Pagini

2020-04-27

Coincidențe, ȋntȃmplări, conspirații. Citate favorite

- Le capitaine s-a bucurat când a aflat că n-ați părăsit încă Parisul, spuse agentul, vorbind pentru prima dată după ce plecaseră de la hotel. O coincidență fericită!
Langdon nu se simțea câtuși de puțin fericit, iar coincidență era o noțiune în care nu credea. După o viață dedicată studiului și analizei conexiunilor ascunse dintre diferite simboluri și ideologii, Langdon considera că lumea nu e altceva decât o nesfârșită rețea de stări și evenimente profund conectate. “Conexiunile sunt adesea invizibile”, obișnuia el să le explice studenților, “dar ele există întotdeauna, ascunse chiar sub suprafață.”
(“Codul lui da Vinci”, de Dan Brown, Editura RAO, București, 2004; traducere: Adriana Bădescu)
₪₪₪
Citate favorite, ȋntȃlnirea găzduită de Zina in ziua de luni din săptămȃna in care ȋncepe o nouă lună, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.
₪₪₪
În ceea ce privește istoria există două puncte de vedere: evenimentele istorice sunt fie rezultatul unor evoluții întâmplătoare, fie, dimpotrivă, al unor conspirații bine puse la punct.
Potrivit primei teorii, istoria este, pur și simplu, o serie de accidente sau rezultatul voinței lui Dumnezeu, pe care liderii lumii nu o pot schimba sau preveni. […] Punctul de vedere conform căruia desfășurarea evenimentelor istorice ar fi rezultatul unor conspirații ar putea fi mai corect definit drept punctul de vedere “cauză-efect”. Accidente se petrec, fără îndoială. Avioanele, trenurile, automobilele se ciocnesc. Vapoarele se scufundă. Dar în istorie este limpede că, de cele mai multe ori, planificarea omului este cea care influențează desfășurarea evenimentelor. […] Antony C. Sutton (n.14.02.1925 - d.17.06.2002), profesor de economie din Londra, fost cercetător asociat la Institutul Hoover din cadrul Universității Standford, s-a arătat a fi de acord cu privire la faptul că atât manualele de istorie, cât și celelalte publicații de pe piață sunt dominate de o așa-zisă istorie “oficială”. El afirmă că “în ultimul veac, orice teorie a istoriei sau dovadă istorică ce nu s-a încadrat în modelul instituit de Asociația Americană de Istorie și de fundațiile importante care oferă burse consistente a fost atacată sau respinsă, nu pe baza dovezilor prezentate, ci pentru că nu era în acord cu așa-numitul Eastern Liberal Establishment* și cu linia sa istorică oficială”. “Oprobiul public se abate asupra oricărei cărți sau oricărui autor care nu se încadrează în standardele oficiale. Brusc, sprijinul financiar al fundațiilor dispare. Editorii încep să tremure. Sistemul de distribuție devine greoi sau eșuează complet.”
(“Guvernarea din umbră”, de Jim Marrs, Editura Curtea veche, București, 2009, traducere din engleză: Nicolo Della-Pupă).
₪₪₪ 
Amuzant pentru mine. Ultima carte nu știam că o am în casă! Am ales aleatoriu o carte din bibiotecă - pentru citate (fiind, din nou, în criză de idei) și lângă “Codul lui da Vinci” care a ieșit “la sorți” am văzut “Guvernarea din umbră”! Astfel de cărți nu cumpăr, în general, dar am primit câteva (și le-am citit, desigur) - poate și aceasta este dintre acelea sau, poate, a fost cumpărată de cineva cu Ziarul financiar. Nu contează! Am răsfoit-o și am ales un citat. Cartea cuprinde unele informații interesante, dar trebuie verificate aproape toate informațiile pentru a fi siguri că nu e schimbat contextul original.

*Eastern Liberal Establishment
https://www.dictionary.com/browse/eastern-establishment

14 comentarii:

  1. După cum spunea Langdon "că lumea nu e altceva decât o nesfârșită rețea de stări și evenimente profund conectate."
    foarte adevărat și profund acest gând :)
    O săptămână minunată, Diana!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ar placea sa aflu ce sta la "baza" unei coincidente, la un moment dat. :)
      Multumesc, Stef! Saptamana minunata iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  2. Ar rezulta că istoria poate fi cunoscută numai de către initiati. Nu-i bai! Viitorul conteaza mai mult...
    Sănătate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i bai, chiar! :) Ca stim sau ba istoria tot o repetam cand e sa fie. :)
      Prezentul conteaza si mai mult: "trecutul e prezent, prezentul e viitor".
      Multumesc. Sanatate!

      Ștergere
  3. Prima carte am citit-o pe nerasuflate. O abordare extrem de creativa si care am inteles ca a creat destule controverse. Dar asta poate fi talentul scriitorului. Si mi-au placut si personajele filmului, extrem de dinamic. Dar cu un astfel de subiect ar fi fost imposibil sa nu se creeze un film atat de dinamic! A doua nu am citit-o, dar nu sunt sigura ca nu o am.:D Saptamana asta mi-am propus sa rearanjez pe ici pe colo, poate o gasesc. De multe ori insa desi 'traim' istoria, ajungem la concluzia ca multe evenimente de fapt nu le cunoastem cu adevarat. Sunt multe domenii unde o descoperire care contrazice firul 'logic' este ascunsa sub pres, din varii motive. Unul dintre ele poate fi ca anumite personalitati si-au creat postamentul pe un anumit rationament si ceva ce il dinamiteaza este evident 'fals'. Cred ca ideea se potriveste istoriei, arheologiei, lingvisticii, stiintei si mai putem adauga...

    Interesanta aceasta zi a citatelor, Diana draga! Pupici si numai bine!<3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu! Are in ea - sa zic asa - multa simbolistica (sunt fan simboluri) :)
      Mai toate ideile cuprinse in carte existau, dar modul in care le-a "pus in scena" i-au adus succesul (cum a fost, din punctul meu de vedere, cu Alchimistul lui Coelho) Controversa porneste de la ideea ca ceea ce stim azi despre Isus e fals - dar nu e o idee originala pentru ca si altii, inainte, au scris despre faptul ca adevarata natura a lui Isus a fost cea de muritor (unul exceptional, e drept), si ca a fost casatorit.
      Romanul mi-l amintesc bine, filmul mai putin, dar stiu ca mi-a placut. :)

      Eu nu-mi mai propun ceva. :) Cand imi vine o idee o pun in practica - daca nu-mi piere cheful pana ma ridic!

      Istoria... Sigur ca nu cunoastem cu adevarat faptele (in intregul lor) care se petrec, pentru ca nu avem o "viziune de ansamblu", nu avem acces la multe informatii; si apoi... vin istoricii si ne spun ce-am trait (uneori nu seamana cu ceea ce chiar am trait!) :)
      Am vazut un documentar (cu ceva mai mult timp in urma) unde cativa arheologi spuneau ca sunt unele obiecte descoperite si care nu coincid cu vreo epoca deja "etichetata", dar sunt obligati sa o "plaseze" in una dintre acestea pentru a nu fi "nevoie" sa se schimbe notiunile deja fixate in mentalul colectiv...
      Aceste "personalitati" sunt adunate in cate o academie - sau alta societate "de top"- si daca ei zic altfel... asa trebuie sa fie. Foarte nasol! Practic, in unele domenii e un fel de stagnare a dezvoltarii, a evolutiei stiintifice.
      Multumesc, Suzana draga!
      Numai bine si la voi! Pupici! <3

      Ștergere
  4. Păcat! E plăcut să crezi în coincidențe. :)

    Cât despre ce pățesc cei care au alte teorii decât cele oficiale, avem exemple chiar sub nasul nostru... Vezi blocajele de pe cea mai utilizată platformă...

    Seară plăcută, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Si e incitant sa nu credem in coincidente. :)

      Oh, da! Am dat si eu de cateva pagini "blurate", si unele nu mai exista... Cica, e pentru a bloca stirile false! Culmea e ca pe la tv am tot auzit (de la altii) ca exista mai multe idei care s-ar incadra la "stiri false" pe criteriul ales in cenzura online.

      Multumesc, Zina draga! Seara placuta!

      Ștergere
  5. ”Guvernarea din umbra”, o scriere care va fi mereu actuala...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O guvernare "din umbra" exista (uneori e la vedere: lobbyistii) - e una dictata de interesele economice si politice, in special, ale "marilor puteri" (la nivel macro), ale bogatasilor (la nivel micro).
      Asa cum e pusa problema in multe carti precum aceasta unele chestiuni sunt fortate sa se potriveasca, cititorul fiind ghidat intr-o directie anume fara a avea libertatea de a ajunge singur la o concluzie pe baza informatiilor "livrate". Sigur, acest aspect nu le face mai putin interesante - sunt atatea de aflat, dar multa munca pentru a discerne ce e probabil si ce nu - daca ceva nu putem proba/verifica nu putem construi teorii cu asa baza, nu e indicat sa le dam mai departe ca fiind certitudini. :)

      Ștergere
  6. I've both read the book and watched the movie of "Da Vincci Code". The book was brilliantly written. Now that I have so much time on my hands, I am going to read/watch his other two books - Inferno and Angels and Demons.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I watched the movie “Inferno” but I didn't read the book.
      I like Dan Brown's style.
      “Angels and Demons” I did not read or watch the movie - I should at least watch the movie. :)

      Ștergere
  7. Foarte interesanta aceasta initiativa, imi place. Si imi plac si citatele alese de tine. Spre rusinea mea nu am citit aceste carti, dar cine stie, poate le adaug pe lista:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie-mi place tare mult jocul!
      Multumesc pentru apreciere.
      Oooo! Rusine?! :) Eu sunt mai "indreptatita" sa spun "spre rusinea mea... n-am prea citit opere de-ale clasicilor - mai ales ale rusilor si romȃnilor. :) Ups.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.