Pagini

2019-12-15

Primul film văzut la cinematograf

Bȃntuind pe bloguri, cu mintea alergând aiurea - când la centrala termică ce face figuri tocmai sâmbătă seara, când la tata, care nu mai este din august 2010 - am dat, la Stefrof, de o leapșă la care mi-a atras atenția întrebarea numărul 2: Care a fost primul film pe care l-ai văzut la cinematograf?!
N-o să uit niciodată primul film văzut la cinematograf! M-a dus tata într-o zi, pe la prânz. Îmi amintesc senzația ciudată când am intrat în sala de cinema numită “Tineretului”, care azi nu mai există! De fapt, dintre cinematografele din Brașov mai există numai “Patria”, care-i cinematecă. Desigur, există la mall câteva săli, dar n-am fost niciodată. Din iarna anului 1989 nu am mai călcat într-o sală de cinema. Am avut casete video, apoi DVD… acum online-ul.
Mi s-a părut ciudat să fiu în sala aceea nu foarte mare, între atâția oameni, și am căscat ochii la ecranul acela imens și alb. Abia intrasem în clasa a treia dar eram moartă după filme - împreună cu sora mea (care nu știa să citească la acea vreme) ne furișam din dormitor să urmărim la TV filmele cu cowboy care erau difuzate în special sâmbătă seara, de pe la ora 22 (era cu mult înainte ca programul la TV să se încheie la ora 22, după două ore! în 1988 s-a mai adăugat o a treia oră; TVR2 își încetase emisia în 1985). Când eram mici, la ora 22 noi aveam stingerea! Între dormitorul nostru și sufragerie era un hol mic și dacă țineam ușa între-deschisă mama nu ne vedea - tata, însă, ne vedea, pentru că fotoliul în care ședea el era altfel plasat decât canapeaua pe care ședea mama. Dacă mama se mișca și ar fi putut să ne vadă acolo tata îi distrăgea atenția și noi o tuleam în paturile noastre. Când s-a prins și mama ce facem ne-a lăsat să vizionam filmele de la ora 22.
Pasiunea mea pentru filme - și pentru actori, probabil, deși nu rețin numele prea multor actori sau titlurile tuturor filmelor (dar îmi amintesc orice film văzut dacă cineva îmi dă câteva “puncte de reper”) a început, probabil, de când m-am putut deplasa singură. Tata avea abonament la revista “Cinema” și colecția o păstra într-o cameră  unde nu prea se intra, dar mie-mi plăcea (până la vârsta de patru ani am locuit în casa bunicilor). Când dispăream știau unde să mă găsească (în acea cameră; sau la poartă, privind trecătorii). Plăcerea era să răsfoiesc revistele “Cinema” și să… rup paginile! Au vrut să-mi facă și poze cu activitatea mea preferată (nu prea se vede bine pentru că am fotografiat fotografia - scanerul nu e compatibil cu noul PC) dar în acea zi, mi-au spus părinții, n-am vrut să rup nimic deși m-au urmărit până am adormit.
Errol Flynn (cca.1940)
Aoleu! M-a luat valul amintirilor și-am uitat de unde am pornit! Primul film văzut în cinematograf a fost “Aventurile lui Robin Hood” (1938), cu Errol Flynn (n. 20.06.1909, Tasmania, Australia - d. 14.10.1959, Vancouver, Canada) și Olivia de Havilland (n. 01.07.1916, la Tokio, din părinți britanici). Din acea zi am tot fost cu tata la cinematograf și apoi, din clasa a V-a am mers împreună cu o prietenă. Pȃnă in 1989 am ajuns să vedem toate filmele care rulau în oraș. Un frate al mamei lucra la Întreprinderea Cinematografică și ne procura bilete la filmele pentru care cozile pentru bilete erau și de câteva sute de metri  - la “Superman”, de exemplu, coada formată de oameni la cinematograful “Patria” (unde rulau prima dată filmele considerate de top) era groasă și traversa bulevardul numit azi 15 Noiembrie, ajungând până în strada Castanilor (amănunte pentru cei care cunosc zona). În ultimii vreo doi ani înainte de 1989 nu prea mai erau multe filme pe care consideram că merită să le vedem. Apoi… aproape totul a luat-o la vale in Ro. Au rămas amintirile.
₪₪₪
karmapolice, amintiri despre copilărie și primul film văzut la cinematograf.

30 de comentarii:

  1. Diana, nu se compara sentimentul intre a vedea un film la cinema si a vefea un film acasa. Eu zic sa incerci din nou.Noi mergem ori de cate ori este un film pe care vrem sa il vedem. Ultimul film a fost Terminator , in noiembrie.Primul film pe care l-am vaxut la cinema a fost Point Break in 1991 la Bucuresti.Imi amintesc si posterul pentru ca am ales filmul datorita lui:oceanul ala albastru a fost motivul.Tata m-a dus la film si erau 2 filme din care puteam alege:Point break si Total recall.Un poster era albastru iar celalalt rosu.Am ales posterul albastru si asa am ajuns sa vad Point break, un film care imi place si astazi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In mod cert, atmosfera de acasa - la vizionarea filmelor - nu se compara cu cea dintr-un cinematograf! Imi placea mult si atmosfera la iesirea de la film, seara. :)
      Am incercat sa merg la cinema, cand s-au deschis primele sali prin mall, dar... la inceput, era prea mare aglomeratia si salile prea mici; acum vreo doi ani, cred, am incercat din nou si in sala am fi fost doar noi doi, sa zic asa... Nu zic ca nu voi mai incerca, dar, probabil, nu sunt obisnuita cu "noua atmosfera" (o simt rece). In general, pentru filmele vazute acasa ne adunam mai multi; la seriale ma uit mai mult singura. :)
      Point Break (1991) l-am vazut si eu (si-mi place si azi). Keanu Reeves, in special, e un actor care-mi place mult. Si Total Recall (primul - nu mai stiu anul) mi-a placut (cel mai recent nu m-a atras).
      Terminator mi-a placut foarte mult (“continuarile” mai putin; serialul - Cronicile Sarei Connor - nu m-a atras deloc). Primul film cu Arnold S., Commando, l-am vazut (pe la sfarsitul anilor 1980) in acele seri de vizionari video ilegale care se tineau acasa la unii-altii (care aveau aparate video si faceau rost de casete cu fel si fel de filme) - erau adevarate sali de cinema! :) Era chiar palpitant, existand riscul sa dea militienii peste noi.

      Ștergere
  2. Tata a vrut sa ne "apere" de influenta cinematografului si a "pacatelor", a fost un om foarte religios … Daca cu mine a mers figura cu fratele meu nu prea a tinut! Michael era cu 9 ani mai mare ca mine! De la el am aflat de Mireille Mathieu si Gilbert Bécaud sau Édith Piaf! Cu filmul era mai greu ca trebuia sa ma "scoata" din casa si ce si-a zis … hai sa-l convingem pe tata! Zis si facut, numai ca alegerea filmului a fost una … nu tocmai potrivita! Stai sa rad ca … era faza de filmat! 😅😅😅
    Dupa lungi convorbiri cu tata si dupa ce si mama a intervenit în discutie tata si-a dat acordul si am mers la … Love Story! Toate bune si frumoase … pana au început sa se dezbrace oarecum actorii (cred ca stii filmul, nu?) Eu aveam 11 ani ... Iti dai seama cum sa simtit bietul om cand cu mine de fata a trebuit sa asiste la o scena "deocheata"! 😅😅😅😅 Hai ca ma luat apa … 😅
    Cred ca asta a fost primul meu film!
    Duminica placuta draga mea!
    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce amintiri faine! :) Multumesc pentru impartasire. Cred ca mi-l pot imagina pe tatal vostru! Dragul de el! :) Reactia la terminarea filmului trebuie sa fi fost extra-interesanta. :)
      Nu am vazut foarte multe filme "strict" romantice si Love Story a fost printre primele (daca nu chiar primul) - am mers la insistentele "fetelor", in adolescenta. Imi amintesc ca am dat multa apa la soricei! :) Mi-a placut filmul si... m-a enervat "nedreptatea"! :) Pe ideea "Love Story" s-au mai facut filme, si pe unele le-am vazut, dar niciunul nu mi-a mai atins "coarda sensibila".
      Multumesc, Ella draga! Duminica frumoasa ii doresc sa ai si tu! Pupicios! ♥

      Ștergere
    2. Ziceai ca ti-am lipsit azi? 😅

      Pai stai sa vezi ca am ras toata dupa amiaza, am mancat pentru o luna, a facut prietena la care ne-am adunat la mancare …. ca pentru nunta! 😅
      Saptamana viitoare pleaca în America la baieti si revine la primavara, Asa procedeaza în fiecare an. Acum ma simt un pic obosita si maine e luni … dar de joi iau vacanta! URA!!!
      Am uitat sa-ti spun … am înpodobit bradul sambata cu Jojo! Ne-am distrat teribil! Acum trebuie sa împodobim si bradul lui buni, dar cred ca dupa joi ..

      Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

      Ștergere
    3. Da, da! :)

      Ma bucur sa stiu ca te-ai distrat! Prietena a vrut sa fie sigura ca nu flamanziti pana revine ea. :)) Cred ca-i place sa gateasca!
      Ce fain! America! Sunt, practic, doua orase pe care mi-ar placea sa le vad acolo: New York City si Chicago.
      Vacanta! Zau ca-ncep sa-mi doresc si eu vacanta in adevaratul sens al termenului, asa cum era cand eram pe la scoala sau cand mergeam la munca zi de zi! :))
      Cu frumusetea aceea langa tine cred si eu ca ati impodobit bradul deja! Cum sa rezisti acelui chip?! <3 Aaaa! Voi va distrati de mai multe ori impodobind brazi! :) Fain de tot! Imi place la nebunie sa impodobesc brazi de Craciun!
      Draga Ella, iti doresc sa ai o saptamana usoara! Pupicios! ♥

      Ștergere
  3. Hai Ca m.a luat melancolia, am postat si eu..ce frumoasa copilărie am avut

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Da, copilaria ne-a fost frumoasa.
      Multumesc pentru link spre filmul "Aladdin si lampa fermecata".

      Ștergere
  4. Ce amintiri frumoase! Ce fascinație era atunci sala de cinematograf! Pășeam acolo cu emoție, pentru că urma să vedem ceva foarte frumos, la o scară atât de mare, pentru ochii noștri de copil. Am mai fost la cinema și după Revoluție, cât am fost student, pe urmă... nu am mai ajuns pe acolo. În orașul meu aveau să se desființeze toate cinematografele, ca și prin alte locuri. Abia în această toamnă am mai ajuns și eu într-un cinema 3D din oraș, împreună cu Sara, dar este cu totul altceva decât experiențele din copilărie...
    Numai bine, dragă Diana și o zi superbă! :-)

    PS. Sper să apară comentariul meu, văd că Blogspotul mă restricționează pe multe bloguri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! Era emotie! Nepotii nostri (de verisori) au fost la cinematografele de azi inca de mici, dar nu li se pare mare lucru... Acum, ca sunt adolescenti, prefera sa vada filmele online, pe ecranul televizorului - nu le place in mod deosebit la cinematograf (ei zic ca merg acolo sa se vada cu prietenii - in mall - si mai putin pentru filme). Adevarul este ca filmele care le plac lor nu prea sunt difuzate in cinematografe. Noi mergeam pentru filme, si mergeam cu prietenii.
      Pentru Sara, cred, farmecul este cel care era pentru noi cand aveam varsta ei. Experientele copiilor de azi sunt diferite de ale noastre (si e firesc), dar eu nu ma pot obisnui cu noua atmosfera. :)
      Mare prostie ca au desfiintat cinematografele! Macar ca "amintire a trecutului" ar fi putut pastra cateva. :)
      Multumesc, Alex draga! Duminica superba iti doresc sa ai si tu! :) Numai bine!

      P.S. Foarte neplacute problemele acestea cu conectatul! :(

      Ștergere
  5. Prindeam bulagarii:) Studio X:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha! In Bucuresti, la bulgari, am vazut filmul "Mandrie si prejudecata". Bineinteles ca nu intelegeam o iota, dar mi-a ramas in memorie "gospodin Darcy"! Am râs cu lacrimi cand am auzit cum se spune "domn" in bulgara. :)
      In Bv puteam prinde posturi straine (si) in parcarile de pe Calea Poienii. Acolo de adunam o multime cand erau campionate de fotbal - cu televizoare portabile si antene parabolice "facute in casa". :)) Era foarte interesant cum functiona telefonul fara fir si era acolo multime de oameni, zgaindu-se la televizoare mici cocotate pe masini.

      Ștergere
  6. Tot cu tata primul film! La Patria, era unul cu Alain Delon, nu-mi amintesc care. Însă de atunci Delon a fost unii din preferații mei :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Poate ma insel, dar cred ca primul film cu Alain Delon pe care l-am vazut a fost "Zorro". Actorul a ramas intre preferati de atunci.
      Haha! Si Errol Flynn a fost intre preferatii mei mult timp! Urmaream special sa aflu cand rulau filme in care aparea (si mai erau unele si la tv pe atunci).

      Ștergere
  7. Mi-a plăcut mult povestea ta cu dorința ta mare pentru a merge la cinema..
    Off, sala de la mine din localitate cam seamănă cu cele de la tine..
    O perioadă lungă de timp a stat cu lacăt pe ea, apoi timpul și lipsa de întreținere și abandonul a răvășit-o rău de tot, apoi cineva a cumpărat clădirea și a transformat-o intr-un bar care a mers câțiva ani, după care a falimentat și din nou lacăt o perioadă scurtă, apoi sa transformat de vreo câțiva ani în alimentară care este și în momentul de față..
    Mulțumesc de link !

    Seară Plăcută și început de săptămână frumos să ai !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe aici au inceput sa "reconditioneze" trei sali... Cand or fi gata... cine stie?! Despre una se zice ca ar fi, de fapt, un "centru de distractii pentru copii" - n-am idee, pentru ca nu m-am interesat, dar sa aduni o trupa de copii la parterul unui bloc de locuinte nu mi se pare tocmai potrivit (ar fi altceva daca nu ar exista alte locuri unde ar putea amenaja astfel de centre).
      Realitatea este ca filmele la cinematograf nu prea mai au succes; multi au abonament la diferite canale cu filme, altii vad online s.a.m.d..
      Buna si alimentara! :)

      Cu placere! Asa e politicos! Si, apoi, daca tu nu raspundeai provocarii nu se declansa amintirea cu primul film vazut la cinematograf. :)

      Multumesc! Seara frumoasa iti doresc sa ai si tu, si o saptamana super buna!

      Ștergere
  8. Ce amintiri frumoase! Copilăria și sala de cinematograf.. sunt inca vii.
    Cred că primul film într-o sala de cinematograf, fost un indian "Lanțul amintirilor". parca..văzut cu copii de pe strada. Și câte n-au fost.. Nostalgii dragi. Mulțumesc. Pupiciii.☺️♥️ O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amintirile frumoase contribuie la puterea noastra de a merge inainte chiar si cand ne este mai greu. :)
      "Lantul amintirilor" e primul film indian de gen pe care l-am vazut, si mi-a placut. Apoi am mai vazut unul, cam de acelasi gen si... mai apoi, :) am evitat filmele indiene pentru ca pareau sa spuna aceeasi poveste altfel, cu alti protagonisti.
      Cu drag! ♥
      Multumesc. Noapte buna! Pupici! ☺

      Ștergere
  9. Eu nu stiu care a fost primul film vazut! :( Dar era tare frumos la cinematograf. Acum, salile cu filme 3D nu le prea suport, nu stiu de ce. Cred ca efectele acelea sunt neobisnuite si-mi provoaca oarece... :)
    O zi frumoasa, draga Diana! Pupici si sa vezi numai filme deosebite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie-mi placea la cinematograf pe vremuri! (ce aiurea suna, "pe vremuri") :))
      In 3D am vazut un film scurt, documentar, cu pesti! A fost interesant, dar nu mi s-a parut spectaculos nici in anii 1980, cand a rulat la cinematograful Patria. Adica... era spectaculos, dar mai mult ma incurca, nu reuseam sa fiu atenta. :)
      Multumesc, Suzana draga! Seara frumoasa iti doresc!
      Uuuuffff... Tot caut ceva filme deosebite, dar cred ca nu prea se mai fac - mai mult "francize" sunt azi: se repeta ideile, cu alti actori si alte decoruri.

      Ștergere
  10. Şi-a revenit centrala? Nu uit acum doi ani, în plină iarnă, a apucat-o fiţele şi pe a mea: fără apă caldă, fără căldură o zi şi-o noapte. Horror a fost. Sper că e ok a ta.
    Ce amintiri frumoase ne-ai dăruit! Să văd la Ştef exact despre ce e vorba, că tare aş povesti şi eu despre cele două experienţe avute cu tata la cinema. :D Da, tot cu tata şi eu...
    Te pup, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nuuu! S-a stricat ventilatorul, si abia la sfarsitul saptamanii a zis mesterul ca vine. Am scos caloriferele electrice; apa rece-mi aminteste de era comunista. :)) Acum trei (sau patru?) ani a avut aceeasi problema, tot in prag de sarbatori!
      Oh, sa povestesti, 'ca tare frumos o mai faci! <3 Si Mona tot cu tata, si alte prietene ale mele tot cu tata. Cred ca tatii aveau mai mult timp liber - sau le placeau mai mult filmele. :)
      Si eu te pup, Potecuta!

      Ștergere
  11. Asa..... am fost pe google street view ca sa reusesc sa aflu cum se numea Cinematograful unde am vazut eu prima data un film. Chiar la Patria. Daca nu scria acolo, ma pregateam sa iti zic ca se afla in spatele unor blocuri aflate pe strada care vine de la fostul magazin Star :)))))))))).
    Dar sa nu razi. Sunt amintirile unui copi de undeva pana in 2 ani. Atunci am vazut primul film. Cinema-ul era in spateleblocului (la strada) unde locuiau matusa si unchiul lui Tati. Am fost la ei dupa film.

    Acum filmul. Poate ma salvezi. L-am cautat si e singurul din cele 4 filme vazute in copilarie la cinema pe care nu reusesc sa il identific. So... era cu Charles Bronson (ii placeau lui tati filmele cu el :D). Si banuiesc ca tipa din film era interpretata de Jill I. Sotia lui. In film ea avea parul tuns scurt. Filmul incepea cu o crima. Tipa il omoara pe un tip. ii da cu ceva in cap si apoi scapa de el. E o treaba cu covorul din camera - ramane o pata sau cumva. Bronson e detectiv. tipa vrea sa il faca sa se indragosteasca de ea.. bla bla. Urmatoarea scena pe care mi-o amintesc e cu Tipa care il astepta (parca era in bleu imbracata) si el vine si ea tinea un cutit la spate si vrea sa il imbratiseze. Si atunci vrea sa il omoare, doar ca el intoarce cutitul si cea care urmeaza sa moara e ea. Imi amintesc ca statea cumva asa cu dintii stransi ca intr-un zambet tamp :)))).
    Toate astea sunt amintirile mele de atunci (si se mai zice ca cei mici nu isi amintesc. tz). Stii filmul? Poate ai fost la el :D. Ce tare ar fi fost sa fi fost in aceeasi zi. Cred ca undeva pe la finele lui 81 (decembrie sau asa ceva).

    Apoi restul de trei filme le-am gasit rapid: Marea Cursa (vazuta la Cinema Dacia), superpolitistul cu Terence Hill (La Cinema Modern) si Fantoma lui Barba Neagra (la Cinema Bucuresti) -- toate trei la mine in oras.

    :D
    imi salvasem articolul si abia acum am ajuns si eu sa scriu :)))))

    pup cu drag

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intrarea la Patria (cinemateca azi) se facea (e face) de pe un platou "la strada" si e, cumva, la parter de bloc cinematograful; iesirile erau pe o strada din spatele blocului si pe una din "curtea" unor blocuri. Dar, da, se poate spune si ca era in spatele unui bloc. :)
      Nu te pot ajuta cu filmul, imi pare rau. Sunt multe filme in care o tipa omoara pe cineva si vrea sa-l zapaceasca de cap pe detectiv. :)
      Imi pare extrem de cunoscut - am vazut destul de multe filme cu C.B. dar chiar nu-mi amintesc. Si ma laudam cu memoria mea cand e vorba despre filme. :)) Fiind cu "detectivi" sunt aproape sigura ca trebuie sa-l fi vazut dar...
      Esti tare 'ca ai amintiri de la varsta de 2 ani! Eu nu cred ca am - ce cred ca-mi amintesc e posibil sa fie din povestite.

      Ma bucur ca ai scris, si imi pare rau ca nu te pot ajuta.
      Si eu, pupici cu drag! <3

      Ștergere
    2. Am retinut mai putin intrarea, cat iesirea:)). Probabil deoarece cinematograful nu se afla sub cladirea in care intrasem, ci in afara. Eram prima data la cinema :P. In plus a fost probabil si impactul vizual - de la intuneric la lumina, brusc. Vad si acum prima scara din blocul care era la strada :).
      Ca sa fiiu sincera nu stiu daca era detectiv, sau politist.. sau ziarist sau.. Am dedus in timp. Am imaginile astea clare in minte. Un covor de tipul persan, un tip lovit cu ceva in cap (pateaza covorul) tipa incearca sa spele, dar, la un moment dat, lui Bronson ii atrage covorul atentia.
      Si apoi mai foarte clare momentele cand vine el la tipa, ea imbracata in ceva deschis la culoare (poate bleu) cu un pahar in mana.. si cu un cutit in alta. Il imbratiseaza si vrea sa ii infiga cutitul in burta. Si el ii rasuceste mana. Si ea strange din dinti intr-un ranjet... :))))). Primul meu film. :)))
      Sunt amintirile mele 100. Ai mei habar nu au. Cand le-am povestit se uitau asa la mine... Probabil ca s-au gandit ca voi dormi la film. :))))

      Faza aiurea e ca a cautat pe internet si la C B si la J I si nu am gasit filmul. Singurul care se apropia oarecum era Pasagerul ploii.. dar nu e ala. :(

      Mai stii, o fi fost vreun film care s-a pierdut. Pf

      Pup pup!!!

      Ștergere
    3. Sper ca stii: intentia nu a fost de a te "corecta", ci de a te ajuta sa "stabilizezi" amintiri. 😊

      Am cauta si eu filmul - s-a sifonat neuronul si ar vrea si el sa stie. Am "cercetat" filmele in care el a jucat cu Jill si niciunul nu pare a fi cum zici. "Un trecator in ploaie" ar putea fi (ea are parul scurt) dar daca zici ca nu e... Am "verificat" (citit "rezumatele" la) filmele lui din categoriile crima, thriller, aventura, dar n-am gasit. Poate nu e cu C.B. si s-au suprapus amintirle? Zic si eu, pentru ca se poate intampla.
      Daca ar fi vreun film pierdut cred ca ar scrie pe undeva, macar ca fapt divers - fanii stiu cam toate amanuntele, in general, si nu le tin pentru ei.
      Hahaha! Da... Multi parinti isi imagineaza ca micutii lor ori adorm ori nu pricep ce vad si nu retin mare lucru. Surpriza! 😊 Nu toti copiii adorm la filme.

      Pupici! ❤️

      Ștergere
    4. Ahhh nu ma gandeam la corectat :D. Iti povesteam ce imi amintesc eu. <3 Merci mult pentru toate amanuntele. :*


      Faza ciudata este ca, dupa ce am citit ce mi-ai scris si am vazut poze cu intrarea in cinema, mi-a revenit o frantura intunecata de pe cand intram in "bloc" ( a se citi cinema). Probabil ca printre atatia oameni, eu mica (ce ciudat mi-am amintit ca erau oameni multi care se pregateau sa intre... :O) nu prea aveam eu habar despre ce urma sa se intample.

      Era suta la suta cu Charles Bronson. Sunt sigura. Imi amintesc figura lui atat de bine. (Oare o fi fost rau in film? hahahaha) Cu zambetul acela pe sub mustata si ochii mijiti asa. Da, da el era. Si culmea e ca i-am retinut si numele. Imi amintesc si cand a zis Tati ca e Charles Bronson. M-a impresionat se pare. Fir-ar ... de ce nu imi amintesc nimic legat de numele filmului....

      Este foarte ciudat... chiar foarte ciudat. Si eu m-am mirat de acelasi lucru. Cum sa fi intrat flmul asta asa in pamant. Este frustrant. :))))

      Si ai mei nu ma ajuta deloc. Ca... nu isi amintesc. Ba mai mult, ti-am zis, au ramas uimiti cand le-am povestit. Acum cativa ani cand puteai gasi filme online, mi-a venit ideea sa le caut si gasisem celelalte trei filme si asta imi lipsea si pana la urma am zis sa ii intreb si pe ei.

      In fine.... poate vom elucida misterul. Candva.


      Pupici cu drag (daca vrei te mai chinui si cu alte amintiri. de ex era un film cu un tip calare pe un cal alb, care mergea pe malul marii... :))) mai blondut asa. posibil sa fi fost kirk douglas.. ia sa verifi eu daca a jucat in ceva film istoric cu cai si apa... poate si pompei.. hm... hahahahaha - asta era la tv si ai mei credeau ca dorm)

      Ștergere
    5. Ma gandeam ca nu te gandesti ca... dar voiam sa fiu sigura ca e fara echivoc. 😊

      E posibil sa fi fost aglomerat la intrare - incepand cu anul 1990 nu am mai intrat in vreun cinematograf (brusc, si fara explicatii de care sa-mi amintesc) nu m-a mai atras. Apoi, la sfarsitul anilor 1990 au inchis cinematografu Patria, apoi l-au transformat in filarmonica si mai apoi au adaugat si cinemateca (cinemateca, mi se pare, e inchisa de anul trecut, si nu din cauza la moda).
      Daca esti sigura ca e cu el... Si prin verificarea incrucisata am ramas fara rezultat. Poate intamplarea aduce "la suprafata" filmul. 😊
      Cred ca e firesc sa nu-si aminteasca. Si ai mei m-au lasat in dubiu de cateva ori, cand imi aminteam ceva si ei nu. 😊

      Hahaha! Nunu! 😊 😊 😊 Cine stie cati blonzi calare or fi mers pe mal de mare! Pare a fi un cliseu astfel de scena. 😊 😊 😊
      😘

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.