Pagini

2018-09-15

Album cu opt poze. Provocări verzi

O pagină azi, o pagină mâine, am reuşit să adun la un loc opt pagini decupate din cartonul care a rămas după ce am montat un puzzle.
Cum, de ce am făcut un mini-album? Aţi uitat de Provocări verzi, septembrie 2018? Tema cu numărul doi este agendă / album foto / jurnal! Am ales albumul - e unul de 15,5 cm pe 10,5 cm (un pic mai mare decât o carte poştală).
Am vopsit paginile pe margine, cu vopsele acrilice şi bronz auriu. Copertele sunt “desenate” in stilul asemănător celui pe care mi l-au sugerat Natalia şi Rux in mesajele de la o alta postare - am înmuiat două bucăţi de sfoară in cerneală, le-am aşezat pe una dintre ele, le-am presat cu cealaltă şi am tras uşor de capetele sforilor (am ales varianta cu sfoara pentru că mi-am amintit că mai făcusem astfel de desene in copilărie). A ieşit ce se vede (petele cu albastru). “Floricelele” sunt făcute cu capete de cuie înmuiate in vopsea. Fluturaşul este un autocolant cumpărat cu o serie de alţi fluturaşi şi flori.
Inelele (zale dintr-un fost cordon) sunt destul de mari şi când mai montez un puzzle de la care să rămână carton e posibil să adaug şi alte cărţi poştale cu portrete ale unor artişti - am o colecţie de vreo sută de astfel de cărţi poştale, adunate când eram elevă de şcoală generală; se găseau la chioşcul de ziare pe lângă care treceam zilnic in drum spre şcoală şi costau doar doi lei. “Bani de buzunar” părinţii nu-mi dădeau pe vremea aceea (aveam “pacheţel de acasă”) dar aveam mai mereu câţiva lei pentru că vindeam sticle, borcane, hârtie, fier vechi… Erau multe centre mici prin oraş la acea vreme şi nu erau departe de blocul unde locuiam. Cel pentru sticle şi borcane era chiar pe drumul dintre şcoală şi casă, adică… la vreo 3 minute de mers pe jos.
Ce am lipit in album se vede in colajul de mai jos:

12 comentarii:

  1. Hello dear Diana!
    Your mini album is fantastic!
    You did a great job!Well done!
    Love the colors and the butterfly theme! My favorite actor was Gregory Peck!
    Thank you very much for your kind comment on my post!
    Wishing you a lovely weekend! Hugs!
    Dimi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hello dear Dimi!
      Thank you very much for your words!
      With pleasure, dearfully!
      I wish you a wonderful week!
      Hugs!

      Ștergere
  2. A iesit minunat! Acum imaginile pastrate atat de mult timp isi vor gasi o casuta frumoasa! Cred ca esti tare multumita. Sa-i gasesti un loc dedicat in biblioteca! :)

    Pupici si un weekend placut, Diana draga! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Suzana draga!
      Chiar imi place, si sunt tentata sa mai tai vreo suta de cartoane, sa lipesc toate cartile postale, doar ca nu prea am timp (una cate una, eventual) :) E langa alte albume si langa clasoare.
      Iti doresc sa ai o saptamana minunata! Pupici! <3

      Ștergere
  3. Ce idee fainaaaa!!! Super tare! <3
    Copertele au iesit foarte frumos! [ acum stau si ma intreb daca am pictat si noi cu ata... sau era doar in plan - multe lucruri nu am apucat sa le facem, pentru ca 98.... ].Si ce ingenios sa folosesti zalele ;))! O idee foarte utila :D. [ tocmai mi-am amintitca avea si mami un cordon... sau era la o geanta de-a ei?? .. in fine ceva cu zale de genul acesta. ah ce vremuri ;))) ]
    Si imi place colectia ta!!! <3 Si mai ales imi place ce ai povestit! Eu nu am mai avut norocul sa ma bucur de partea asta cu reciclatul :(((. Stiu ca se reciclau foarte multe chestii (chiar si tuburuile de la pasta de dinti.. :D). Dar nah... pe atunci era totul negru si urat si traiam in epoca de piatra. Bine ca s-a inlaturat tot raul.. Tz...
    Cum vrea cineva sa spuna despre lucrurile bune careau fost pac"esti nostalgic" si ti se insiruie ce era rau. Pai da, sunt nortalgica dupa ce era BUN, ca de rau nu am scapat, doar s-a transformat. Hahahaha.

    Dar iar am divagat... Ma bucur mult ca ai facut albumul- si da ce bine ca poti adauga daca vrei si alte pagini, pe viitor <3.

    Iti multumesc ca ni te-ai alaturat :D. hihih.
    Pupici cu drag :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt foarte multumita de coperte! :) Paginile - cele cu parte mai inchisa a cartonului - nu arata foarte "luminos", dar nu se baga de seama pentru ca e aproape cat cartea postala.
      Mie mi-a placut "stilul" cu ata inmuiata in vopsea - am asa, o vaga amintire ca-mi ieseau mult mai faine pe vremuri. :)
      Intai am vrut sa folosesc niste inele de perdea, dar se desfaceau prea greu. :)

      Faza vu reciclatul e vie in memoria mea, pentru ca saptamanal duceam cate ceva la vreun centru - voiam maruntis. La fel procedau cei mai multi copii din gaşca de la bloc; toata saptamana adunam una-alta apoi mergeam cu totii, vindeam ce era de vandut si imparteam banii. Sunt convinsa ca de nu primeam bani in schimbul "deseurilor" nu ne-am fi agitat. :) Azi trebuie sa vinzi multe deseuri pentru a putea zice ca merita efortul :) Sunt prea putini bani si cu cei incasati pe un kg de hartie, de exemplu, nu mai putem lua nici o punguta cu bomboane...
      Au fost si lucruri bune in perioada comunismului! Haha! Despre mine nu s-ar putea spune ca sunt nostalgica atunci cand fac astfel de afirmatii! Dintre cei care ma cunosc, desigur, iar ceilalti... sa spuna ce vor - n-o sa neg realitatea doar pentru a nu ma crede cineva nostalgica. :)

      Placerea jocului e si a mea! :)
      Pupici cu drag! :*

      Ștergere
  4. Ce drăguț! Ești tare îndemânatică, văd. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună Diana!
    Ți-a ieșit super,coperțile sunt exclente,ești foarte talentată!
    Duminică frumoasă și o săptămînă ușoară îți doresc,draga mea!
    Pupici cu drag și mulțumiri de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Multumesc pentru apreciere si pentru urari!
      Iti doresc sa ai si tu o saptamana frumoasa!
      Imbratisari si pupici, cu drag!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.