Teama mea de văcuţe. Fleur and color

E posibil să vi se pară ciudat că m-am temut cândva de văcuţe! Nu m-au speriat lupii şi urşii dar m-am temut de vaci! Nu doar că m-am lecuit de “această teamă” dar nici nu prea mai pot mânca din carnea “de vită”!

Povestirea Ellei, “O zi la fermă”, mi-a amintit o întâmplare din trecut, când aveam vreo 20 de ani – o iarnă in care am mers cu un văr la un văr de-al lui, să luăm un brad pentru Crăciun.

Acest văr al vărului deţinea o păşune in Poiana Braşov, unde îşi creştea şi păştea văcuţele, şi unde avea (pe lângă grajd) două “vagoane” pentru a dormi. Fiind silvicultor avea şi dreptul de a tăia - şi vinde - brazi pentru Crăciun. Pentru că tata se pensionase şi nu ne mai putea aduce brad am apelat la verişor. Am urcat in Poiană şi când ne-am apropiat de fermă ne-a întâmpinat - lătrând cu furie - un dulău. Aveam biscuiţi la mine (mereu am ceva de ronţăit la mine) şi i-am “oferit” unul, din mână. L-a luat - cu multă reticenţă - l-a mâncat şi apoi ne-a însoţit fără să mai latre. Văru-meu era crispat! Are o teamă nebună de câini! In fine… Am ajuns la locul unde era bradul păstrat pentru mine. Până să-l scoată omu’ aşteptam in zăpadă, in faţa vagonului. La un moment dat simt că mă împinge cineva din spate. Cum nu-mi plac astfel de gesturi m-am întors – oarecum furioasă – şi-am dat cu ochii de o văcuţă (arăta, aproximativ, ca in poză)! Am înţepenit pe loc! “Doar nu ţi-e frică de vaci!” îl aud pe vărul vărului. “Ba da…”, recunosc cu jumătate de gură. “Îmi hrăneşti din mână cel mai aprig dulău şi ţi-e frică de vaci?!” se distrează omu’. Înghit in sec şi dau din cap ca da. “Tu nu vezi ce mutrişoară are?! Mângâi-o pe funte!” Abia atunci privesc acei ochi mari şi căprui ai văcuţei şi ma “topesc” toată! Era atât de drăgălaşă!! I-am mângâiat fruntea, apoi boticul acela umed şi negru care se mişca adulmecându-mă! S-ar putea spune că a fost “dragoste la prima vedere”! Până atunci chiar că nu mai privisem o văcuţă, cu adevărat. Se purta văcuţa ca un câine! Se împingea cu botul in mine şi părea că mă îndeamnă s-o mângâi! In timp ce mergeam spre maşină ea se ţinea după mine şi mă tot împungea cu boticul!

Din acea zi nu mi-a mai fost teamă de văcuţe şi… nici nu mai apreciez prea mult carnea “de vită”. Vorba unui prieten: o sa ajung, involuntar, vegetarian (asta-i altă poveste).

Unde-s florile şi unde-s culorile?! In suflet! Pe acea păşune, in unul dintre vagoane, am petrecut de atunci multe zile minunate! Vara, in special – dar nu numai – vărul vărului şi soţia lui îmi permiteau să stau câteva zile (doar atâta puteam!) departe de larma oraşului, de vacarmul vieţii mele obişnuite. Acolo am ascultat, prima dată, liniştea. Am văzut stelele foarte “de aproape” şi am admirat floricelele sălbatice (numai ciuboţica cucului, rostopasca, brânduşele şi viorelele am reuşit să le identific).

 Fleur an Color on Wednesday 

₪

Fapt divers

In februarie 2018, o vacă (din Olanda) numită Hermien a fugit de oamenii care voiau să o ducă la abator şi s-a refugiat in pădure, de unde nu voia să iasă şi pare ca nimeni n-o putea scoate (nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea la acest moment). Internauţii au adunat cca. 50 de mii de euro pentru a-i salva viaţa şi pentru a o putea duce într-un adăpsot unde să trăiască in tihnă până moare de bătrâneţe. J Inclusiv familia regală a cerut cruţarea ei.