Din biografia lui Mircea Eliade

Mircea Eliade (n. (9) 13 martie 1907, București - d. 22 aprilie 1986, Chicago)

- a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

(wikipedia)

In 22 Aprilie 1986, ora 9:40, Mircea Eliade trece in nefiinta. Incinerarea a avut loc a doua zi. La serviciul funerar de la Capela Rockfeller din Hyde Park, campusul Universitatii din Chicago, au citit din opera lui in limba romana, franceza si engleza cei apropiati: Saul Below, Paul Ricoeur, Wendy O. Flaherty, Ioan P. Culianu.

Aprilie-Mai 1986, in Romania, Franta, Italia, America si numeroase alte tari apar articole si omagii asupra personalitatii lui Mircea Eliade, in cele mai importante publicatii.

Debuteaza in 12 Mai 1921 cu articolul “Dusmanul viermelui de matase” in “Ziarul stiintelor populare si al calatoriilor” nr 21. Era semnat Eliade Gh. Mircea.

Cand mi-am vazut numele tiparit - la sumar si din nou la sfarsitul articolului – inima a inceput sa se zbata. De la chioscul de unde cumparasem revista si pana acasa mi s-a parut ca toata lumea ma priveste. Triumfator, l-am aratat parintilor

(Amintiri, I, Mansarda, Madrid, Colectia Destin, 1966)

In 9 Ianuarie se casatoreste cu Christinel Cotescu (1).

18 ianuarie 1949 - apare in vitrinele pariziene tratatul de Istorie a religiilor (Editions Payot)

“Sistemul“ de lucru al lui Mircea Eliade este sintetizat in urmatoarea insemnare:

Sinologul (2) Paul Demievilleil intreaba pe Puech (3): Unde gaseste Eliade toate referintele sale? In concluzie, adauga Puech, care este sistemul d-stra de lucru? Cum va documentati? Lasati impresia ca nimic nu va scapa, ca ati rasfoit si citit totul. Cum faceti?

I-am explicat: cum apartin unei culturi minore, unde diletantismul si improvizatia sunt aproape fatale, am intrat in viata stiintifica plin de complexe, mai ales sub teroarea de a nu poseda o informatie la zi. Aceasta m-a impiedicat, de cand ma stiu, de a trimite un manuscris la tipografie inainte de a fi sigur ca am citit tot ceea ce a fost scris asura acestei probleme. Spaima de a descoperi lucruri cunoscute de multa vreme, de a repeta observatii facute de altii, teroarea mai ales de a ignora un document fundamental, ingropat intr-o colectie care lipsea din bibliotecile romanesti. Iata pentru ce nu indraznesc niciodata sa public un text inainte de a-mi fi petrecut o parte din vara intr-una din marile biblioteci europene (Fragments)

Dupa aproape trei decenii Eliade ii va raspunde lui Claude-Henri Rocquet (4):

Primul lucru pe care-l fac este sa ma indrept catre cele mai bune surse, cele mai bune traduceri sau comentarii. Pentru aceasta ma informez de la colegii mei si de la specialisti. Aceasta ma scuteste de lectura a mii de pagini de un mai slab interes. Grija de a cunoaste in profunzime sursele este, de altfel, una din cauzele pentru care mi-am consacrat sapte sau opt ani studiului Australiei: aveam sentimentul de a putea citi eu insumi toate documentele necesare, lucru imposibil pentru Africa sau triburile americane (L’Epreuve du labyrinthe)

Mircea Eliade a avut relatii de prietenie si de colaborare cum multe personalitati aflate la Paris, intre care: Elena Vacarescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu.

Noteaza:

Il cunosteam bine pe Caillois (5). L-am folosit mult si i-am citit cartile si articolele. Ceea ce ma atragea la el era universalismul, enciclopedismul. Era un om al Renasterii, care se interesa tot atat de mult de romantismul german ca si de miturile din Amazonia, de romanul politist ca si de arta politica.

Eliade recunoaste ca datoreaza lui Dumezil (6) intreaga sa “cariera” stiintifica in Franta. Isi exprima admiratia fata de geniul acestui savant:

Ma indoiesc ca mai exista in intreaga lume un alt savant care sa posede prodigioasa lui eruditie lingvistica (cunoaste peste 30 de limbi si dialecte!), imensa lui stiinta in materie de istorie a religiilor si care sa fie in acelasi timp dotat cu asemenea talent literar. Georges Dumezil a revolutionat studiile religiilor si mitologiilor indo-europene.

In Martie 1957 se stabileste la Chicago, ca profesor de istoria religiilor.

Traiectoria mea biografica si culturala: Bucuresti, Calcutta, Lisabona, Paris, Chicago. Numai dupa epoca de activitate intensa si frenetica de la 1933 la 1940, aveam dreptul sa ma detasez de momentul romanesc si sa incep sa ma gandesc sa scriu pentru un public mai vast si intr-o perspectiva universitara…

*

Din Incercarea labirintului, de Mircea Eliade:

Un labirint este uneori apararea magica a unui centru, a unei bogatii, a unui inteles. Patrunderea in el poate fi un ritual initiatic, dupa cum se vede in mitul lui Tezeu. Acest simbolism este modelul oricarei existente care, trecand prin numeroase incercari, inainteaza spre propriul sau centru, spre sine insusi, Atman, ca sa folosesc termenul indian... De mai multe ori am avut constiinta ca ies dintr-un labirint, ca am gasit firul. Inainte, ma simteam disperat, oprimat, ratacit... Desigur, nu mi-am spus: ”Sunt pierdut in labirint”, dar, la sfarsit, am avut totusi impresia ca am iesit biruitor dintr-un labirint. Fiecare a cunoscut aceasta experienta. Mai trebuie spus ca viata nu e facuta dintr-un singur labirint: incercarea se reinnoieste.

Note:

(1) Christinel Cotescu (n. 28.04.1912 - d. 09.03.1998) - In 1950, la 6 ani de la moartea primei sotii (brasoveanca Nina Mares, careia i-a dedicat Tratatul de istorie a religiilor), Eliade se casatoreste cu Christinel Cotescu. Pierderea Ninei l-a marcat profund. In ”Jurnalul portughez“, si-a marturisit dragostea pentru prima sotie, felul in care a ingrijit-o in ultimii ani de suferinta, nenorocirea marcandu-i creatiile literare si filosofice din acea perioada. Este cea mai pesimista opera a savantului.

(2) Sinologie - stiinta care se ocupa cu studul istoriei, limbii, literaturii si culturii poporului chinez.

(3) Puech - Henri Charles Puech, istoric al religiilor francez, care a ocupat catedra de Istorie a religiilor de la College de France timp de două decenii, intre 1952 şi 1972.

(4) Claude-Henri Rocquet - scriitor, poet, dramaturg, publicist, eseist francez; in lucrarile lui poate fi recunoscuta influenta Bibliei.

(5) Caillois - Roger Caillois (n. 3 Martie 1913 Reims - d. 21 Decembrie 1978) - scriitor, sociolog, eseist si critic literar francez, membru al Academiei Franceze.

(6) Dumézil - Georges Dumézil (n. 4 Martie 1898 Paris - d. 11 Octombrie 1986) - filolog, etnolog si istoric al civilizatiilor, membru al Academiei Franceze.