Adio, arme. Citate favorite

Refuz să accept părerea conform căreia omenirea este legată atât de tragic de noaptea fără stele a rasismului și a războiului, încât zorile luminoase ale păcii și fraternității nu pot deveni niciodată realitate ... Cred că adevărul neînarmat și iubirea necondiționată vor avea ultimul cuvânt. (Martin Luther King, Jr.)

₪₪

Prin legea naturii, nu ştim dacă pentru noi toţi există mâine, dar in război, mai ales pentru soldaţi, probabilitatea ca nu pentru toţi să exite mâine este infinit mai mare.

₪

In Adio, arme se vorbeşte mult despre moarte, chiar şi când nu se vorbeşte, dar romanul este in primul rând un admirabil poem de dragoste, care capată valenţe dramatice reale, deoarece destinul celor doi - Catherine Barkley şi Frederic Henry - este considerat in perspectiva ororilor războiului, la care, voit sau nevoit, iau parte amândoi. E un roman despre dragoste si moarte. (Radu Lupan).

Frederic Henry, personajul central al romanului, povestitorul, participă la război fără sentimentul de reală implicare într-o luptă hotărâtoare pentru destinul uman: Ştiam că n-am să mor. Nu in războiul acesta. N-avea nimic de-a face cu mine…[…] Şi cei care nu vor razboi? Pot să-l oprească?

Frederic Henry îşi propune să domine dezordinea haotică a forţelor distrugătoare din jurul lui, dar nu prin supunerea lor, ci prin… evitarea lor. Şi găseşte şi procedeul potrivit: “pacea separată”.

₪

In seara aceea, la popotă, am stat lângă preot, care fu dezamăgit şi chiar jignit când află că nu am fost la Abruzzi. Îi scrisese tatălui său că vin şi ai lui se pregătiseră să mă primească. Îmi părea tot atât de rău ca şi lui şi nu-mi dădeam seama de ce nu mă dusesem la Abruzzi. Voisem doar să mă duc şi încercai să-i explic cum se întâmplase ca un lucru să ceară un altul şi in cele din urmă îşi dădu seama şi înţelese că într-adevăr voisem să mă duc şi totul fu din nou aproape in regulă. […] şi-i explicam cu glasul îngălat cum nu facem lucrurile pe care le vrem, cum niciodată nu facem aceste lucruri. […] El ştia din totdeauna ceea ce eu nu ştiam şi ceea ce, când învăţasem să ştiu, eram in stare să uit oricând.

₪

Mă simţeam întotdeauna încurcat când auzeam cuvinte ca sfânt, glorios, sacrificiu sau expresia in zadar. Le auzisem stând uneori in ploaie, când nu ne ajungeau la ureche, şi nu înţelegeam decât cuvintele strigate şi le citisem in proclamaţiile afişate de multă vreme peste alte proclamaţii. Şi nu văzusem nimic sfânt şi lucrurile declarate glorioase erau lipsite de glorie, iar sacrificiile nu se deosebeau de abatoarele din Chicago, numai că nu se făcea nimic altceva cu carnea decât că era îngropată… Cuvintele abstracte ca: glorie, onoare, curaj sau sfinţenie erau de-a dreptul indecente, comparate cu numele concrete ale satelor, cu numele şoselelor, cu numele râurilor, cu indicativele regimentelor şi datelor calendaristice.

(fragmente din romanul Adio, arme, de Ernest Hemingway, Editura Vivaldi, Bucureşti, 1992; traducerea şi prefaţa de Radu Lupan)

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪₪₪

Ernest Miller Hemingway (n.21.07.1899, Oak Park, suburbie a oraşului Chicago, Illinois, - d.2.07.1961, Ketchum, Idaho) a fost romancier, nuvelist, prozator, reporter de război (primul război mondial, al doilea război mondial, războiul civil spaniol), laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954 (pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în “Bătrânul şi marea” şi pentru influenţa pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan).

A supravieţuit antraxului, malariei, pneumoniei, hepatitei, cancerului de piele, diabetului, accidentelor de avion, rupturii de splină, fracturii de craniu şi de vertebre… si-a ales sa isi puna singur capat zilelor, impuscandu-se cu pusca preferata.

Se poate spune că Hemingway a fost un soi de excentric. Îi plăcea să prindă peşti-spadă - in anul 1938 a doborât un record mondial: a capturat şapte peşti-spadă într-o zi (pentru a ţine rechinii departe de prada lui favorită folosea o armă).

Din vara anului 1942 şi până la sfărşitul anului 1943 şi-a petrecut timpul pe o barcă de pescuit din lemn, plimbându-se in zona de nord a Cubei, vânând submarinele naziste cu echipamente de identificare a direcţiei, cu arma folosită pentru a alunga rechinii şi cu grenade de mână.

Edgar Hoover (primul director al F.B.I.) l-ar fi pus sub urmărire pe motiv că s-ar fi aflat pe lista agenţilor KGB din S.U.A., fiind recrutat, se arată in documentele ruseşti, in anul 1941, primind porecla “Argo”, dar nu le-ar fi fost de ajutor pentru că nu le-a oferit informaţii - in anul 1950 “Argo” nu mai era activ (cei mai mulţi sunt de părere că escapadele scriitorului ca spion KGB a fost mai degrabă pretext pentru inspiraţia artistică).

A iubit foarte mult pisicile, mai ales pe cele polidactile (cu şase pernuţe) - la casa din Key West, Florida (devenită muzeu), unde a locuit şapte ani, avea circa 60 de pisici, dintre care jumătate sufereau de această malformaţie congenitală. A devenit cel mai mare iubitor al felinelor polidactile când un căpitan de vas i-a oferit prima pisică cu şase pernuţe. In prezent, casa din Florida găzduieşte urmaşii pisicilor lui Hemingway - cele mai multe sunt polidactile.