N-a vrut să fie doamnă

În urmă cu vreo doi ani eram în vizită la o doamnă în vârstă. Din vorbă în vorbă aduce discuția la muncă, locuri de muncă, tineri care încă nu muncesc și stau cu părinții. Îi spun că e greu de găsit un loc de muncă potrivit mai ales când abia ai terminat studiile.

- Accepți orice – zice ea – și când se ivește ceva potrivit schimbi locul de muncă.

N-am insistat, dar i-am spus că nu e chiar așa și nu e nimic rău ca oameni să aleagă ceea ce li se potrivește – chiar dacă mai apoi își vor schimba alegerea, constatând că nu li se potrivește cum credeau. Dreptate avea și ea, pentru anumite situații.

- Uite! A. O știi, venea la mine pentru terapia de care am avut nevoie (dau din cap că o știu). Avea doctorat în finanțe, lucra la o multinațională din București și câștiga foarte mult.

- De copiii pe care îi vedea doar la final de săptămâna se ocupau părinții ei; mi-a zis că a divorțat imediat după ce a născut al doilea copil și-i era tot mai greu sa facă naveta săptămânal – îndrăznesc să observ.

- Dar erau bine îngrijiți și aveau de toate! (mai puțin părinții lângă ei, am gândit dar n-am zis nimic). S-a lăsat de munca în multinațională, a închiriat o casă și s-a apucat de ce face ea acum – dădea din mână, să-i zic eu ce face A. acum.

- Terapii alternative.

- Așa! Și mama ei s-a supărat tare de tot pentru că A., în loc să fie o doamnă, a ales să facă asta! (a spus „asta” ca și cum ar fi fost ceva rușinos).

Mi s-au adunat ochii la centru! Doar o ajutase mult terapia respectivă – venea A . zilnic, la început, apoi din două-n două zile, o dată pe săptămână... până n-a mai fost nevoie (timp de șase luni). Și nu erau deloc ieftine ședințele!

- Scuze, munca într-o multinațională o face „doamnă”? De câștigat câștigă cel puțin la fel de bine, a văzut o mulțime de țări exotice mergând la pregătire, copiii stau cu ea, ba chiar îi poate duce cu ea în străinătate... și-a cumpărat casă... Nu ceea ce are o face doamnă. E o doamnă prin comportament, prin sufletul pe care-l are...

A. e o tipă de 40 și ceva de ani, care nu doar că arată muuult mai tânără, dar se vede pe chipul ei sănătatea, bucuria, dragostea de oameni. Îi place ceea ce face și, vorba ei: „când n-o să-mi mai placă sau n-o să mai pot aleg altceva”...

- Eeee, știi ce vreau să zic. Una e când spui că lucrezi într-o multinațională, alta când ești terapeut independent. Altfel te vede lumea...

- Sunt sigură că pe A. n-o preocupă deloc cum o vede lumea și dacă a ales să plece dintr-un loc unde lucra zi-lumină pentru a deveni propria-i șefă e clar că i se pare mai potrivit ceea ce face acum: ajută oameni făcând ce-i place. Și-a transformat pasiunea în muncă. Se pot lăuda mulți cu asta? Are și timp liber când și cât vrea.

- Eu cred că foarte mult contează și unde lucrezi; oamenii te judecă și după locul de muncă și după salariu...

- Unii oameni judecă alți oameni din reflex. Nu cred că e firesc să facă cineva ceea ce cred alții că e ok doar pentru a fi bine văzuți.

Discuția a continuat, dar era mai mult monologul doamnei – nu mai comentam pentru că am văzut că se cam enervase. Degeaba am vrut să schimb tema; am plecat mai repede decât îmi propusesem. Această doamnă este una dintre acele persoane care au agenda plină cu numere de telefon și adrese ale oamenilor care... i-ar putea fi utili în cine știe ce împrejurare. Mi-a făcut capul mare și cu această temă, cu altă ocazie.

Secvența mi-a revenit în memorie după ce am citit un articol (intre altele despre numele oamenilor „utili” în agendă) și imediat apoi am citit la Suzana altul, care m-a condus, indirect, la un video despre motivul pentru care unii muncesc mult și sunt foarte obosiți și alți care muncesc la fel de mult dar nu se simt epuizați. Pe scurt: ambele postări mi-au adus în actualitate amintirea.

video:

https://www.youtube.com/watch?v=7xmGi9UzVIY