Nicolae Labiş s-a născut in
2 decembrie 1935, in Poiana Mărului, azi jud. Suceava. Clasele primare le-a
urmat la şcoala din satul natal, sub îndrumarea mamei, care era învăţătoare. De
copil compune poezii şi poveşti. Când tatăl pleacă pe front (in al doilea
război mondial) familia se refugiază într-un sat de lângă Câmpulung-Muscel; in
mai 1945 familia se reuneşte şi se stabileşte la Mălini, in Moldova .
Debutează la ziarul Zori noi din Suceava (1950), dar
adevăratul debut îl consideră a fi cel din 1951, la Viaţa românească, unde i-a fost publicată poezia Gazeta de stradă.
Urmează cursurile Şcolii de
Literatură “Mihai Eminescu” din Bucureşti şi după absolvire devine redactor la Contemporanul, apoi la Gazeta literară. Se înscrie la
Facultatea de filologie (Bucureşti) dar abandonează cursurile după un semestru
(1954). Colaborează susţinut la Viaţa
românească, Iaşul literar, Gazeta literară şi altele. Debutul
editorial are loc in anul 1956, cu “Primele iubiri”. Pregăteşte pentru tipar
volumul Lupta cu inerţia, care va
apărea postum pentru că Nicolae Labiş moare, la 21/22 decembrie 1956, in urma
unui accident de tramvai. Dispariţia
prematură şi autenticitatea discursului său liric au facut curând din Nicolae
Labiş un simbol al poeziei noi, al cărei proces de regenerare l-a declanşat.
Criticul Eugen Simion l-a numit “buzduganul unei generaţii”.
₪₪₪
Aproape toţi tinerii visează
“dreptate socială” şi se agaţă de
ceea ce li se pare că se potriveşte cu gândurile lor, cu visurile lor şi învaţă
din mers cum e cu una sau cu alta. Nicolae Labiş a cochetat, şi el, cu doctrina
comunistă – a închinat comunismului câteva poeme – dar mai apoi, se pare, şi-a
schimbat calea, spre nemulţumirea comuniştilor care-l apreciau.
Poezia “Omul comun” poate fi considerată drept piatra
unghiulară a poeticei lui. De aici porneşte şi se desface principalul ei
evantai tematic, din imaginea dublată a copilului şi adolescentului, greu de
recunoscut şi totuşi aceeaşi fiinţă. Poemul insinuează tema degradărilor
treptate ale idealului in real, relaţie nu identică, de natură conceptuală, ci
prototipul evenimentului sufletesc, cu atât mai obsedant, chinuitor, in poezia
lui Nicolae Labiş, cu cât tărâmul experienţei este exclusiv al propriilor
trăiri şi reacţii.
(din Scriitori români, autori: colectiv; Ed Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1978)
In ceea ce mă priveşte, când
spun “Nicolae Labiş” mă gândesc la poemul său “Moartea căprioarei”. Când am
citit poezia prima dată – pentru că am fost obligată, la şcoală – mi s-a făcut
rău, la propriu. Am plâns in hohote la unele poezii aşa-zise pentru copii – cum
ar fi “Gândăcelul”, scrisă de Elena Farago – dar “Moartea căprioarei” mi-a
făcut râu. De atunci am mai citit despre
acest poem, dar evit să citesc versurile… Poate că impresia ar fi alta, nu
ştiu, dar prefer să nu aflu.
In “Moartea căprioarei”
reiese şi mai evidentă ideea că, din companion al animalelor, de pe tărâmul
idealului, fiinţa umană – in general – “devine vânător crud” pe măsură ce trece
timpul, omul devenind “lucid in faţa tăişului ascuţit al raporturilor vitale”
(op.citată).
Nicolae Labiş ar fi putut concura cu Eminescu? Nu vom şti
niciodată. Poeziile lui sunt tragice, in cea mai mare parte. Opera i-a fost
influenţată de Rimbaud, de Eminescu, de Ion Brad şi de Ion Pillat, de Esenin (o
spun alţii, eu nu pot avea asemenea certitudini) şi de cine
mai ştie cine, pentru că aşa se întamplă in general cu cei mai mulţi poeţi
tineri şi foarte tineri. Cei care l-au cunoscut l-au apreciat, ca om şi ca
poet.
Poiana primei amintiri
Revăd din nou poiana primei amintiri
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri...
- Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine...
Şi mă priveşte cu o candidă trufie,
În jur se leagănă-al pădurii verde cerc,
Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie
- Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc?
(din Lupta cu inerţia)
Spun si eu ca si tine! Cand zic Nicolae Labis ma gandesc la "Moartea caprioarei" si ca si tine, am fost oripilata cand am citit poezia lui prima data! Desigur ca si "Gandacelul" a si-a luat portia de lacrimi dar "El Zorab" de George Coşbuc ma facut sa jelesc cateva zile...
RăspundețiȘtergereSa revin la Nicolae Labis. Nu a fost poetul meu preferat, desi asa cum stii pe Bacovia nu l-am lasat din mana! Dar Labis ... nu! Si sa-l mai si ridicam la nivelul lui Mihai Eminescu, îmi pare un pic exagerat!
Iti doresc un bun început în noua saptamana si un decembrie cu bucurii!
Pupici! <3
Si poeziile sunt triste, dar povestile sunt...de speriat! Cum sa ii explici unui copil ca pe degetica voiau sa o marite, cu forta, cu un broscoi ori ca vanatorul trebuia sa se intoarca la mama vitrega cu inima Albei-ca-zapada.
RăspundețiȘtergereimi vine sa râd ca mereu imi amintesc ca un coleg de serviciu pe care parintii l-au botezat Wolf (deci Lup), ne-a povestit ca bunica lui când ii povestea Scufita Rosie, nu zicea despre "lupul cel rau" ci despre "un câine râu" ☺☺☺
Ștergere?????
RăspundețiȘtergereCopiii sunt prea mici, prea fragili, prea sensibili ca sa-si forteze imaginatia astfel!
mie mi-a placut mereu Labis. Bineînteles si Eminescu. Insa marea mea dragoste a fost si va ramane Nichita Stanescu.
RăspundețiȘtergereDiana draga, ma bucur mult ca scrii astfel de articole - atât de bine face sa ne reîmprospatam din când în când memoria cu date biografice ale marilor scriitori, poeti, inventatori sau politicieni români. Si ce frumos este ca provoci mici discutii, prin care iata, noi bloggerii ne cunoastem mai bine intre noi, ne descoperim dispozitii sai înclinatii comune.
Trimit ganduri bune pentru un nou inceput de saptamana :-* pupici de la trio, pentru trio <3
Dar povestile cu zmei erau mai bune? Prima mea carte a fost de Contesa de Segur.
RăspundețiȘtergereLabis macar se raporta la viata asa cum e ea.
... Nu citisem postarea asta...
RăspundețiȘtergerePoate sa ti se para ciudat, dar niciodata nu am facut o ierarhie intre poetii sau scriitorii romani. Eminescu este un fel de simbol, dar nu i-am raportat pe ceilalti la el. De ce asa? Nici eu stiu prea bine, poate sa fie ceva din lectiile de lb. romana din scoala generala, unde profesoarele de romana aveau un fel de a preda special. Scrierile lui Eminescu, Labis, Nichita, Sorescu, Cosbuc, Arghezi, Alecsandri... mi s-au parut oricum deosebite si rezonante pe anumite paliere de crestere.
Nu tin minte sa le fi translatat in viata reala ca trairi. Daca e sa compar cu ceva e ca si cum te-ai arunca intr-o mare cu valuri. Valurile ca atare pot fi periculoase, dar oare te gandesti la asta cand le vezi atat de frumoase? Incercam sa ma detasez de emotia subiectului, pentru ca altfel ma distantam de frumusetea textului. Poate nu a fost prea coerent ce am spus, dar cred ca ai inteles ideea...
Multumesc pentru subiect, Diana draga! Pupici!
ps. Citatele le voi citi spre seara...
A fost o forță a literaturii noastre(mai este încă, dar nu a ajuns la apogeul carierei sale curmată prea curând), iar dacă ar mai fi trăit... cine știe?!?
RăspundețiȘtergereInteresantă alegerea subiectului și poezia... neștiută până acum, de mine. :D Să ai o zi frumoasă, Diana! :)
Copilăria și adolescența mi-au fost marcate oarecum de destinul tragic al acestui poet tânăr și foarte talentat. Am trăit aproape de meleagurile lui natale, eu fiind fălticeneancă , deci aproape de Mălini, poiana Mărului.
RăspundețiȘtergereexistă o paletă atât de largă şi atât de diversă de poeţi în literatura română... consider că fiecare a avut şansa dată de Dumnezeu de a scrie poezii
RăspundețiȘtergerecu mai mult sau mai puţin talent ! noi avem obiceiul de a stabili ierarhii printre poeţi ! dar bucuria lor cea mai mare era ca poeziile lor să fie citite! exact ca şi un pictor care nu pictează pentru a fi situat la o anume cotaţie, ci pentru ca picturile lui să fie admirate !
dacă stau şi mă gândesc câte poezii am citit în viaţa mea, îmi aduc aminte cât de mult m-am întristat sau înveselit citindu-le !
şi pe mine m-a impresionat atât de mult ''Moartea căprioarei'' că de atunci nu am mai putut să-i suport pe vânători !!!
interesantă postare ai realizat ! este bine că ţi-ai adus aminte şi de Labiş, un poet valoros dar care a avut o viaţă atât de scurtă !
îţi doresc, cu drag, o seară cât mai plăcută !
pupic !