Pagini

2020-02-25

COVID-19 versus SARS

Specialiștii au considerat epidemia cu virusul (coronavirusul) SARS ca fiind prima pandemie a secolului XXI. Epidemia de SARS (sindrom respirator sever acut) a fost descoperită în sudul Chinei, prin provincia Yunnan și a făcut ravagii între noiembrie 2002 - iunie 2003.

Perioada de incubatie 2-14 zile. Autoritățile chineze nu au anunțat Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) și virusul a făcut câteva victime în 29 de state. Nu există tratament pentru acest virus, dar se folosesc antipireticele (medicamente care ajută la scăderea febrei), între altele.

Simptomele sunt febra (38 garde C) și pneumonia. Au fost infectați 8098 de oameni în opt luni, dintre care 774 au decedat. Rata de mortalitate ar fi fost de 11% (9,6 % altă sursă) - dintre cei sub 24 de ani infectați au decedat 1%, dintre cei cu vârstă peste 65 de ani fiind cei mai mulți decedați.

Cauzele SARS ar fi - zic unii - carnea de animale sălbatice vândută în piețele din China (virusul “venind” pe “filiera” liliecilor). S-a constatat atunci că ar fi fost ceva probleme într-un laborator unde se studiază bolile contagioase și un laborant infectat ar fi răspândit boala.

COVID-19 și SARS au în comun 80% din codul genetic.

În anul 2017, un cercetător chinez de la Institutul de Virusologie din Wuhan, după ani de studii, a descoperit o peșteră cu o anumită specie de lilieci în provincia Yunnan și a constatat că aceștia poartă tulpina unui virus cunoscut sub denumirea de coronavirus.

COVID-19 (SARS-CoV-2) are ca simptome febra, tusea seacă și pneumonia in cazuri grave. Nu există tratament, dar se folosesc antipireticele, între altele - chinezii, totuși, au anunțat că testează două medicamente antivirale împotriva COVID-19 și rezultatele vor fi făcute publice în cca. 3 săptămâni.

Se presupune că tot de la lilieci a pornit și această boală. Perioada de incubație până la 14 zile (tocmai se presupune că perioada de incubație ar fi de 29 de zile).

Pandemia a izbucnit în Wuhan, provincia Hubei în decembrie 2019 și până acum ar fi fost infectate circa 80 de mii de persoane (peste 70 de mii in China), dintre care au decedat circa 2500 (majoritatea in China). Deși 2019-ncoV (sau virusul Wuhan) pare să aibă o rată de răspândire mai rapidă, rata mortalității este de 1-2%. Se afirmă că in 85% dintre cazurile din China sunt forme ușoare. Zi de zi, oficialii diferitelor state anunță câte un caz de infectare. Tocmai ce am aflat că și Kuweit a raportat un caz.

Mi se pare interesant faptul că Departamentul de Sănătate Publică american și Centrul de Control al Bolilor (CDC), când au raportat un caz de infectare au declarat că virusul NU se răspândește în comunitate și în afară de metodele igienice de prevenție a bolilor respiratorii nu recomandă alte măsuri. O.M.S. a declarat epidemia ca fiind urgență internațională de sănătate publică. Numărul de noi îmbolnăviri în China scade continuu dar OMS avertizează că infecțiile din afară țării se pot încă răspândi.

Oamenii sunt bombardați zi de zi cu informații despre dezastrul pe care-l face acest virus. În unele orașe din lume armata e în stradă pentru ca oamenii să respecte carantina impusă pentru câteva cazuri. Zău dacă-mi amintesc să fi fost această isterie generalizată prin anii 2003-2004, când s-a aflat despre epidemia SARS din China, acel coronavirus fiind mult mai periculos, inclusiv prin rata mortalității.

Unii jurnaliști exagerează, știrile false s-au răspândit rapid și unii bombardează mintea cetățenilor cu fel și fel de statistici alarmante, motiv pentru care O.M.S. a “inventat” un nou termen: infodemia, adică răspândirea de informații false, incorecte sau incomplete. Conform reprezentanților O.M.S. e prima dată când se confruntă cu o astfel de epidemie mediatică.

Actualizare 19 februarie 2021: prin mai toate sursele de "informare" in masa se aud voci "specializate" care vorbesc (cu o deosebita satisfactie, pare) despre o noua varianta a virusului, mult mai contagioasa (chiar daca nu la fel de "mortala") si care ne va tine inchisi in case inca vreo cateva luni - un an - de acum inainte.
Actualizare 23 martie, ~ ora 15
Vindecati: 73; infectati: 576; carantina: 5066; izolare: 72.247; decedati: 5.
Actualizare 20 martie
La ora 13 erau 308 cazuri confirmate, intre care 11 pacienti la terapie intensiva (doi in stare grava). Unii dintre cei infectati s-au vindecat. In lume, 3 romani au murit si 29 sunt confirmati pozitiv.
In 16 martie a fost instituita starea de urgenta, ceea ce inseamna derogarea de la Conventia Internationala a Drepturilor Omului pe o perioada de 30 de zile cat s-a hotarat starea de urgenta. In europa numai 4 state au ales aceasta cale: Romania, Republica Moldova, Letonia si Armenia.
Decretul de instituire a starii de urgenta:
https://www.presidency.ro/ro/media/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei
Actualizare 13.03, ~ ora 22
In Ro sunt 82 cazuri confirmate; SUA si alte state au declarat starea de urgenta; cele mai multe aeroporturi anuleaza zborurile catre si dinspre statele afectate; Italia e inchisa total - sunt deschise magazinele alimentare si farmaciile, oamenii sunt obligati sa ramana in casa iar daca sunt pe strada trebuie sa dovedeasca o urgenta.
Actualizare 9.03, ora 13:30
Persoane diagnosticate 15; la TV au spus 16. Pe site-ul ministerului sanatatii esti trimis din site in site sa afli “informatii corecte”, actualizate in timp… real? Pe site-ul departamentului pentru situatii de urgenta scrie, ieri, despre 13 persoane (actualizari se fac din 7 in 7 zile?)
Dintre cei 15 diagnosticati 5 s-au vindecat.
De azi, de la ora 12, cursele aeriene spre si dinspre Italia au fost suspendate. Adunarile cu peste 1000 de persoane au fost anulate si sunt interzise. Adunarile sub 1000 de persoane sunt permise numai cu autorizatie daca sunt serios justificate. Cercetatorii chinezi au descoperit intre timp o noua tulpina a acestui coronavirus, una mai agresiva. Probabil ca o luam de la capat.
Actualizare 03.03, ora 14
A fost confirmat al patrulea caz; unul dintre primii trei bolnavi s-a vindecat si este externat.
Actualizare 27.02. ~ ora 20
A fost confirmat primul caz de infectare, la un bărbat din Gorj care a fost la vȃnătoare cu italianul din Rimini. Respectivul e in stare bună și nu are simptome.
Actualizare 26.02, ~ ora 15
Info de la reprezentanții Ministerului Sănătății: pȃnă la această oră in Romȃnia nu e confirmat nici un caz de coronavirus. (știrile false despre “primul caz” au fost “dovedite”)

Despre instigarea la panica doar amintesc. E suficient sa arunce cineva un bulgare de zapada la vale ca se vor gasi doritori sa-l tot rostogoleasca, si cel care a initiat bulgarele sta doar si priveste ca se intampla ce-si doreste, fara a mai face vreun efort.
Surse info:
https://en.wikipedia.org/wiki/Severe_acute_respiratory_syndrome
https://www.businessinsider.com/china-wuhan-coronavirus-compared-to-sars-2020-1
https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/situation-reports
https://raportuldegarda.ro/articol/oms-infodemia-coronavirus-studiu-transmitere-virus-mediatic-sars-cov-2-facebook-google-lista-surse-autorizate-informare/

22 de comentarii:

  1. Diana draga … cand citesc ziarele din Ro imi vine sa plang! Cat de usor trateaza subiectul … nu vreau sa intru în amanunte dar, Doamne fereste sa apara un adevarat caz la voi ...
    Aici ma simt oarecum în siguranta desi … traiesc pe granita!
    Sa speram ca va veni caldura cat mai repede si va omora virusul!
    Imbratisari draga mea, seara placuta!
    Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, Ella draga,... cum nu iau autoritatile in serios virusul? Cum are unul febra, cum il baga in carantina (la domiciliu, in principal) mai ales daca vine din vreun stat unde a fost confirmata imbolnavirea. Acum cateva luni tot ziceau sa nu mai mergem la urgente cand avem un pic de febra, acum urla sa sunam la numarul de urgenta dacaavem febra! Au cumparat costume, mastile prin farmacii s-au terminat (ca sunt 100% protectoare numai cele cu filtru nu mai zice cineva) s-au pregatit cu scanere de febra... Si un italian care a fost in Ro weekendul trecut e internat cu boala la Rimini...
      Au dezinfectat scoli si au bagat copii in spital din cauza substantelor folosite; au inchis scoli, rudele nu-si primesc in casa pe cei care vin din tari unde e boala confirmata... Au inchis o universitate din Arad pentru ca are studenti din Italia (nu ne-au spus daca acei italieni tocmai au venit din Italia din zonele unde sunt bolnavi). Ne cer sa evitam locurile aglomerate, se anuleaza meciuri... si CDC le spune americanilor ca sunt suficiente masurile de igiena valabile in fiecare caz de infectie respiratorie (ei vor sa evite panica iscata cand cu SARS).
      Televiziunile - cele comerciale, care sunt majoritare - baga titluri "bomba": "mai sunt 30 de minute pana aflam daca tanarul cutare are coronavirus. Ramaneti cu noi, a inceput numaratoarea inversa"! Fel si fel de cititori de prompter isi puna masca de "figura trista" si ne spun cate cazuri si unde s-au mai descoperit, si repeta sa sunam la urgente, sa evitam, sa purtam, sa...si sa... Am stat zilele acestea la tv cat n-am stat in ultimii 5 ani, sa vad pana unde ajung astia de la noi cu panica indusa populatiei. Mai dureaza un pic si "cetatenii de bine" il linseaza pe ala care tuseste in public!
      Inteleg gravitatea epidemiilor, masurile de preventie dar ce e exagerat e exagerat! Nu stiu unde (parca Italia) au scos armata in strada, sa respecte oamenii carantina! Desi SARS a fost mult mai periculos, nu-mi amintesc o astfel de isterie generalizata la nivel mondial.
      Te imbratisez si eu! Multumesc! Seara frumoasa iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
    2. Te înseli! Aici nu este absolut de loc isterie!
      Nimeni nu face reclama si nimeni nu striga in gura mare desi sunt si olandezi la izolare in Tenerife sau pe vapoare!
      Televiziunile Romane fac isteria!
      Si aia numesti tu "carantina"? Cum sa-i tina acasa "la izolare" pe cei suspecti?
      Ah … hai sa vorbim despre ce bine ca azi a fost soare si a plouat doar putin! 😅
      Pupici!<3

      Ștergere
    3. :)) Tocmai asta era ideea! Ai dreptate! Vai de noi de-ar fi pe bune instalat virusul in Ro. Astia de aici (si nu numai) arunca fumigene si asmut oamenii unii contra celorlalti!
      Cred ca fac prea multe deodata si nu mai gasesc deloc cuvintele potrivite. Scuza-ma ca te-am indus in eroare.
      Sunt convinsa ca la voi nu e isterie (si in multe alte state conduse de oameni citovi!), fiecare stie ce trebuie sa faca, dar la noi...! Ironizam demersurile autoritatilor romanesti, care au reusit doar sa panicheze o multime de oameni.
      La noi a fost soare si a fost cald, nu a plouat. Poate ca vine caldura si ne scapa de covid19.
      Pupici! <3

      Ștergere
  2. De obicei apare isteria generală, indiferent despre ce se vorbeşte. Când e vorba de un astfel de virus, e cu atât mai mult. Am văzut că deja şi la noi au apărut oamani care şi-au făcut stocuri de prin magazine, să nu rămână fără mâncare. Ei, deja cu lumea în panică se poate face orice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum, insa, e prea de tot! Au sesizat asta si aia de la OMS.
      Ca-si fac stocuri, isi fac, dar unii nu si-au primit in casa rudele venite din "zone contaminate" desi medicii au zis ca sunt sanatosi! Maine-poimaine, daca te ineci cu saliva si tusesti pe strada se face gol in jurul tau (daca scapi nelinsat! - exagerez un pic)
      Economia mondiala incepe sa sufere din cauza scaderii importurilor si exporturilor, din cauza limitarii turismului, din cauza carantinelor care
      interzic oamenilor sa mearga la munca, producatorii de medicamente se gandesc la scumpiri...
      Bine zis! Cum lumea in panica poti face orice!
      Ar trebui sa opreasca razboaiele! Si soldatii pot purta virusul de colo-colo... Ia sa stea cuminti in cazarmi, sa fie trimisi in tarile lor, in carantina...

      Ștergere
  3. Da, exact asta zic si eu, sa ne fereasca Sfantu' (ca noi abia ne descurcam cu virozele de sezon autohtone)...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca virusul acesta nu vrea in Ro. Dar, vai! Nu ai aflat cat de pregatite sunt autoritatile?! :(
      A fost confirmat primul caz de coronavirus in Ro: o tipa dintr-o multinationala din Bucuresti (nu am verificat, inca, stirea) - toti colegii ei vor fi testati azi. Maine va fi convocat CSAT! Incepe spectacolul :(

      Ștergere
  4. Ciudat mi se pare nr. de cazuri din Italia... In Europa nu prea sunt imbolnaviri...
    Azi au bagat un hotel din Spania in carantina din cauza unui medic italian, turist in Tenerife...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh! Dar au multi migranti si italienii... Sunt foarte curioasa cate cazuri de covid sunt in realitate prin Europa (dar cine sa ne zica?) Sigur in Ro vor fi mai multe imbolnaviri pentru ca... romani plecati in Italia si veniti acum acasa - e printre ultimele fumigene aruncate. Nicio tara nu scapa de vizita coronavirusului avand in vedere mobilitatea oamenilor - asa ne spun "specialistii", dar nu ne spun ca 85% dintre cazurile din China sunt forme usoare, nu accentueaza ideea ca oamenii se insanatosesc.
      A inceput spectacolul si in Spania...?

      Ștergere
  5. Când a ajuns coronavirus la graniță, i sa dat să compecteze un dosar cu șină, a căzut jos și a făcut infarct 🤣🤣🤣

    Da, am chef de glume, pur și simplu pe mine mă face să râd când văd câtă lume naivă prostită de TV și media..
    Aici se vede testul, cât de ușor se manipulează marea "turmă".
    Au umflat jurnaliștii portofelul zilele astea..

    Să ști Diana că nu vine la noi în țară corona, că nu vrea să o îmbolnăvim noi cu stafilococul auriu din spitale și să facă infarct de frica gândacilor de apartament 🤣🤣🤣

    Lăsați frica afară, peștii înoată contra-curentului, mortăciunile plutesc ca frunză pe apă..
    Voi scrie și eu, Seară Frumoasă, Diana și mă bucur că ai scris!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Epidemia exista, dar s-a ajuns prea departe cu masurile de preventie! Pe la tv am auzit capete patrate vorbind ca cine are simptome de febra si tuse si nu se prezinta la medic poate fi acuzat - penal!!! - ca raspandeste boli in mod intentionat! dar nu spun ca infractiunea asta trebuie sa intruneasca anumite conditii pentru ca omul sa fie condamnat!

      Cica a fost confirmat cel putin un caz de corona, la o tipa dintr-o multinationala din Bucuresti; colegii ei vor fi testati - nu li se spune care-i colega, dar li s-a spus ca e o "ea", si greu le va fi alora sa-si de-a seama cine e.

      Vorba 'ceea: se moare si din "banala" gripa daca sistemulimunitar e slabit. Igiena e obligatoriu sa fie respectata! Iar mastile pe care le poarta unii pe strada ar trebui aruncate imediat cand le dau jos, si sa-si spele mainile! Cati or face asta?! Unii nu se spala pe maini nici dupa ce merg la buda.

      Multumesc pentru apreciere, Stef! Astept articolul tau. :)
      Oh! Sa stii ca se pregateste o recomandare U.E. impotriva celor care "incita" la nevaccinari, impotriva celor care raspandesc stiri false (asta-i de bine), impotriva celor care bagatelizeaza ce zic autoritatile ca e grav...

      Ștergere
  6. Cred ca isteria este mai periculoasa decat virusul! Sunt atatea lucruri dubioase, incat ma abtin legat de acest subiect, ce nu cred ca a izvorat pur si simplu de la lilieci...
    Astazi am auzit pe cineva care citise ca in UE nu mai sunt masti...

    O seara linistita, Diana draga! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu tine! Isteria e mai periculoasa!
      Probabil ca se va descoperi - ca si in cazul SARS - o "buba" de laborator (asta in cel mai bun caz). Virusul o fi purtat de lilieci, dar a o fi "scapat" din vreun laborator.
      Daca nu mai sunt nici mastile fara filtru e totuna, pentru ca acestea, cica, nu protejeaza cum ar trebui (ori cu aia ori cu esarfa/fular la gura tot aia); sunt necesare masti care au filtru, acopera nasul pana sub ochi si pe sub barbie pana la gat. Ce sa mai zic?! Bine ca se incalzeste vremea si moare virusul - cica temperaturile mari il distrug, la fel si spirtul, clorul si alti dezinfectanti de nivel mediu, dar si sapunul.

      Multumesc, Suzana draga! Seara linistita iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
  7. Isterie și virus, ce combinație! Și anunț oficial că nu-s echipamente suficiente. Și apelul la calm, dar daca o familie este in carantină in propria casa, trebuie tot cineva de-acolo sa-i aprovizioneze
    Cate anomalii!
    Sa ne tina Dumnezeu sănătoși că după ei (autorități), suntem demult niste numere. Pupici😘♥️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mortala combinatie! Unora le iese egoismul (si caracterul) prin toti porii.
      Apel la calm dupa ce i-au bagat pe unii in sperieti...
      Pe langa faptul ca o carantina acasa - chiar si sub supraveghere (care nu e continua) - nu e carantina si eu m-am gandit cine la face cumparaturile necesare - ca doar nu le arunca chiftele cu prastia (poate vine cineva in costum de astronaut?) Absurd, efectiv.
      Chiar ca numere suntem! :(
      Pupici! ♥

      Ștergere
  8. Apropo de isterie, imi spunea sotul meu ca a fost la magzainul Profi din cartier si ca a vazut rafturi goale.De cand ne-am mutat nu am vazut rafturi goale la Profi!
    Si o batranica care cara mai mult decat putea duce: malai si ulei cu baxurile.
    O fi si asta vreo metoda de a face vanzare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era de asteptat sa se ajunga aici si in Ro! Ar fi fost culmea sa fie altfel.
      Pfuuu... Nu-mi vine sa cred ce-au reusit sa faca astia cu aberatiile lor gen "breaking news", "alerta de coronavirus" - scrise mare "pe" ecranele tv, cu rosu...
      Mai poti sti?! Economiile unor state se cam duc in jos. Sa vezi apoi scumpiri! Sau o fi vreun experiment...

      Ștergere
  9. Cu cazurile noi din nordul Italiei...unde evident sunt multi multi romani, chiar cred ca or sa fie si nationalii nostri afectati.. si atunci sa vexi nebunia in presa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deja au zis de cel putin un caz confirmat...
      Pe unii din mass-media nu-i prea inteleg - pe cei care par ca se rastesc: "un nou caz"! "evitati..." Doar ca nu fac spume la gura cand ne informeaza ceva grav.

      Ștergere
  10. Diana, iti las doua link-uri utile (poate le stii, poate nu):
    1. aici poti vedea dinamica (daca poate fin numita asa):
    https://www.worldometers.info/coronavirus/
    2. canalul de youtube al unui doctor britanic care face zilnic filmulete si explica ce e de explicat. Omul nu este din cel care vrea like-uri si sa dea bine pe ecran. explica pe intelesul tuturor si intre noi fie vorba, situatia nu e una buna. Isterie si panica nu. Dar nici zeflemea si suntem pregatiti. Noi in Ro nu suntem pregatiti de nimic! Omul a zis clar ca nici in tarile in care chiar exista conditii sunt probleme (vezi Italia).
    https://www.youtube.com/channel/UCF9IOB2TExg3QIBupFtBDxg

    In alta ordine de idei.... la cat se scuipa la noi si tuseste peste tot (ca e greu sa pui un servetel la gura) si la ce poluare e si ce sanatosi sunt in general oamenii... cand il auzi pe dl dr Cercel ca spune ca sunt afectati doar cei in varsta sau cu probleme imunitare (am zis asa generic) si in rest e ceva usurel. Eu inteleg ca nu ar vrea sa ii panicheze pe romani (ce tampenie) dar sa faca asa afirmatii.... Da, bine ca sunt aia mai dotati cu aparatura si conditii net superioare dusi cu pluta -- inchid scoli si orase degeaba.

    In vremuri de calm (vorba aceea) sa nu ajunga nimeni in spitalele din Ro... Ar trebui luate masuri ca lumea. Asa cum spune si dl acesta doctor din UK: macar sa se incetineasca treaba asta. Cate locuri de izolare sunt in spitalele noastre? Cata aparatura specializata e? Cate spitale pot primi bolnavi cu un potential infectios dovedit urias.

    E un subiect destul de ... delicat.


    ps: mi se pare extrem de urata gandirea si incurajarea gandirii de genul: nu tre' sa ne facem griji ca ii afecteaza doar pe batrani si pe cei cu probleme existente de sanatate. cum poate cineva sa gandeasca asa pai tocmai ca iei masuri de precautie ca sa ii protejezi si pe cei din jur. in fine... probabil sunt eu defecta ...


    ps: cred ca in curand o sa vedem tot mai multe locuri inchise. Bine ar fi sa se actioneze inainte.... cat despre presa de la noi, singurii pe care ii mai citesc sunt digi24....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am accesat primul link: dintre 90 si ceva de mii infectati (din aproape 8 miliarde de oameni cati sunt pe Terra) s-au recuperat aproape 49 de mii - e clar ca rata mortalitatii e mica in comparatie cu alte boli infectioase transmise ca gripa asta.
      Cei mai multi contaminati sunt in China si Coreea de Sud. In Ro au fost confirmate 4 cazuri - primul descoperit s-a vindecat deja (de prin 25-27 februarie, cand a fost diagnosticat si pana azi nu a trecut prea mult timp)
      Infectati sunt oameni de orice varsta, dar riscul de a muri il au (pana acum) cei varstnici si cei cu diferite boli asociate. Presimt ca va aparea si exceptia.
      Varstnicii si cei cu sistem imunitar slab sunt tot oameni, deci e obligatoriu sa ne facem griji, dar e, cumva, un mod de a linisti panicatii. Am vazut ce poate face panica din unii oameni.
      Am accesat si link 2. La inflamarea plamanilor si a pleurei nu ajung toti cei infectati cu covid-19, iar dintre cei care au aceasta complicatie unii se si vindeca de covid.
      Cei care iau in zeflemea virusul acesta (si nu numai) nu ma deranjeaza - unii scot bancuri chiar faine. Sunt sigura ca si acestia isi iau masuri de precautie chiar daca nu-si cheltuiesc economiile pe provizii de mancare si dezinfectante, in caz ca ar ajunge in carantina.

      Nimeni nu inchide degeaba scoli si orase - vor sa se asigure ca nu se raspandeste virusul si mai mult (dar acesta se raspandeste). Vine vara, caldura, si coronavirusul va deceda. Peste un an-doi va urma altceva si tot asa…

      Pfuuu! Nici nu vreau sa ma gandesc la toti aceia care tusesc fara sa puna la bot macar laba, care scuipa unde-i apuca… Tocmai am scris despre in comentariul la “O fi din fire naravul”. Pe tema lipsei de igiena am si cateva articole pe blog.

      Se lauda ca au locuri de izolare. Ei! N-o sa se ajunga nicaieri in alta parte la numarul de bolnavi din China si Coreea de Sud!

      Dar Cercel nu a spus sa nu se ia masuri de precautie! Peste tot se spune sa se prezinte la medic cei care au simptome si au fost in locuri unde e confirmat virusul (de ex. in Lombardia, nu in Italia, la modul general) sau au intrat in contact cu cineva venit din Lombardia - ca si cum eu stiu ca cel care, la magazin, tuseste in moaca mea a venit din… Gorj, din orasul unde s-a vindecat primul infectat!

      La digi24 am ramas si eu - si la “Starea natiei” (care e pe Prima TV acum, dar urmaresc emisiunea online).

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.