Pagini

2019-04-20

Ziua limbii chineze

Anual, in data de 20 aprilie este marcată la nivel internaţional Ziua limbii chineze, ca o recunoaştere a influenţei limbii chineze, literaturii, filosofiei in cultura lumii. Celebrarea zilei a fost stabilită în fiecare an, în perioada Guyu/Guyu ("Ploile cerealelor"), a şasea dintre cele 24 de perioade solare create din timpuri străvechi pentru ghidarea activităţilor agricole, care corespunde datei de 20 aprilie în calendarul gregorian. Această zi aduce şi un omagiu personajului mitologic chinez Cangjie, care a inventat caracterele chinezeşti. Se spune că ar fi fost istoricul oficial al Împăratului Galben (www.un.org).
Cultura chineză este una dintre cele mai vechi culturi ale lumii, datând de mii de ani (cel puţin 5000 de ani), literatura, religia, filosofia, artele marţiale, ceramica, arhitectura, muzica, dansul, bucătaria etc. având un profund impact asupra lumii. Amintesc numai câteva exemple: taoismul (feng shui = vântul şi apa, de exemplu, ţine de taoism), confucianismul, arta războiului.
Taoismul este o tradiţie religioasă sau filosofică de origine chineză. Bazele taoismului sunt puse de Lao Tzu (Lao Tse, Lao Zi), tradus “Bătrânul Maestru”, un filosof chinez care ar fi trăit in jurul secolului al VI-lea i.e.n. - mulţi istorici sunt de părere că acest filosof nu ar fi existat ca persoană, iar cartea care îi este atribuită, Tao Te Ching (Cartea Căii şi a Virtuţii, o carte despre morală), este o compilaţie a mai multor autori. Totuşi, se spune că Lao Tzu ar fi fost contemporan cu Confucius, acesta recunoscându-l ca maestru şi fiinţă extraordinară. 
Adevărata forţă, spun chinezii, e să păstrezi armonia dintre spirit şi trup. Aceasta e legea Tao.
Lao Tzu întemeiază şcoala Daojia (taoism), fondează învăţătura Tao, bazată pe noţiunea de Dao (cale, drum) în sensul de ordine universală proprie fenomenelor naturii, vieţii sociale şi gândirii oamenilor. Religia taoistă a transformat noţiunea de Dao într-un principiu divin, care ar fi accesibil oamenilor numai prin extaz mistic. Tao e o metodă, un principiu sau o învăţătură. Pentru chinezi armonia Creaţiei Universale e o formă a Legii Divine care conduce Universul. Tao e firescul, naturalul, de aceea se consideră a fi calea cea mai bună de a ajunge la armonie.
Taoismul respinge ideea (carteziană) după care realul poate fi reconstituit plecând de la idei limpezi şi distincte. Elementul esenţial e un numen care scapă oricărei putinţe de a fi sesizat. Tao - Fiinţa - rezultă din contradicţia complementară dintre yin şi yang, simboluri ale celor două polarităţi, feminină (yin) şi masculină (yang), ale energiei.
(din “Patru călătorii in inima civilizaţiilor”, de Henri de La Bastide, Editura Meridiane, Bucureşti, 1994, tradusă de Natalia Ionescu)
Arta războiului este o carte despre tactici şi strategii militare, scrisă de generalul chinez Sun Tzu in secolul al VI-lea i.e.n., care a fost introdusă in Occident de iezuitul Joseph Marie Amiot - el a tradus cartea şi a făcut-o cunoscută in Europa in anul 1772 cu titlul “Cele Treisprezece Articole”; a ajuns rapid la curţile regale şi la academiile militare.
₪₪₪
In anul 1946 Naţiunile Unite au recunoscut limba chineză ca limbă oficială, dar abia in anul 1973, Adunarea Generală a inclus-o ca limbă de lucru, urmată de Consiliul de Securitate in 1974.

2 comentarii:

  1. Lasand cultura de-o parte ... daca înainte îmiplaceau "chinezariile" ... acum, brusc si dintr-o data nu le mai admir! Nu am motiv ... nu stiu de ce dar e plina piata de ele! Ce-i prea mult strica!
    Despre cultura lor ... e a lor si atat! Nu sunt fan! Sorry!
    Prefer orice face parte din cultura europeana decat "legenda lui "mau-pau-schiau" de nu stiu unde! Au început sa aibe influenta si în bucataria europeana, restaurantele au rasarit ca ciupercile dupa ploaie!!
    Sunt ciudata, stiu dar asa sunt ! :)))
    Tie îti doresc sa ai Florii cu bucurii si cu multa dragoste!
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha! Nu esti deloc ciudata! :) Nici dupa mancarea chinezeasca nu dau pe spate si nici dupa alte produse ale lor. Cand eram copii, mama avea (nu doar mama!) cateva farfurii si boluri chinezesti foarte faine ca obiecte de decor - cand am crescut... am inceput sa le folosim ca ceea ce sunt: vase. :)) Prin magazine am ajuns "obsedata": ma uit pe eticheta si daca scrie "made in China" cumpar daca si numai daca obiectul imi place foarte-foarte mult!
      Filosofia chineza imi place, si imi plac povestile lor cu morala - foarte mult (si medicina traditionala chineza). :)
      Fie ca ne place, fie ca nu, influenta culturii chineze in lume nu poate fi negata.
      Multumesc, Ella draga! Paştele cu bucurie si dragoste sa va fie! Pupici cu drag! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.