Pagini

2019-07-26

Cum schimbăm ceea ce nu ne place in lume?

Poate nu chiar in lume, pentru că nu avem această forţă - puţini au această forţă. Dar cum schimbăm ceea ce nu ne place in societatea care ne nemulţumeste şi e la… o lungime de braţ de noi? Mulţi ar spune: “schimbându-ne noi”, parafrazând ceea ce a spus Gandhi: fii schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume. Cam aşa şi este, cei mai mulţi sunt de acord. Dar câţi se schimbă pentru a fi schimbarea?

$ $ $

Ordinatorii de credite (cei care primesc / împart banii de la bugetul de stat / local) şi “colectorii de taxe” (cei de la ministerul de finanţe) se trezesc uneori vorbind despre “responsabilitate personală” - (şi) in sensul că de nu ne plătim taxele, ca cetăţeni, localităţile noastre nu pot beneficia de unele “îmbunătăţiri”. Dar responsabilitatea lor personală? De aceasta nu zic nimic - de fapt, zic, doar că sunt doar vorbe, pentru că ei ştiu că noi nu îi vom putea sancţiona când calcă pe bec. De fapt, putem, dacă ne-am schimba atitudinea şi ne-am asuma micile-mari mizerii pe care ar putea să ni le facă (unele controale la firme, de exemplu).

Dacă ne-am asumat responsabilitatea, n-ar trebui să nu le mai urmăm instrucţiunile dacă ei nu-şi îndeplinesc atribuţiile aşa cum scrie in fişa postului?

$ $ $

Alt exemplu: mulţi cetăţeni nu ştiu că e permisă participarea (in anumite condiţii) la şedinţele consiliului local din localitatea lor; in acest consiliu se hotărăsc taxele şi impozitele locale, se discută bugetul, se iau hotărâri cu privire la chestiuni care ţin de localitate. Să zicem că toţi cetăţenii află despre acest fapt. Câţi îşi vor face timp să participe?! Câţi accesează site-ul primăriei localităţii lor (unde există) pentru a afla ce idei ale aleşilor ar urma să fie puse in practică? Câţi îşi vor face drum pe la primărie pentru a citi ceea ce se afişează (când primăria nu are site)? Se vor schimba mulţi şi se vor implica? Dacă s-ar interesa ce pun la cale aleşii locali poate că nu ar mai fi puşi aşa de des in faţa unui fapt implinit.

$ $ $

Mulţi conducători ne cer ascultarea necondiţionată; sunt elaborate fel de fel de regulamente in acest sens. Chiar dacă am alege să facem asta, cum decidem pe cine să ascultăm necondiţionat? De regulă, oamenii aleg in funcţie de simpatii, in funcţie de ceea ce le este familiar - subiectiv, adică.

Când alegem parlamentari sau primari, de exemplu, asta facem: cedăm din responsabilitatea personală - avem încredere că ei vor fi responsabili şi vom avea şosele asfaltate, că vom avea spitale curate etc.. Mulţi nu se dovedesc responsabili şi noi putem cere demiterea lor (in cazul primarilor şi al consilierilor locali, prin referendum; in cazul parlamentarilor (încă) nu e posibil. Cei nemulţumiţi de ce nu îşi părăsesc zona de confort pentru a face asta?

Ceea ce facem astăzi este să respectăm agenda altora.

$ $ $

Cetăţenii au putere, dar nu au autoritate; angajaţii au putere, dar nu şi autoritate… etc..

Puterea trebuie folosită. Dar cel mai bine ar funcţiona încrederea, pentru că o persoană care a câştigat încrederea oamenilor nu are nevoie de autoritate. Cei care nu merită încrederea nu ar trebui investiţi cu autoritate. In cine ne încredem cel mai puţin? Nu cumva in politicieni?

Le-am permis să schimbe legea şi primarii sunt aleşi într-un singur tur de scrutin - multe localităţi au primari pe care majoritatea nu-i doreşte. Le-am permis să îşi dea pensii speciale - majoritatea nu merită nici să fie in parlament (referindu-mă numai la parlamentari). Cum i-am putea opri să facă tot ceea ce vor şi nu ne convine? Greva generală ar fi cea mai indicată, altfel ar lungi-o cu discuţii fel de fel. E drept, in caz de grevă generală înainte de a fi mai bine va fi mai rău, dar nu putem face omletă fără să spargem ouăle.

$ $ $

Mi se pare hazliu ceva, oarecum. Dacă ţara ar fi invadată de o armată străină care ar încerca să ne distrugă ţara şi să ne supună, repede ne-am mobiliza şi ne-am împotrivi celor care vor să ne ia bogăţiile solului şi subsolului şi libertăţile. 

Guvernanţii fac cam acelasi lucru, sufocându-ne cu taxe, concesionând / vânzând păduri şi câte altele pe mai nimic, ignorând problemele copiilor, problemele legate de sănătatea publică, problemele de mediu, încercând să ne îngrădească unele drepturi etc. ş.a.m.d., dar “patrioţii” se supun fără să se revolte.

$ $ $

Multi oameni care s-ar revolta împotriva unui dictator acceptă cu uşurinţă autoritatea banului, pentru că banul conferă şi o anumită putere.

Producătorii ştiu asta, o ştiu şi politicienii, aşa că le e uşor, împreună sau nu, să-i ţină pe oameni captivi in cuşca pe care o numesc a consumerismului şi, într-un fel, să-i asmută pe unii împotriva altora: concurenţa dintre companii pentru acapararea unor pieţe, concurenţa dintre cetăţeni pentru un trai mai bun, pentru o maşină mai bună, pentru un telefon mai performant, pentru o mai bună vizibilitate pe reţelele de socializare... Ne putem schimba să găsim puterea de a spune “nu” consumului excesiv de orice fel?

Viaţa a devenit o luptă pentru câştiguri financiare: fiecare împotriva tuturor; vinzi sau eşti vândut. Pentru ca o persoană să câştige, una trebuie să piardă. Un sistem condus de profit produce sărăcia in acelaşi ritm cu concentrarea bogăţiei.

12 comentarii:

  1. Fara o temelie solida, vei construi doar pe nisip. Ca popor, nu avem moralitate, suntem crescuti in spirit cre(s)tin= "da-l dracu' pe ala", "fa-te frate cu dracul...", etc. Fara respect reciproc, aroganta, pile si relatii, mita si cate si mai cate. Ce sa astepti? Am trait intre lupi, dar nu am vrut sa fiu lup, fiecare are o alegere de facut. De ani de zile vad cum poporul asta se scufunda tot mai mult in mizerie. Incearca sa schimbi ceva, sa iei atitudine, sa spui adevarul= te vor nenoroci. Toti, indiferent de religii, studii, sunt corupti. Toti vor sa fie dumnezei in tara asta, sa castige fara sa faca nimic.
    Herodot spunea:„Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi. La ei, la traci, trândăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă. La traci există următoarea rânduială: îşi vând copiii pentru a fi duşi peste hotare”.
    Daca e sa tragi linie, nu ne-au tradat si vandut altii cum au facut-o ai nostri. Un popor religios(se inchina la toti demonii, zeii, dumnezeii, oamenii cu functii, mortaciuni), dar fara Dumnezeul cel Viu si Adevarat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La noi, parca mai mult ca la altii, e "fiecare pentru el" - celor mai multi le pasa de ceea ce li se intampla altora mai mult ca o curiozitate, sa aiba subiecte de discutie, nu pentru a vedea cum ar putea ajuta... In multe cazuri, chiar si cand nu suntem implicati direct intr-o nedreptate ar trebui sa ne revoltam, pentru ca oricand am putea fi noi intr-o situatie similara si nimeni nu va fi de partea noastra.
      Da-da, cu unirea e tare greu. Si voievozii care voiau sa faca ceva pentru popor au fost vanduti de boierii români...
      "Pilele, cunostintele si relatiile" functioneaza mai bine decat in vremea P.C.R. :(
      Isi pot permite sa aleaga neimplicarea cei care traiesc in tari unde institutiile statului functioneaza, (si) pentru ca nu sunt politizate.

      Ștergere
    2. Am mai spus asta, de multe ori am impiedicat hotii de buzunare sa fure, apoi am ramas sa ma descurc singur uneori cu peste trei insi. In masini, tramvaie, erau si cadre militare sau militieni, politisti, nimeni nu a intervenit, toti erau cu ochii pe geam, nici cel scapat de hoti, nici cetatenii. De multe ori ziceam ca nu mai fac nimic, dar schimband trei mijloace de transport pana la munca, dus si intors, era imposibil sa nu dai de ei. La fel a patit si tatal meu. Desi a avut dosar, el nu se temea nici de comunisti, cand avea ceva de zis spunea, nu tacea. Ce sa astepti de la lasi, lingai, putori? Nu ai cum lupta cu majoritatea.

      Ștergere
    3. Acum, macar in mijloacele de transport in comun nu mai sunt asa de multi... dar in urma cu vreo 10 ani era jale! Am fost si eu martora la ceva de genul, cand o femeie i-a atras atentia unui hot sa-si ia mana din buzunarul unui calator. Ce taraboi a fost! Erau vreo 5 hoti si au inconjurat-o - in statia unde coborase femeia - dar a intervenit un tanar si apoi si altii i-au luat la 13-14 pe şuţi.
      Din pacate, asa este: cu majoritatea, si daca lupti, nu castigi. Cu toate acestea, in anumite situatii, majoritatea se uneste dar mai apoi... lucrurile tot nerezolvate raman pentru ca putini mai sunt atenti la ce se intampla...
      In fapt, sunt multi oamenii care s-ar mobiliza pentru a rezolva ceva dar sunt in locuri diferite, la prea mare distanta unii de ceilalti pentru a avea cum sa-si uneasca fortele. :(
      Din fericire exista si azi oameni care au curaj.

      Ștergere
  2. Vai Diana, dar cum nu s-ar schimba multe lucruri, atat din jurul nostru, cât și de ordin administeativ, asta dacă concetățenii nostri ar fi mai uniți, mai săritori, și să le pese de ceea ce se întâmplă, sau nu se întâmplă in jurul lor..

    Mi-aduc aminte că cu ceva vreme în urmă, eu și încă un vecin, ne-am întâlnit cu primarul de la noi din localitate, și l-am rugat când se plictisește de primărie,și sa vină să de-e o tură pe la noi cu mașina să vada dacă îi convine șanțurile care le-au făcut oamenii pentru a se racorda la gaz, canalizare, apă, etc, apoi le-au reparat de mântuială, și sunt adevărate cratere..
    Care a fost reacția PNL-istului de primar ???
    Pă bă copii, numa voi v-ați aflat în treabă, numa pe voi vă încurcă, păi dacă nu dați cu roțile în șanțuri, mecanicii ce mai repară ??
    Ști cam ce politică de doi bani au ăștia in ei, nu ?

    Nici în ziua de azi nu s-au reparat, că sunt destule oi care pleacă capu că sabia nu-l taie, dar mănâncă iarbă, și cam atât..
    Dacă la noi astia doi se mai adăugau alte doua zerouri, eu cred că rezultatul era altul, dar până atunci, "de cand elefantul peste păduri domnește, treburile merg la vale, și lumea pătimește"..

    Weekend Plăcut îți Doresc !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E de groaza aceasta teama a oamenilor de a se implica si de a pretinde ceea ce, practic, li se cuvine! S-a perpetuat din generatie in generatie obedienta faţă de autoritati. :(

      Faza cu drumul imi aminteste de cazul unei femei din Arges care a dat primaria in judecata in 2014 (sau 2013?) pentru a obliga autoritatile sa isi indeplineasca aceasta atributie: asfaltarea drumului. A castigat si... drumul e si azi neasfaltat. Femeia a dat in judecata mai multe institutii ale statului, a castigat procesele si... degeaba. :( Intr-un an, cand au avut parte de inundatii si a ajuns in situatia de sinistrata, seful ISU i-ar fi zis - mai in gluma, mai in serios - sa dea in judecata clima.

      Poate ca alta ar fi fost situatia daca vi s-ar fi alaturat si ceilalti dar... esti sigur? :) Femeia din Arges are hotarare judecatoreasca definitiva si tot neasfaltat e drumul. Sunt aproape sigura ca nici pe ea n-o sustine comunitatea - de-ar fi sustinut-o ar fi pus la cale un referendum pentru demiterea primarului, pe motiv ca nu-si indeplineste atributiile (nu poate spune ca nu are bani, pentru ca exista fonduri europene care asteapta sa fie accesate).

      Mai aud cate un primar spunand: "v-am facut, v-am dres"... Oare astia chiar nu pricep ca au facut ceea ce au facut pentru ca scrie in fisa postului - sunt obligati sa faca, altfel spus? Ei chiar cred ca-i prostesc pe oameni, ca si cand drumurile sunt asfaltate, e canalizare si apa curenta pentru ca sunt ei buni la suflet?

      Oile vor ramane, curand, fara iarba.

      Multumesc. Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! :)

      Ștergere
  3. Stii ce e mai frustrant? Nu sa te schimbi tu ca om ca sa fii ceea ce iti doresti de la cei din jur. Ci sa realizezi ca cei din jur te-au facut sa te ttransformi in altcineva si acum bajbai ca sa redevii cel care ai fost candva... :))).

    Asta este adevarul. Societatea ii vrea pe oameni ca pe niste unelte de care sa se foloseasca.

    Cel mai greu este sa poti fi dragut cu toti in conditiile in care esti tratat infect, considerat nebun pentru ca iti fac rau niste lucruri nocive si pentru ca ii deranjezi pe ceilalti din ceea ce li s-a inoculat lor ca e "cool" si "normal" sa fie.

    Oh well... este as aun haos in tara asta... incat ajungi sa te bucuri si sa te miri de parca ai fi descoperit o gaina cu oua de aur (lol) sau mai stiu eu ce chestie fantastica, atunci cand dai peste oameni gospodari, peste comunitati unite care isi doresc un trai decent si respect pe toate planurile... si corectitudine si responsabilitate.
    Ba mai mult te si rogi sa nu ajunga vreun puturos de "virus" pe acolo sa le strice mersul lucrurilor.

    Pana una alta, sa facem ce putem noi ca sa fim schimbarea. Cu pasi mici... incetul cu incetul.

    Pupici cu drag!!! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Cei care am fost candva... Are sens, pentru ca in multe situatii e valabila aceasta revenire la cum am fost, dar daca vrem ca ceilalti sa fie de partea noastra in atare situatie... nu vom redeveni in veci ce-am fost. Ideea aceasta e foarte faina, si am tendinta s-o invart pe toate partile. :))

      Omul care realizeaza ca unii vor sa faca din el o unealta ar trebui sa se revolte... Poate ca s-ar revolta multi - cu adevarat, trecand la fapte - dar stiu ca vor fi singuri si nu vor avea castig de cauza, din contra: ar putea fi schimbati, cu forta, in ceva ce nu vor sa fie. :(

      Problema cu nocivitatea e tare greu de rezolvat, mai ales pentru ca multi nu inteleg ce se intampla cu cei afectati. Am vazut un documentar in care niste laboranti mergeau in diferite case pentru a masura "toxicitatea" - intr-o casa unde s-au folosit detergenti puternici si fel si fel de substante de curatare au gasit cantitati mari de substante toxice care, in timp, pot afecta sanatatea locatarilor care erau mandri de cat le este casa de curata si dezimfectata.

      Imi amintesc cat s-a mai scris despre primarul unei comune din Alba si despre unul dintr-o comuna din Arad (cred ca mai sunt si altii), care au atras fonduri europene si au modernizat localitatile... Toti locuitorii comunelor (de orase nu mai zic!) ar trebui sa-si "preseze" alesii sa se deranjeze si sa faca ceea ce scrie in fisa postului lor.

      E bine si cu pasi mici - lucrurile s emisca spre mai bine, deci e loc si tot mai multi oameni devin constienti ca au mai multa putere decat lasa unii sa se inteleaga. :)

      Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  4. Este un subiect pe care mai ca nu mai stiu cum sa-l comentez. Toate lumea are dreptate si totusi este o pacla care acopera tot. Eu am parerea mea, ca tot omu'! A gresi e omeneste, dar cand orice lucru se face este discutabil si pe curba lui Gauss ajungem mereu sus, aceasta nu mai e intamplare ci premeditare. Evident bazata pe lipsa de caractere, tradari si josnicii! Cred ca de aceea pare (aproape) imposibil de rezolvat ceva in termeni firesti si logici. Ma tot repet, negandirea si premeditarea nu pot fi solutionate decat cu gandire, tenacitate, dragoste de semeni. Adica o ecuatie foooarte complicata! Dar totusi sunt optimista de felul meu!

    Asa ca iti urez un weekend placut, draga mea! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Complicata ecuatie, bine zici! In lupta cu unii dintre functionarii publici de "rang inalt" (politicieni, in special) e nevoie mai ales de tenacitate si de curaj (as zice chiar tupeu). Ei sunt tenaci pentru spuza de pe turta lor, gandesc - sau sunt dresati altii - cum sa faca sa traga cat mai multa spuza... Iubirea de semeni n-o cunosc prea multi politicieni.
      Si eu sunt optimista, dar ma intreb si ce as putea face pentru a avea o baza reala pentru optimism.
      Multumesc, Suzana draga! Weekend minunat iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
  5. Suntem intr-o situatie foarte trista!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.