Când
am auzit că trebuie să fiu naşa de
botez a băiatului prietenei mele am holbat ochii! Ce ştiu eu despre botez,
despre biserică? N-am prea fost dusă la biserica - nici la propriu şi nici la
figurat - dar nu cred că strămoşul meu e o maimuţă şi am citit prima dată
Biblia la vremea când unii dintre amicii mei nu ştiau că există. La fel şi
cazul acestei bune prietene. Eram două ameţite şi un prunc. Aş zice că ne-am descurcat onorabil
având in vedere că nu prea mulţi s-au oferit să ne ajute.
Mama,
care e naşă pentru nu mai ştiu căţi copii, mi-a dat câteva indicaţii dar…
socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
La
sfârşit de noiembrie in biserica mică era un frig cumplit - ni se înroşiseră
nasurile! Mă gândeam, cu groază, la momentul când vor fi micuţii scufundaţi in
apă! Până acolo, însă, mai era! Priveam ce fac celelalte naşe şi le imitam ca o
maimuţică. Când ne-a aliniat preotul cu faţa spre apus şi a întrebat “Te lepezi
de satana?” m-a pufnit râsul - nu mă aşteptam la aşa o întrebare pentru că răspunsul putea fi
doar unul: “da”, iar cel care nu voia să
răspundă da oricum ar fi râspuns da in astfel de circumstanţe. Celelalte
naşe mi-au ţinut isonul. “Mă lepăd de satana” - am răspuns toate, la indicaţia
preotului, râzând de se scuturau hainele pe noi. Pentru mine - poate că şi
pentru celelalte, care păreau la fel de tinere - hohotele de râs au fost o “descărcare
emoţională”.
Mi-a
trecut râsul când a trebuit să dezbrac copilul pentru a fi cufundat in apă. Şi
micuţul tocmai s-a hotărât să zbiere! Şi avea un ţignal! După el, toţi ceilalţi,
rând pe rând, au început să zbiere! Era vacarm! Abia se mai auzea ce zice
preotul! Din nou, toate cele cinci naşe am început să râdem in hohote! Ni s-au
alăturat şi invitaţii. Ceilalţi copii (toate fetiţe) s-au liniştit când au fost
înfăşuraţi in pânza albă, nouă, după ce au fost scufundaţi in apa sfinţită.
Micuţul meu… pace bună! Mai avea câte ceva de spus. Preotul s-a apropiat şi
mi-a şoptit “Te dau afară”. “După ce-l treceţi prin altar plecăm de bunăvoie!” i-am raspuns cu voce tare, râzând.
Nu
l-am respectat pe acel preot din mai multe motive; primul motiv fiind că se încăpăţâna
să pocească numele micuţului pe motiv că nu e ortodox - aşa mi-a zis: “nu pot
rosti corect un nume care nu e de sfânt ortodox”. Măi, să fie! N-o fi de sfânt
ortodox numele dar e simplu de pronunţat! E ca şi cum i-ar fi fost greu să
rostească numele “Carol”, de exemplu.
Dincolo
de neplăceri, amintirea botezului e motiv de zâmbete; e o amintire duioasă.
<> <> <>
Ella adună in buchet Fleur an Color on Wednesday.
Bună dimineața! Am râs și m-am binedispus citind povestea ta, cred că era o stare de bine acolo, dincolo de îngustimea minții preoțești.
RăspundețiȘtergerePopii ăștia par a fi niște unelte ale răului, majoritatea, nu ale divinității. Intoleranța, îngustimea minții, fuga după avere, răutatea, prefăcătoria nu sunt compatibile cu binele pe care-l presupune credința religioasă. Așa că, bravo vouă, mai mult respect nu merită un asemenea ins! :))))))))))
O zi minunată și plină de zâmbete, Diana dragă!
Ziua buna! :)
ȘtergereOh, da! Veselia nu ne-o putea lua un om care nu stia cum sa "trateze" cu tinerii care, uneori, n-au habar pe ce lume sunt. :) Cred ca eram (prea) fericiti :) cu totii pentru ca acel Grinch sa ne strice bucuria.
Ma bucur sa aflu ca te-ai amuzat, pentru ca a fost intentia mea: sa transmit partea vesela, care era accentuata (atunci) de irascibilitatea popii... Ce sa facem? Râsul e molipsitor iar un botez are destula incarcatura emotionala - si noi, cele cinci naşe, am râs cu pofta!
Multumesc, Mirela draga! O zi superba iti doresc sa ai si tu!
Ce peripetii ;)).
RăspundețiȘtergereStii, la Uni la care am invatat eu in primii trei ani, era si Teologie.... :). Ca peste tot de altfel, manati de parinti care vor ca ale lor odrasle sa se ajunga pentru ca sa aiba cu ce se mandri, multe perosane ce nu au nici o chemare catre asa ceva. Si atunci de ce ne miram ca ne lovim de oameni care nu au ce cauta in anumite domenii.. Nu e oare chiar efectul produs de o societate disfunctionala? :)
Cand eram noi mici, la scoala am invatat ca meseria e bratara de aur si ca orice ai decide sa te "faci cand vei fi mare", daca vei face cu pasiune si dragoste pentru acea meserie, va fi bine si pentru tine si pentru ceilalti (chestia asta se intampla inainte de 89). Ce se invata apoi? Hmmm ca sa il citez pe Chilian (ale carui versuri de pe albumul 10 am avut placerea sa le transcriu la un moment dat pentru a fi publicate pe album): "fa-te avocat, Sandele! termopane, termopane... termopane, termopane frate".
Da... erau si inainte o gramada de persoane nepotrivite la locul potrivit. Dar acum sunt mult muuuult mult mai multe. Si avem "specialisti", dar ei lipsesc cu desavarsire.
Si totusi, exista si locuri (chiar in Brasov stiu eu unul) unde botezul este ceva extrem de placut si parintele are ceeace se numeste har:D.
Puuuupici cu drag :)
Cred ca nu-i pot intelege pe preotii care n-au har. :)
ȘtergereSunt sigura ca sunt destui preoti si in Bv, si pe oriunde, care slujesc cu drag, isi fac timp pentru credinciosi, ii asculta, ii sfatuiesc s.a.m.d. doar ca ce am intalnit eu a fost, in general, cu totul altceva. Stiam si unul super fain, care nu era nici habotnic si cu care aveai ce discuta.
Nu mai stiu daca la scoala am invatat ca orice meserie ai sa o faci cu pasiune pentru a nu parea doar "o munca", dar undeva am invatat asta. :)
OOO! Ca bine le mai zici! Hm! Azi, pare ca cei mai multi aleg teologia, dreptul, economia... :)) Hai, ca la drept si la economie mai treaca mearga, dar cu preotii... Ne mai miram ca apar bisericile ca ciupercile dupa ploaie?! Pai, nu?! Si fiul si nepotul si stranepotul care-i preot trebuie sa aiba o biserica unde sa slujeasca...
Cum sa fie omul potrivit la locul potrivit cand cele mai multe sunt ocupate "pe pile", in domenii esentiale economiei unui stat?! Un tanar absolvent de drept, cu solide cunostinte in materie, e putin probabil sa-si gaseasca un loc... daca nu are bani sau bafta. Nici cu medicii nu e mai usor, cand e vorba despre rezidentiat, de exemplu; despre economisti care stiu despre ce vorbesc si stiu ce fac nu e loc in "aparatul de stat" - ar fi chiar culmea! :(( Arhitectii primariilor, de exemplu, nu mai sunt ce-au fost si de-aia ne-am trezit cu fel de fel de kitsch-uri arhitecturale, cu cladiri super-inalte, din fier si sticla, in cartiere istorice... M-a luat valul. :))
Aceeasi concluzie si la mine: avem specialisti dar lipsesc cu desavarsire.
Pupici cu drag! <3 Noapte buna!