Amurgul templierilor, roman. Citate favorite

- Fiule, ţi-am spus cândva că tunetul şi fulgerul sunt mânia cerească a Domnului şi că picăturile de ploaie sunt lacrimile îngerilor, care plâng din pricina ticăloşiei oamenilor. Dacă această spusă ar fi adevărată, atunci oraşele şi satele noastre ar fi trebuit să fie de mult înecate de ploaie, deoarece in lumea asta este mai multă ticăloşie decât îţi poţi închipui.

(bătrânul templier Thomas of Lincoln către învăţăcelul său, tânărul templier Richard, personajul central - inventat de autoare - al romanului)

*

- Viaţa omului, zise el, este o picătură de tragedie şi de fericire, scoasă din oceanul veşniciei numai ca să cadă înapoi şi să se piardă in uitare (Richard către Blanche, soţia celui mai bun prieten al său).

- Dacă vezi viaţa astfel, de ce faci tot ceea ce faci?

- Pur şi simplu pentru că sunt nevoit. Pentru că întregul suflet mi se răzvrăteşte când asist la nedreptăţi.

*

Cel ce nu e el însuşi nevinovat, nu are căderea să-şi dea cu părerea despre vina altora.

*

Ce ciudat se poate modifica viaţa cuiva in urma faptelor altuia…

- Ce cale ai ales Richard? […]

- Calea dreptăţii.

- Care dreptate? A cui dreptate? […]

- Nu pot să judec doctrina altor religii şi filosofii, zise el. Ele sunt, orice s-ar spune, o călăuză pe drumul de întoarcere spre forţa creatoare care ne stăpâneşte, şi care zace ascunsă in adâncul fiinţei noastre. Nu contează ce credem, ci cum; acesta e miezul existenţei. Calea dreptăţii, zise răspicat. Aceasta este o cale a echităţii, a justiţiei, o cale care îi dă fiecărui om dreptul de a gândi liber, de a acţiona liber, de a fi liber, respectând convingerea celuilalt. Abia atunci omul îşi poate iubi aproapele. Un om care îi dă celuilalt spaţiu şi acea libertate, iubeşte cu adevărat. Dacă s-a ajuns la acea toleranţă şi la acea iubire, lumea noastră poate fi creată din nou, poate fi transformată într-o lume a păcii şi a drepturilor egale pentru fiecare. Dumnezeu n-a creat domni şi robi, n-a creat nobili, şerbi şi iobagi. El a creat doi oameni egali, dintre care nici unul nu era subordonat celuilalt. Omul rămâne răspunzător de ceea ce face cu acele drepturi şi cu libertatea. Cel care are in el iubirea, îl are in el pe Sfântul Duh, pe însuşi Dumnezeu. Acea iubire este izvorul care lărgeşte spiritul, este izvorul a toată cunoaşterea. Aceasta este calea justă. A-L sluji numai pe Creator, nu e de ajuns, religia singură nu e de ajuns.

- Fiecare trebuie să-şi găsească singur calea justă.

(din romanul Amurgul templierilor, de Hanny Alders, Editura Univers, Bucureşti, 1993; traducere şi note de H.R.Radulian).

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.

Amurgul templierilor, roman publicat in 1987 de Hanny Alders, poate fi numit roman de aventuri, dar este şi o frescă a epocii in care steaua Ordinului Cavalerilor Templieri a început să apună; un ordin militar religios foarte puternic şi care avea destule bogăţii, templierii fiind atunci singurii creştini care aveau permisiunea să-şi investească banii in împrumuturi cu dobândă.

Regele Franţei, Filip al IV-lea (zis cel Frumos) avea mari datorii la Templu şi visteria îi era goală. El este cel care a pus la cale căderea acestui ordin - susţinând că templierii se închină diavolului şi au multe alte păcate - pentru a prelua bogăţiile, in primul rând, dorea desfiinţarea ordinului şi l-a forţat pe papa Clement al V-lea să fie de partea lui.

Lichidarea Ordinului a început într-o zi de vineri, 13 octombrie 1307.

Deşi Filip al IV-lea a avut multe realizări ca monarh - unind Franţa, evitând războaiele prin diferite alianţe, construind drumuri, centralizând administraţia, eliminând drepturile baronilor de a se lupta între ei când aveau chef şi de a bate moneda proprie - a rămas in istorie ca fiind cel care a dus la distrugerea unui ordin religios ai cărui membri au luptat cu mult curaj in Ţara Sfântă (denumire dată ţării natale a lui Isus Cristos, in hotarele ei biblice).

Tânărul templier Richard (englez) încearcă să-i ajute pe fraţii francezi care suferă persecuţiile sângeroase ordonate de regele Franţei, dar nu reuşeşte să oprească lichidarea Ordinului. Pentru virtuţile lui de cavaler, însă, este iniţiat in “taina templului” de marii maeştri care ştiu că nu mai au mult de trăit.

E un roman care conţine multe date istorice, ceea ce-l face lung, dar nici o clipă plictisitor.

*

Istoricii şi-au pus multă vreme întrebarea dacă in cadrul Ordinului Templierilor s-a petrecut o erezie, o întrebare la care răspunsul aproape unanim a fost negativ. Totuşi, unii sunt de părere că prin contactele lor cu Orientul, templierii şi-au lărgit orizontul, şi-au extins perspectiva asupra societăţii occidentale şi asupra raporturilor de putere din sânul ei şi că au urmărit un ideal măreţ: “un echilibru între Apus şi Răsărit, o pace universală, o conciliere spirituală şi o alianţă politică între statele Europei” (John Charpentier, L’Ordre des Templiers. L’Enseignement interieur). Un ideal pe care, ştiindu-se sprijiniţi de posesiunile lor ramificate in toată Europa şi bazându-se pe puterea lor financiară, pe cunoştinţele lor strategice şi pe cele două secole ale lor de experienţă, l-ar fi putut realiza, dacă Filip cel Frumos nu le-ar fi barat drumul. (Hanny Alders)

Hanny Alders s-a născut la Rotterdam in 18 iunie 1946 şi a murit la Schoorl, in 22 iulie 2010. E cunoscută ca scriitoare de romane istorice foarte bine documentate, pline de intrigi şi de secrete. A debutat in 1987 cu romanul Amurgul templierilor (Non nobis, titlul original), despre care New York Times scria: “o carte pe care o scrii doar o dată in viaţă”. A primit premiul Gouden Ezelsoor, pentru cel mai bine vândut roman de debut. A lucrat timp de 14 ani la acest roman despre căderea Cavalerilor Templieri la inceputul secolului al XIV-lea.