Ziua Internaţională a Spunerii de Basme. Povestea lui Pahon

Pentru că am la îndemână un calendar gen “ce sărbătorim azi” am descoperit (încă de anul trecut) şi această zi a spunerii de basme. Atunci am repovestit un basm şi pentru că atunci nu am reuşit să-l postez, o fac acum. Repovestesc - cât mai pe scurt - un basm citit in “De la lume adunate şi tot la lume date”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti 1958: Povestea lui Pahon, un basm cules de nu ştiu cine in Sîncel - comună in judeţul Alba.

A fost odată un moşneag, bătrân ca vremea, alb ca zapăda şi bun ca pâinea caldă. Avea el un băiat, frumuşel, sprintenel, dar cam obrăznicel. Moşneagul nu avea avere - doar o vacă slabă pentru lapte şi-un bordei ce sta să cadă. Simţind că puterile îl lasă, într-o zi i-a spus băiatului:

- Mă Pahoane - că Pahon îi era numele - tu vezi bine că avere nu avem; eu sunt slab, nu mai pot munci - du-te şi te bagă undeva slugă, să câştigi măcar pentru tine, că eu voi face ce mi-o ajuta Dumnezeu; iată, îţi dau trei bănuţi să ai de cale, tu încearcă-ţi norocul in lumea asta mare.

Băiatul a luat bănuţii şi-a plecat. N-a mers mult, şi a dat peste nişte copii care chinuiau un pui de câine. I s-a făcut lui Parhon milă de căţeluş şi le-a propus copiilor să-i dea lui căţelul, in schimbul unui bănuţ. Copiii au acceptat. Acum, Parhon era voios că avea şi el ceva al lui. Curând, in cale dă peste alţi copii, care chinuiau un pisic. Le oferă un bănuţ pentru animal şi se alege şi cu un pisoi. Când să iasă din sat, alţi copii, care chinuiau un pui de şarpe. Parhon ia şi puiul de şarpe, in schimbul ultimului bănuţ. Acum avea trei vietăţi şi niciun ban. Mai departe nu merg - îşi zise el. Am scăpat trei vietăţi de la moarte şi mi-am adunat trei prieteni. Acum merg acasă. Şi s-a întors la tatăl său. I-a spus tatălui că asta e, va rămâne acolo şi vor munci împreună pentru a se îngriji pe ei şi vietăţile. Moşneagul ce să mai zică? Şi-au muncit. Pahon câştiga cât pentru el şi pentru prietenii lui salvaţi de la moarte, bătrânul n-avea nevoie de prea mult şi toţi erau îndestulaţi şi fericiţi. Trecu vremea; căţelul se făcu dulău, pisoiul motan mare şi frumos iar şarpele era cât o talpă de casă de mare şi de gros. Parhon era holtei iar moşneagul numai umbră şi vis; aşa e in lume: cei mici cresc, iar cei mari scad.

Într-o zi, când moşneagul stătea pe prispă, cu capul in mâini şi motanul se freca de umărul lui torcând, Pahon se juca cu dulăul şi şarpele şedea tolănit la soare, numai ce se aude şarpele vorbind! Bătrânul îşi ridică fruntea şi zise:

- E năzdrăvan, dragul tatei!

Şarpele l-a chemat in ţara şerpilor, unde tatăl lui era rege şi i-a spus că acesta îi va oferi multe bogăţii, dar să nu le ia, ci să-i ceară doar mărgica de sub limbă - i-a spus şarpele un secret, pentru că ani in urmă băiatul i-a salvat viaţa. Pahon s-a învoit şi când să plece la drum i-a auzit vorbind pe câine şi pe motan: mergeau şi ei, să-l apere de primejdii. In drumul lor spre ţara şerpilor au intrat in ţara şoarecilor - şi erau mulţi şi Pahon se temea să nu-l apuce şi să-l mănânce, dar motanul numai ce dădea câte o labă şi împrăştia cu sutele.

Au ieşit cu bine de acolo şi au ajuns curând in ţara cârtiţelor - şi erau aşa de multe că pământul era negru şi Pahon se temea să nu-l agaţe şi să-l tragă in jos cu ele. Dar numai ce mârâia câinele că se şi făcea loc in calea lor.

In ţara şerpilor când au ajuns erau acolo sute de şerpi şi şopârle şi balauri, de era greu pământul de atâtea jivine. Pahon tremura ca frunza pe spinarea şarpelui, câinele avea coada între picioare şi motanul era zburilt şi tremura. Şarpele i-a liniştit, că nu vor păţi vreun rău. Ce s-a mai bucurat regele când şi-a văzut copilul aşa mare şi frumos. 

A ascultat povestea şi a oferit lui Pahon cirezi de vite, nestemate, bani şi multe altele, dar Pahon, învăţat de şarpe, a cerut mărgica. Ce nu face un părinte pentru copilul lui?! I-a dat mărgica, dacă altceva nu putea să-l convingă să accepte. 

Şi-a ajuns Pahon repede la bordeiul tatălui, pentru că mărgica era fermecată şi dacă o învârtea in mâna stângă şi rostea o dorinţă aceasta se îndeplinea pe loc. De atunci, viaţa lor s-a schimbat: in locul bordeiului aveau curte împărătească, aveau tot ce le trebuie, moşneagul nu mai trebuia să muncească şi toţi erau fericiţi. 

Băiatul a vrut să se însoare, dar nu cu oricine, ci chiar cu fata împăratului. Şi l-a trimis pe tată să-i ceară mireasa. Moşneagul s-a codit cât s-a codit, a încercat să-l facă să se razgândească, dar s-a dus. Împăratul a râs când l-a auzit şi i-a zis că-şi dă fata după fiul lui dacă acesta construieşte, până dimineaţă, un pod de aramă de la casa lor la curţile lui. Pahon a făcut podul, dar împăratul i-a mai dat o sarcină: să facă o apă de argint, de la ei până la curţile împăratului. Pahon a făcut şi asta, şi împăratul i-a dat-o pe fiică-sa de nevastă. Dar fata împăratului avea un iubit, o slugă, şi şi-a luat si sluga cu ea in palatul soţului; împreună unelteau să afle cum face Pahon de poate toate cele. Şi femeia l-a tras de limba, linguşindu-se, şi Pahon, încrezător, i-a spus povestea şi i-a arătat mărgica. A trecut ceva timp şi când, într-o zi, Pahon pleca la vânătoare cu motanul şi câinele, femeia l-a îmbrobodit şi l-a convins să-i lase ei margică până se întoarce; el scoate mărgica de la brâu şi i-o dă. Nici bine nu s-a depărtat soţul că femeia s-a şi dus la iubit, au spus cuvintele şi toată avuţia lui Pahon s-a mutat peste o apă mare.

Când a revenit Pahon acasă a văzut numai bordeiul in ruină şi pe moşneag in el, plângând de se scutura haina pe el. 

– Nu ţi-am zis să nu te ridici până la fata împăratului, că-ţi va lua minţile? Ea s-a dus, şi a luat totul cu ea.

Tânărul a suspinat a pagubă şi a privit spre câine şi motan, ca şi cum aştepta de la ei ceva idei. Câinele l-a liniştit şi a plecat adulmecând. Au ajuns la o apă mare şi dincolo de apă se vedeau nişte curţi mari, cum fuseseră ale lui Pahon. Câinele i-a zis motanului să urce pe spinarea lui, să-l treacă apa şi apoi să mearga să vadă ce şi cum, aşa cum merg mâţele când vor, neauzite şi nevăzute.

Pahon a rămas pe malul apei, in aşteptarea prietenilor. Motanul a reuşit să se strecoare in odaia amorezilor şi s-a ascuns sub pat. Când cei doi au scos mărgica, să se joace, aceasta a alunecat şi s-a rostogolit direct sub pat, unde motanul a înhăţat-o in gură şi dus a fost, nevăzut, neauzit. Pe spinarea câineleui au trecut apa şi-au ajuns la Pahon, care tare bucuros a fost. Imediat au ajuns acasa şi acolo Pahon a învârtit mărgica şi toate bogăţiile lui au revenit in locul unde fuseseră. In odaie, cei doi mai căutau margica pe sub pat. Pahon nu le-a făcut rău, ci doar i-a trimis de unde i-a adus, dar numai in cămăşi de noapte. Unde au ajuns, ce au mai facut, e treaba lor. Pahon nu s-a mai însurat in veci.