Duelul morţii – roman. Citate favorite

Viaţa noastră e o înşiruire de trăznăi şi de frânturi fără noimă. Am distrus tribul pentru a ne condamna la singurătatea oraşelor. Ne zbatem din răsputeri ca să obţinem lucruri inutile, şi după aceea ducem lupte sângeroase pentru a ne apăra nimicurile astea de care n-avem nevoie. Mânuim banii in fel şi chip şi apoi facem astfel încât agoniseala să ni se deprecieze. Am întors spatele Dumnezeului părinţilor noştri pentru a ne lăsa impinşi spre fundătura unde ne aşteaptă strălucirea unor vraci şi saltimbanci… Uneori, ştiai asta? mi-e tare teamă. Trăiesc într-o grădină înconjurata de ziduri, care e înconjurată de pajişti şi de flori. Şi mă întreb, in coşmarurile mele, dacă asta nu-i cumva valea ucigaşilor…

(filozofează unul dintre personajele centrale ale romanului Duelul morţii, Georges Arlequin, preşedintele unei mari bănci fondată de bunicul său cu ani in urmă şi care, la momentul naraţiunii, avea filiale in mai toate oraşele mari ale lumii; o bancă ce avea renumele de a fi condusă de oameni cinstiţi, principiali. Tradiţia firmei reprezenta pentru el (Georges Arlequin) ceva sacru: caracterul clientului precumpănea asupra garanţiilor oferite de acesta; riscul, odată luat asupra băncii, rămânea al acesteia orice s-ar fi întâmplat; un contract nu era însoţit de portiţele de scăpare legale; o strângere de mână te lega la fel de sigur ca un act parafat; in situaţia in care clientul sau familia sa trecea printr-un moment greu, puteau să se sprijine pe deviza băncii: “Amicus certus in re incerta” (Un prieten sincer într-o meserie care nu-i deloc aşa).

Cred foarte puţin in verticalitatea făpturilor omeneşti. Ştiu că fiecare om îşi are preţul său şi că nu poate răposa virtuos decât dacă nimeni n-a încercat să-l cumpere Ştiu că fiecare om ascunde in el o anume frică prin care poate fi distrus. Am încetat să cred in Dumnezeu fiindcă am văzut o creaţie care se bizuie, pentru a exista, pe o luptă nimicitoare. Ştiu că ordinea aceasta este necesară pentru ca viaţa să fie cât de cât suportabilă. Când un om întrucâtva corect vrea să se retragă din pricina faptului că e agresat de o brută, suntem cu toţii agresaţi. Singura modalitate prin care poţi opri o brută este s-o plesneşti peste bot. Şi dacă sunteţi prea slab pentru a face asta, atunci mă puteţi angaja pe mine.

[îi spune Aaron Bogdanovici – agent Mossad (serviciul de informaţii externe al Israelului – informaţii şi operaţiuni speciale) care acceptă şi “contracte particulare”, lui Paul Desmond, prietenul cel mai bun al lui Georges Arlequin, îndrăgostit lulea de soţia acestuia]

(Duelul morţii, de Morris West, Ed. Colemus, Bucureşti, 1994)

₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪

Despre roman

Duelul morţii (Harlequin, in original) a fost publicat prima dată in anul 1974.

Paul Desmond şi prietenul său cel mai bun sunt fortaţi, prin fraudă, şantaj şi teroare, să înfrunte unele fapte brutale de viaţă. Bazată pe fapte cunoscute care au loc in “lumea financiara”, securitate şi terorism, acţiunea romanului se deruleaza de la Zurich la Hamburg, de la New York şi Washington la Mexico City şi Londra.

Pe lângă personajele amintite apare şi “bruta”: Basil Yanko, fondator al “Creative System”, un individ total opus lui Georges Arlequin: hrăpăreţ, necinstit, vulgar, fără bun simţ, violent care - prin firma fondată, pornind de la nimic - a reuşit să obţină monopol asupra sistemelor de computere (ordinatoare) care începuseră să fie utilizate pe scară largă (in instituţii, mai ales). El deţinea softurile, el avea oameni calificaţi să le implementeze, regleze, controleze.

Basil Yanko porneşte un război nedrept împotriva lui Georges Arlequin – din invidie, dar şi din lăcomie. Instituţia finaciară condusă de elegantul şi pacifistul Arlequin se confruntă cu o frauda de câteva milioane de dolari şi totul pare să fie orchestrat de însuşi directorul. El ar fi dispus să renunţe la bancă - vânzându-şi acţiunile (cum dorea Yanko) - dar soţia şi prietenul cel mai bun (Paul Desmond) îl conving să lupte. Arlequin, tipul privilegiat, care avea o părere proastă despre cei care lucrau exact in domeniul pe care-l moştenise, coboară in arenă pentru a-l învinge pe americanul manipulator, conducător al unui gigant economic care se ocupă - in principal - cu sistemele informatice şi care-şi îndeplineşte dorinţele de putere şi avere conducând o reţea globală de conspiraţie şi asasinate - o luptă care-l va determina pe Arlequin să devină un “ticălos din necesitate”, după cum îl numeşte chiar autorul la un moment dat.

Arlequin e convins că lupta l-ar putea distruge dar accepta, pentru cei dragi, şi astfel intra in scenă Aaron Bogdanovici, al cărui rol e mai mult “din umbra”, şi care va face tot ce poate pentru a-l ajuta pe bancher.

Personajele sunt bine conturate, reale, autorul sondând mintea şi sufletul tipurilor de oameni pe care le-a ales, nu doar descriind acţiunile acestora. Într-un fel, Morris West ne spune că nu există oameni “numai buni” sau “numai răi” şi că, într-un anumit context, fiecare e capabil de orice (sau aproape orice).

Va învinge binele? Care ar fi preţul înfrângerii? Care ar fi preţul victoriei? Victoria ar putea fi una “à la Pirus”?

Despre autor, foarte pe scurt

Morris Langlo West s-a născut la 26 aprilie 1916 in St. Kilda, Victoria, Australia şi a murit la 9 octombrie 1999, in Clarville, New South Wells, Australia.

A fost un scriitor prolific şi cărţle lui - traduse in multe limbi - s-au vândut (şi se vând foarte bine). In romanele sale West se referă, in general, la politicile internaţionale şi/sau la rolul jucat de Biserica romano-catolică in problemele internaţionale.

Printre cele mai cunoscute romane ale sale sunt “Avocatul diavolului” (1959 - ecranizat in 1977), “Sandalele pescarului (1963 - ecranizat in 1968) şi “Clovnii lui Dumnezeu” (1981).

Dintre romanele scrise de Morris West am mai citit doar Salamandra; am văzut şi filmul (ecranizat in 1981, cu Franco Nero şi Anthony Quinn in rolurile principale).