Reveria. Citate favorite

In opinia lui Mircea Eliade, între tehnicile de nutriţie spirituală se numără contemplaţia, meditaţia, rugăciunea şi altele asemenea, dar nu şi reveria.

Am scurtat cât am putut textul prezentat de autor la conferinţa din 27 iulie 1935, şi am încercat să păstrez contexul - pentru ca sensul frazelor scrise cu litere îngroşate să nu fie interpretat altfel decât a urmărit Mircea Eliade.

₪₪₪

Ni se pare că dacă rămânem timp îndelungat cu ochii închişi şi cu gândurile duse - realizăm acea concentrare interioară care e meditaţia. Ni se pare că dacă ne lăsăm pradă asociaţiilor mentale, de orice fel, realizăm o viaţă sufletească aleasă. Nimic mai fals. […] A sta tolănit pe canapea şi a te abandona in voia imaginilor, a amintirilor, a nostalgiilor - înseamnă a renunţa la iniţiativă, la control, la invenţie. In acest sens, reveria nu inventează şi nu organizeaza nimic. Este un simplu joc mental; adică imagini şi nostalgii se cheamă unele pe altele, se suprapun, se înlocuiesc - fără ca puterile noastre sufleteşti să intervină, fără ca personalitatea noastră să se răsfrângă in acest automatism psihic. Să nu confundăm imaginaţia şi fantezia […] cu reveria. Şi in imaginaţie, ca şi in fantezie, iniţiativa o are mintea omului. In reverie, dimpotrivă, omul e pasiv, e simplu spectator. El asistă cum îi trec prin faţa ochilor fel de fel de imagini, aproape toate atenuate, obscure, vagi, descompuse. S-a spus de atâtea ori şi de către atâţia poeţi şi cugetători, că viaţa e un vis. […]

Este un fel de a face filozofie ieftină, moda aceasta de a marturisi că viaţa e un vis, că lumea e o iluzie. Cu toate acestea, s-ar putea spune, fără nici o exagerare, că pentru majoritatea oamenilor, viaţa e un vis; nu in sensul că viaţa n-ar fi reală şi că lumea n-ar fi decât închipuirea noastră - ci in sensul că majoritatea oamenilor nu trăiesc in concret, nu trăiesc in prezent. […] Să plecăm de la câteva exemple. Aţi observat că puţini oameni trăiesc in prezent, adică sunt atenţi la ce se întâmplă in jurul lor? Majoritatea oamenilor asistă la un film mental continuu - chiar in ceasurile cele mai decisive ale vieţii lor. Îşi închipuie ceva, îşi amintesc ceva, se gândesc la ceva, la ceva foarte vag, foarte aproximativ - şi astfel izbutesc să nu fie prezenţi, să nu trăiască in prezent, in concret. Filmul lor mental le oferă întotdeauna o ieşire din realitate. Acest film mental, această serie nesfârşită de imagini, de amintiri, de gânduri informe, de scene fără rost - îl cunoaştem  fiecare, din experienţa noastră zilnică. Mergem pe stradă, într-o dimineaţă de primăvară, şi in loc să fim prezenţi, să observăm adică şi să ne bucurăm de pomii înfrunziţi, de văzduhul proaspăt, de paserile care ciripesc - noi asistăm orbi şi surzi la filmul nostru interior, film pe care îl produce dinamica noastră mentală. Ni se pare că gândim, că reflectăm. Dar, in realitate, nu  gândim nimic. Dacă ni s-ar ierta expresia, aş spune că suntem noi gândiţi, adică gândurile ne stăpânesc pe noi; şi nici măcar gândurile, ci o serie de asociaţii mentale automate, nefertile. Să nu ne păcălim, aşa dar, crezând că am parcurs drumul nostru zilnic gândindu-ne la ceva; nu, am visat pur şi simplu. Am fost pradă reveriei. […]

Se poate, deci, spune că viaţa e un vis, deoarece foarte multe din faptele noastre le facem neatenţi, cu mintea alergând cine ştie pe unde. Lucrul acesta nu e cu desăvârşire fără rost. Realitatea este atât de cumplită uneori, încât viaţa încearcă prin orice mijloc să facă să ieşim din ea. Reveria este, de multe ori, un aspect al instinctului nostru de conservare. Visăm, ca să nu ne dăm seama de primejdia din jurul nostru. Visăm fără voia noastră, conduşi de legile vieţii, instinctiv. […]

[…] prin reverie ieşim din realitate, şi ieşind din realitate suntem mai fericiţi, mai liniştiţi. Dar datoria noastră este înainte de toate să cunoaştem realitatea, să cunoaştem viaţa concretă, chiar cu riscul de a suferi la început. Reveria ne ajută să uităm. Problema omului nu e de a fi fericit neglijând realitatea şi ignorându-i cruzimea, ci de a obţine seninătatea tocmai in mijlocul realităţii, in contact nemijlocit cu concretul. Dinamica psiho-mentală este astfel facută, încât e foarte greu să ne dispensăm complet de reverie, să suprimâm firul mental pe care îl ţese fiecare om. Dar stă in puterea noastră de a limita invazia visului. Căci se întâmplă următorul lucru: aproape tot timpul pe care viaţa ni-l lasă pentru rosturile sufleteşti, este consumat de reverie. Noi avem foarte puţin timp liber ca să gândim; şi acest timp ni-l pierdem visând. Avem, de asemenea, foarte puţin timp pentru contemplaţie şi ni-l pierdem in reverii. […]

Dacă măcar un sfert din acest timp liber l-am folosi cum trebuie pentru creşterea noastră sufletească, am ajunge alţi oameni. Dacă am şti cum să medităm, cum să contemplăm - in loc să ne lăsăm posedaţi de imagini fără rost, de scenarii mentale sterile - am obţine de timpuriu acea seninătate către care tinde orice om, acea împăcare cu lumea, care este poate chiar sensul existenţei noastre pământeşti. […] Noi punem destul timp la dispoziţia sufletului - dar nu ştim ce să facem cu el. Viaţa sufletească rămâne pipernicită nu pentru că omul se ocupă numai cu valorile materiale, neglijând complet pe cele spirituale - ci pentru că timpul dedicat sufletului este consumat in reverie, este confiscat de filmul mental pe care fiecare om îl poarta cu sine. […] reveria nu alimentează nici o rădăcină esenţială, nu fortifică nici o funcţiune.

(din Reverie şi automatism mental, “Taina Indiei - texte inedite”, ediţie îngrijită de Mircea Handoca, Ed. Icar, Bucureşti. 1992)

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.