Pagini

2019-01-25

Anonimi. Jocul cuvintelor (200)

Era o zi de luni. Şedeam in parcul pustiu, pe o bancă ascunsă privirilor, şi citeam, aleatoriu, mesaje adunate “de ziua mea”.
Un anonim, pe o alee acoperită de-un galben-auriu covor din frunzele arborelui de lalea, păşi încet pe lângă banca mea, o anonimă avară cu spaţiul intim. Avea la încheietura mâinii, ivită de sub manşeta trenciului, o brăţară lucrată in filigran, de care atârna o cheie mică, argintie. N-am ridicat privirea, şi l-am simţit plecând, dar mă gândeam la el, derulând in minte un film pe care nu ştiam dacă-l văzusem. Apoi, cu o nelămurită acceptare, am privit in urma lui, cât să mai vâd cum dispare in zare, cu o ciudată fluturare a trenciului lung. Atunci, nori albi, pufoşi, de amintiri, s-au scuturat in mintea mea: nu era un anonim, era un actor dintr-un film in care jucasem cândva. Am zâmbit salciei pletoase din faţa mea: ce-am avut şi ce-am pierdut!
Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.
Cele 12 cuvinte: alee, anonim, luni, mesaje, cheie, aleatoriu, filigran, pasi, acceptare, nori, avara, fluturare.

8 comentarii:

  1. ce (re) intalnire interesanta 😊 o atmosfera invaluita in mister, frumoasa descriere. Si ce idee faina! sa recunosti o cunostinta dupa o bratara speciala. Si mie mi s a intamplat odata, ca pe timpul unei calatorii departe cu trenul sa observ o persoana cu un tatuaj special pe antebrat, care imi aducea aminte de ceva si nu stiam ce. Apoi mi am amintit, era caserita de la Kaufland ul din cartier 😀
    mi a placut mult povestea ta. ma bucur ca te ai inscris!
    Un weekend placut, Diana draga. Pupici si imbratisari de la trio pentru trio 😘😘😘
    PS: astazi nu am putere pentru Provocarea muzicala, sper ca nu se supara nimeni. Sunt obosita si ma uit la handbal, CM semifinala Germania-Norvegia. pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu ma bucur ca am reusit sa impletesc cuvintele - oricum, le tot rasuceam in cap de cateva zile. :)
      Mie mi-e greu sa recunosc pe cineva daca nu ne intalnim prea des - si chiar si-asa... Un exemplu: Pe dentista la care mergeam candva regulat o vedeam doar in halat, cu boneta; intr-o zi, o tipa m-a salutat pe strada - o priveam aiurita, pentru ca nu stiam cine este, desi mi se parea foaaarte cunoscuta (ea mi-a zis cine e!) Mi-a fost ingrozitor de rusine! :)
      Pentru mine, cred ca stii: nu-i bai! Si nici ceilalti nu se supara, sunt sigura! :) Provocarea muzicala e faina si este cand este, pentru ca primeaza sanatatea.
      Multumesc, Carmen draga! Weekend minunat iti doresc sa ai si tu!
      Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru trio! <3

      Ștergere
  2. Grozav joc al cuvintelor ai facut astazi!
    Mie din cutita memoriei mi-ai deschis sertarasul cu o melodie veche de cand lumea ... cred acel "anonim" ma facut sa-mi amintesc de asta !
    Pupici, weekend placut si prntru acum noapte buna! Pupici!<3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru compliment!
      Foarte fain cantecul! Eram pe punctul de a scrie ca nu stiam nici cantecul si nici interpreta, dar pentru ca numele-mi suna cunoscut am cautat pe net! Mi-o amintesc pe Mihaela Oancea, dar uitasem total de ea! :)
      Multumesc. Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! Noapte buna! :) Pupici! <3

      Ștergere
  3. Te descurci bine:) Eu o las mai moale cu ganditul ca vreau sa ajung prim ministru:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Robert!
      Hahaha! Cam tarziu sa te lasi de gandit! :) Cei ca femeia in cauza incep de mici, de-aia au performante! :)

      Ștergere
  4. Foarte rumos, Diana! Ne-ai pus în acel film necunoscut, cu acel necunoscut, i-am văzut brăţara, nu am prins intriga dar ne putem imagina, putem ţese poveşti mai departe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Potecuta!
      Daaa... Cam in ceaţă intriga. Nu-mi dadeam seama daca nu ziceai, pentru ca... in mintea mea era foarte clar: tipul era un fost iubit. Dar trebuie sa inteleaga si cititorii! :))
      Weekend frumos iti doresc!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.