Parfumul unui nou început. Poveste parfumată

Se spune că fiecare sfârşit este un nou început. In teorie sună bine, şi poate chiar aşa este, doar că nu toţi cei care ajung la un sfârşit au această senzaţie a unui nou început - abia mai apoi îşi spun că acel sfârşit s-a dovedit a fi un nou început. Aşa stând lucrurile, ar trebui să nu se mai îndoiască cineva că un sfârşit este un nou început dacă, in timp, s-a întâmplat să ajungă la această concluzie macar o dată.

Martin e un bărbat prezentabil, dar nu atrage privirile in mod deosebit. Farmecul lui se manifestă şi cucereşte numai atunci când ajungi să discuţi cu el. E foarte convingător şi hotărât - când vrea să obţină ceva, obţine, in orice domeniu, oricât ar dura. Nu-i place să fie singur, dar nu ştie să fie cu cineva. Femeilor are obiceiul să le spună exact ceea ce vor să audă şi ele cad ca muştele in borcanul cu miere - sunt prinse bine, şi suferă când nu mai sunt in centrul de interes al bărbatului de care s-au îndrăgostit aproape instantaneu când el a început “dansul ritualic al împerecherii”. E sincer in tot ceea ce le spune - îşi caută perechea, dar fiind cam prea pretenţios nu-şi găseşte locul pentru prea mult timp. Deşi i-a mers vestea de fustangiu, fiecare femeie de care a fost interesat la un moment dat a crezut va fi ultima, dar afla curând că e doar o alta într-un şir. Numai el ştie cum face că femeile pe care le părăseşte nu-l urăsc, ci din contră, încearcă să-i atragă din nou atenţia, gravitând in jurul lui ca planetele in jurul Soarelui; nu reuşesc să înţeleagă - sau nu vor - că pentru ele mai e in inima lui numai respect şi o sinceră prietenie. Martin este acel gen de om care nu ştie să spună nu când cineva îl roagă ceva, e acel gen de om care încearcă să ajute şi pe cei care nu îi cer ajutorul, când simte el ca aceia au nevoie de ajutor. E omul acela care pare că-şi risipeşte energia pentru toţi ceilalţi doar pentru a nu se concentra pe sine.

Până la vârsta de optsprezece ani crescuse la orfelinat - nu i-a fost uşor, dar a fost nevoit să înveţe să se descurce singur. Când a trebuit să plece din câmin l-a primit, de milă, o matuşă vârstnică; in niciun an, mătuşa a ajuns să-l iubească - l-a ajutat in anii cât a studiat la facultate, deşi el se angajase imediat ca încărcător-descărcător la un magazin mare, şi apoi l-a susţinut in mica afacere care, repede, a devenit o afacere profitabilă. Are in jurul lui multe persoane care-l numesc “prietenul meu” dar el ştie că nu toate sunt sincere - nu-l deranjează, pentru că îi place să fie înconjurat de oameni. Energic şi entuziast, mereu optimist, îşi trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Cei din anturaj profită de darnicia lui şi îl tapează de bani ori cerând cu împrumut ori acceptând - sau provocând - invitaţii prin restaurante şi cluburi.

Criza economică care a afectat aproape întreaga lume l-a atins şi pe el. Lucrând in pierdere, a considerat că e mai corect să lichideze afacerea, deşi nu se simţea bine pentru că trebuia să concedieze angajaţii, dar nu avea de ales. Alături de foştii lui colegi-angajaţi s-a înscris la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă şi a trăit un timp, alături de mătuşa lui, din mult prea puţni bani. Mătuşa era bolnavă, avea nevoie de îngrijiri medicale destul de scumpe, pe care nu şi le puteau permite doar ei doi. A încercat Martin să găsească un loc de munca pe la “prietenii” lui, dar aceştia părea că au dispărut. S-a angajat ca tocilar, într-un atelier mic, şi ascuţea cuţite, foarfeci şi alte unelte tăietoare cât e ziua de lungă - o făcea cu pricepere, deşi era pentru prima dată. In mai puţin de un an, proprietarul atelierului, un domn in vârstă, care nu mai putea lucra din cauza cataractei, i-a predat aproape in întregime conducerea atelierului. Tânărul se simţea in acel atelier ca şi cum acolo ar fi fost locul lui, ca şi cum asta îi fusese destinat să facă. Nu doar ascuţea unelte, dar şi meşterea câte ceva, modifica şi sau repara unele maşini-unelte şi extinsese obiectul de activitate şi la altele, produsele finite fiind vândute azi in magazinele de profil din toată ţara.

- Martin?!

Vocea caldă care îi rostea numele l-a făcut să tresară şi a ridicat ochii de pe foarfeca pe care tocmai o demonta. O tânără femeie, blondă, elegant îmbrăcată,  intrase pe o uşa secundară şi el n-o auzise pentru că numai uşa pe unde intrau clienţii era prevazută cu un clopoţel de avertizare. Femeie era in dreptul bancului de lucru, cu spatele spre fereastra prin care razele soarelui formau un con de lumină. Nu-i vedea bine chipul şi a înclinat din cap că “da”, e Martin.

- Iris sunt - râde glasul cristalin.

Bărbatul se ridică, uşor încurcat - nu pentru că o fostă iubită îl vedea acolo, ci pentru că emoţia simţită la auzul acelui glas i-a fost necunoscută până atunci.

- Mă bucur să te revăd, Iris.

Îşi şterge palmele de halat, trece in faţa bancului de lucru şi are tendinţa de a o îmbrăţişa, dar se abţine, pentru că halatul e murdar de pilitură de fier şi pete de ulei. Femeia îl îmbrăţişează strâns, ignorând halatul murdar. Îmbrăţişând-o, Martin s-a gândit că Iris miroase ca o prăjitură cu zmeură.  A inspirat adânc parfumul, zâmbind gândului că ar putea să mănânce pe nerăsuflate prăjitura cu zmeură din braţele lui.

- De când lucrezi aici? se interesează ea.

- Luna viitoare se împlineşte un an.

Ochii ei mari şi căprui s-au rotunjit de mirare iar buzele s-au arcuit într-un zâmbet larg.

- Tatăl meu e şeful tău - îi spune. Mi-a vorbit despre “omul lui de încredre”, i-a spus şi numele dar n-am făcut legătura cu tine; nici nu aveam cum. Mă bucur să aflu că eşti tu. Ce mai faci, altfel?

A deschis gura să vorbească, dar chiar atunci a intrat o clientă. Tocmai in acel moment! Sunt zile in care nimeni nu calcă pragul atelierului şi azi, in chiar acel moment, intră prima clientă a zilei.

- Ai de lucru, te las. Te aştept la sfârşitul programului, să mai discutăm.

El a reuşit doar să încline din cap că e de acord. Iris a ieşit, lăsând in urmă un suav parfum de citrice şi o puternică emoţie in pieptul bărbatului care se fâstâcea in faţa clientei vârstnice care scotea din sacoşă mai multe cuţite de bucătărie. Vorbea cu femeia, nota in carneţel fiecare cuţit, dar gândul lui era la Iris. Şi-o amintea bine - aşa cum îşi amintea fiecare femeie pe care a ţinut-o in braţe - dar nu-şi imaginase vreodată că reîntâlnirea îi va provoca o astfel de emoţie. De când se despărţiseră, cu mulţi ani in urmă, n-o reîntâlnise; era singura care plecase definitiv din viaţa lui - nu-l sunase de sărbători, nici de ziua lui, nu îl inivitase nicăieri, ca “prieten şi atât”. Când s-au despărţit, ea i-a oferit o sticluţă  de “Optimistic”, apă de toaletă care nu era tocmai pe gustul lui, pentru că mirosea a fructe, dar îl folosise până la ultima picătură, in semn de apreciere, deşi ea n-ar fi avut cum să ştie, şi îşi amintea bine parfumul - poate pentru că azi Iris avea acel parfum de fructe care-i amintea zilele in care nu-şi găsea locul in lume. Acum nu-şi găsea locul in atelier, era vesel fără motiv bine determinat, se simţea energic, gata să mute munţii, dar nerăbdarea de a o întâlni pe Iris făcea ca timpul să pară că stă. Piesele îi cădeau din mână, se împiedica in picioarele stativului pe care e montat polizorul, a luat prea mult din lama unui cuţit pe care îl ascuţea… S-a hotărât să se aşeze şi să aştepte curgerea timpului. Zâmbea la pereţi, bucurându-şi simţul olfactiv cu parfumul de citrice care persista in atelier - aşa credea el. Livezi de mandarini in floare erau in mintea lui, grapefruit acrişor savura cu plăcere, florile de merişor îşi scuturau petalele fine şi se imagina gustând o delicioasă prăjitură cu zmeură. Simţea că ziua era prima din noul lui început.

=======================================================================

Poveste scrisă pentru Clubul condeilor parfumate, iniţiat şi găzduit de Mirela pe blogul ei, unde sunt înscrise poveşti parfumate despre un nou început. Tema pentru această poveste a fost aleasă de Dana.

Se implinesc opt ani de existenţă a Clubului!

La mulţi ani, Club!

La mulţi ani, condeieri şi cititori!

=======================================================================

Parfumul amintit in poveste este “Optimistic”, floral-fructat - pentru el şi pentru ea, separat şi împreună - prezentat de designerul Paul Smith in primăvara anului 2011. Nu cunosc parfumul, l-am ales pentru că îmi place denumirea dar îmi plac şi descrierile pe care le-am citit şi care se referă, desigur, la optimism. Creatorul parfumului este Francoise Caron. Notele de vârf ale parfumului de damă sunt piper roz, grapefruit, fructe roşii; notele de mijloc: merişor, sângele voinicului şi lici (fructul bucuriei) şi notele de baza sunt pricomigdale, zmeură şi iris. Pentru apa de toaletă destinată bărbaţilor ingredientele sunt: citrice, coriandru, cardamon, garoafă, esenţă de salvie, vetiver, ambră, lemn de cedru uscat.