă", fundamentală şi exemplară din punct de vedere tradiţional, alături de marele său mentor Rene Guenon şi de ilustrul său prieten Vasile Lovinescu. M. Vâlsan a înscris definitiv contribuţia românească in domeniul exegezei spirituale de natura esoterică islamică, in plan european - şi nu numai - prin excelenta şi incontestabila autoritate. Recunoscut ca o voce de primă mărime, atât de mediile sufite europene cât şi de cele islamice de pretutindeni, s-a remarcat, înainte de toate, ca iniţiatorul studiilor akbariene moderne. […]
Urmând in tinereţe cursurile de logică şi metafizică ale lui Nae Ionescu, interesat de "fenomenul Maglavit" (1935) şi informându-l pe R. Guenon in legătură cu acesta, ajunge la Paris in 1936 unde intră in contact cu spiritualitatea sufită, apoi, in 1938, ocupă funcţia de consilier financiar al Consulatului României; foarte curând va părăsi orice preocupare legată de viaţa publică, precum şi România. Legăturile sale cu Elveţia erau deja strânse, prin primirea iniţierii in ramura alawită din partea lui Fr. Schuon, de care se desparte definitiv, devenind "independent" la finele anului 1950".

Acestea fiind scrise, sunt aproape sigură că Mihail Vîlsan, poetul despre care a scris Eugen Ionescu este Mihai Vâlsan / Michel Valsan despre care am citit pe la alţii. Pot, oare, avea certitudinea?! Mi se pare interesant cum a ajuns “savant musulman” şi mi-ar plăcea să citesc poemele scrise de el. Unele lucrări ale lui (nu poeme) sunt publicate şi in România. 

18 comentarii:

  1. Foarte interesant autor. Iti spun din prima un multumesc pentru informatiile adunate de tine. Anumite taceri despre unii autori ascund idei bizare - oculte - politice si mai poti continua. Nu m-am impacat niciodata cu aceasta idee. Literatura ca si descoperirile stiintifice speciale fac parte din patrimoniul umanitatii, fie ca vrem fie ca nu. Universul mereu le va releva cand este necesar pentru dezvoltarea umana.
    Nu prea inteleg ideea unei paini "pedepsite". E ciudata. Ma intreb care o fi fost sensul?

    O saptamana excelenta, Diana draga! Sper ca esti bine! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multa placere, Suzana draga! Interesul tau e magulitor - multumesc.
      Mai sunt si altii care au plecat din RO dar, peste timp, lucrarile lor au fost facute cunoscute si in RO. Am observat ca si cu Mihail Vilsan se intampla cam la fel, dar n-a ajuns la notorietatea lui Mircea Eliade sau Emil Cioran (scrisesem Nae Ionescu!!??).
      Un altul celebru la nivel international si (aproape) anonim in Ro.
      N-am idee care ar putea fi sensul "painii pedepsite" dar... imi place cum suna! Painea ar fi numai pentru oameni, nu si pentru caini si multa sudoare curgea candva pentru producerea ei si nu toti oamenii o aveau pe masa (iar el vrea s-o imparta si la caini, nu doar la oameni). :)

      Multumesc! Iti doresc sa ai si tu o saptamana minunata! Pupici! <3
      (sunt bine, doar ca "obligatiile" imi cam ocupa timpul) :)

      Ștergere
  2. N-am mai auzit niciodată de acest scriitor. Citatele pe care le-ai ales îmi fac impresia că a fost un melancolic, poate chiar un pesimist. Sigur, se poate să mă și înșel.

    Săptămână veselă și frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Numele lui s-a agatat :) de mintea mea, pur si simplu, si-am fost mirata ca nu l-am gasit nici in "enciclopedia scriitorilor români", care e destul de complexa si ii cuprinde pe multi dintre cei care au plecat din Ro. Ma bucur ca am aflat despre el - mi se pare interesant "traseul vietii" lui.
      Multumesc, Zina draga! Iti doresc sa ai si tu o saptamana minunata!

      Ștergere
  3. Nu am auzit de el, dar este aproape logic! A trait mai mult în Franta decat în Romania! Mai multe nu comentez! :))
    Pupici, sa ai o saptamana perfecta! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa! :)) Si Emil Cioran a trait mai mult in Franta. :)
      Multumesc, Ella draga! Iti doresc sa ai si tu o saptamana minunata! Pupici! <3

      Ștergere
  4. Nu stiam de trecutul de poet al lui Mihail Vâlsan, în cazul în care într-adevăr el este autorul.
    Îmi pare însă un lucru secundar, de importanţă mai curând documentară, căci, chiar în ipoteza în care ar fi vorba de acelaşi personaj este foarte clar că între Mihail Vîlsan şi Michel Vâlsan este o enormă diferenţă. De aceea, în final, cel care a fost numit Şaikh-ul Mustafâ 'Abd al-Azîz de elita intelectuală musulmană franceză (şi nu numai) îmi pare mai important şi mai demn de interes decât poetul Mihail Vîlsan (iar aceasta este desigur doar opinia mea).
    În rest, dacă vă interesează parcursul său spiritual şi influenţa sa în Franţa, se pot citi în franceză cărţile sale, corespondenţa sa cu René Guénon (precum şi cea avută cu V. Lovinescu) precum şi mărturiile celor care l-au considerat Maestru: dintre francezi, Ch. André Gilis, Denis Gril, Claude Addas, Michel Chodkiewicz, Pierre Ponsoye, etc, precum şi a celor care l-au apreciat, dintre savanţii religioşi ai vremii cel mai cunoscut fiind M. Hamidullah.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc foarte mult pentru informatii.
      Franceza pe care o stiu (un fel de a spune) e prea saraca pentru a intelege profunzimea unui text de acest gen. :( Am aflat ca sunt cateva carti ale lui (inclusiv traduceri din autori musulmani) publicate si in Ro – va trebui sa le caut in librarii sau la biblioteca pentru ca la editura unde a aparut una dintre ele nu mai este in stoc. Sper doar sa fie traduse de un traducator bun aceste carti.

      Am fost foarte placut surprinsa cand am constatat cine ar putea fi Mihail Vilsan. Poate ca nu e esential daca e unul si acelasi si, totusi: parcursul vietii lui e fascinant. Versurile – atatea puţine pe care le-am gasit – ma fac sa cred ca sunt un fel de "semn" pentru ce a urmat. Am pornit de la un nume si am ajuns la un univers.

      Remarcabila personalitate Muhammad Hamidullah! (am cautat pe net). O dovada in plus ca Mihail Valsan este o autoritate in domeniu (sa zic asa) si ma bucur tare mult sa stiu ca un român a fost (este) un savant religios musulman. De ce ma bucur? N-am idee! :)

      Ștergere
    2. Dovada aprecierii lui M. Hamidullah se poate vedea într-un scurt articol pe care l-a scris la moartea lui M. Vâlsan. (https://mdhamidullah.files.wordpress.com/2015/11/mustafa-valsan.pdf) Şi dovada faptului că aprecierea era reciprocă este că la baza textului lui M. Vâlsan (Le Coffre d’Héraclius et la tradition du « Tâbût » adamique) se află o informaţie dintr-un articol al lui M. Hamidullah.
      În rest mărturii se pot găsi la Ch. André Gilis (L’héritage doctrinal de Michel Vâlsan), la Michel Chodkiewicz care în cartea sa L'ocean sans rivage spunea : "I am indebted to Michel Valsan for my discovery of Ibn 'Arabi forty years ago, and it is under his guidance that I undertook my study. It is approprite that I begin this work by remembering him."
      În rest, pentru o listă de texte (în franceză), există un site al unuia dintre copii săi, Muhammad Vâlsan, unde este publicată: http://www.sciencesacree.com/pages/les-ecrits-de-michel-valsan.html
      , dar ele sunt peste tot pe Internet, de ex. https://archive.org/details/valsan (tot în franceză).

      Ștergere
    3. Multumesc.
      Am gasit pe internet mai multe articole (cautand in limba engleza) si am gasit si un site unde este o lista cu titlurile unora dintre lucrarile lui.
      Am rasfoit pe siteul http://www.sciencesacree.com/ si pe https://archive.org/details/valsan
      Acum pot spune ca stiu ceva mai mult decat ieri si stiu unde gasesc mai multe informatii. :)

      Ștergere
  5. m-ai uimit cu acest articol deosebit de interesant ! nu am ştiut nimic despre această personalitate atât de complexă ! cred că am să mai caut şi eu câte ceva despre el !
    mulţumesc frumos pentru atâtea informaţii date ! felicitări pentru postare !
    pupic ! îţi doresc o săptămână cât mai bună !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, draga prietena-japoneza.
      Pana zilele trecute, cand am avut o "fereastra" de vreo ora si am ales la intamplare sa rasfoiesc un volum al lui Eugen Ionescu, nici eu nu am stiut despre Mihail Valsan.
      Multumesc. Iti doresc sa ai si tu o saptamana minunata! Pupici!

      Ștergere
  6. Nu stiam despre latura de poet al lui Michel Valsan, multumesc pt informatii!
    La editura Herald el are cateva studii publicate in "Omul universal - Islamul si functiunea lui Rene Guenon" - este destul de accesibila cartea;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Eu nu am stiut despre existenta lui! Ma bucur ca intamplarea [sau ce-o fi :)] mi l-a scos in cale. :)
      Am vazut, multumesc. Am inteles ca este si intr-o librarie din Brasov (nu-mi prea place sa cumpar online daca gasesc si altfel). :)
      Rene Guenon nu-mi este necunoscut, desi... habar nu aveam ca a fost musulman (am aflat ieri). :)

      Ștergere
  7. nici eu nu am auzit acest nume pana acum... dar la ce sunt bne blogurile si prietenii bloggeri, daca nu sa ne invete cu fiecare ostare cate ceva nou :-)
    Un start bun in noua saptamana, Diana draga! pupici de la trio pentru trio <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Carmen draga!
      Ce frumos ai spus despre cum aflam unii de la altii despre una-alta. :)
      O saptamana minunata iti doresc sa ai! Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru trio! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.