Mă trezesc dimineață, ridic
jaluzelele purtând încă noaptea pe mine și dau cu privirea de
nori în culoarea cenușii, scuturând-și de zor apa. Mă întristez,
pentru că într-o oră trebuia să plec. Am rugat norii, în gând,
să facă o pauză măcar până revin acasă, să nu stau de planton
în ploaie. Apoi, brusc, zâmbesc spre nori și-mi spun în gând: „E
toamnă!” Mi-a trecut tristețea
și m-am mișcat în pas vioi.
Când am ieșit din bloc ploaia s-a oprit. Le mulțumesc norilor –
tot în gând! (Am
obiceiul să vorbesc cu norii, copacii, păsările, animalele... în
gând; sper să nu încep să vorbesc cu voce tare! Cine m-ar auzi
m-ar compătimi: „Sărmana; e încă tânăra și vorbește
singură”. În fond, nimeni nu vorbește singur, mai ales azi:
vorbește la telefon, folosind casca.)
-
Vai, ce vreme urâtă – îmi spune persoana care m-a rugat să o
însoțesc la medicul de familie pentru rețeta trimestrială. Luăm
un taxi.
Nu
mă puteam împotrivi așa că plimbarea de o jumătate de oră s-a
transformat în una de cinci minute.
Am
rămas în fața policlinicii, deși era rece și umezeală foarte.
Patrulam
încolo și încoace ocolind
băltoace – nu-i doar pentru rimă: chiar erau multe băltoace
imediat în fața policlinicii pentru că aleea, asfaltată cândva,
părea roasă de cari uriași. Am sărit peste o băltoacă mai mare
pe o alee ce ducea spre un părculeț. Erau ude băncile așa că am
patrulat pe aleea cu dale mărunte. Când m-am oprit o clipă am
simțit o lovitură destul de puternică în umăr. Privesc în jos
și dau cu ochii de-o castană. Ridic capul
și dau cu ochii de-un castan uriaș – era așa de mare că nici nu
l-am văzut! Imens! Am zâmbit din nou – de nu mă lovea castana nu
știam că acolo e un castan. Ce face un om care patrulează în fața
unei policlinici? Adună castane! Nu erau foarte multe – dar
mari și lucioase - și erau
risipite prin iarba udă și pământul jilav. Cu grijă, am pornit
la cules – le-am pus în geantă, după ce le-am șters cu un
șervețel. Până am ajuns la castane, până le-am șters... a
trebuit să plec. Când am ajuns acasă am văzut că n-am avut spor
la cules: doar șapte castane! Apa din cer reîncepuse să curgă –
din nou am zâmbit.
Bune
și șapte castane! Le-am fotografiat în mai multe ipostaze.
dar
nici în roaba umplută cândva cu trandafiri uscați...
Parcul copilăriei mele a fost cândva plin de castani. Au tăiat tot pentru a-l "moderniza". Pentru mine asta înseamnă castanele: copilărie şi adolescenţă.
RăspundețiȘtergereChiar, oare astea-s bune de mâncat sau sunt şi astea de mai multe soiuri? Ştii cumva? Că eu cumpăr şi mănânc, nu m-am întrebat până acum dacă toate-s bune :oops:
Zi frumoasă îţi doresc!
Si pentru mine inseamna tot asa: una dintre strazile care duceau la casa bunicilor era strajuita de castani, pe strada care ducea spre gradinita erau castani, in parcuri erau multi castani... Acum sunt tot mai putini (din cauza "modernizarilor")
ȘtergereAcestea nu sunt bune de mancat, dar frunzele castanului salbatic ar fi bune - zic cei care se pricep - la ceai impotriva tusei. Castanele salbatice sunt utilizate in industria cosmetica - asa am retinut din vremea cand adunam pentru a duce la scoala.
"Carcasa" castanelor comestibile are tepi mai lungi, mai desi si mai moi.
Multumesc, Potecuta! Zi frumoasa iti doresc sa ai si tu!
Mie imi place piureul de castane si il folosesc cand si cand la o crema pentru tort. Mi se pare genial. Il combin cu iaurt mai gras. Imi place la nebunie...
RăspundețiȘtergereFain cosuletul. Inca nu am facut vreo ornare de toamna. Nu prea fac asa ceva, decat accidental. Un weekend placut, Diana draga! Pupici!
Nu am incercat piureul - in fapt, nu am mai "incercat" castanele. In mintea mea e confuzie! 😂 Sunt sigura ca am mancat castane prajite, in copilarie - era un nene care avea un "gratar" peste drum de cinematograful Patria... Oricum, in ultimii muuulti ani nu am mancat nimic din castane (sau nu-mi amintesc). 😊
ȘtergereCosuletul e din februarie! In aceste momente ma mir ca am avut rabdare sa-l fac. 😊
Multumesc, Suzana draga! ❤️ Weekend frumos iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘
Multumesc, Luiza. ❤️
RăspundețiȘtergereDelta Dunarii e fascinanta! Nu o cunosc - a o "vedea" nu inseamna a o cunoaste 😊 - si cred ca nici nu voi avea ocazia.
Amintirile... Uneori, chiar si cele mai frumoase ne fac sa oftam.
Si eu te pup, Luiza. Multumesc, la fel! ❤️
Castanele din castanii decorativi de prin parcuri, culese si fotografiate de tine nu sunt comestibile. Castani comestibili în România sunt doar în zona Maramuresului si a Banatului cred, iar castanele sunt mai mici în teci cu tepi extrem de întepatori.
RăspundețiȘtergereUn sfârsit de saptamâna magnific, o toamna îmbelsugata, minunata, draga Diana!
De mica stiu ca aceste castane nu sunt comestibile, dar acum aflu pe unde putem vedea castani care fac castane comestibile - multumesc pentru info.
ȘtergereIti multumesc! La fel iti doresc! Zile senine!
Frumoasă postare, mi-a amintit de copilărie și de școală. Adunam castane pentru ora de lucru manual, când făceam fel de fel de păpușele din castane. O rugam pe bunica să mă însoțească prin parcuri pentru a le culege. Erau vremuri atât de frumoase! O duminică cu soare!
RăspundețiȘtergereIti multumesc.
ȘtergerePentru ora de lucru manual noua nu ne-au cerut nici invatatoarea si nici profa, mai tarziu; doar la nivel de scoala - sa aducem cat mai multe. Si aveam de unde aduna! :)
De copilarie, cel mai mult, imi amintesc si mie castanele.
Multumesc, la fel! O duminica cu soare!
E o discutie interesanta!
RăspundețiȘtergereFiind la vreo 30 km de Baia Mare, consatenii mei au incercat cultivarea castanului comestibil. Dupa cate stiu nu i-a reusit niciunuia.
Toate cele bune!
Deci in Maramures s-ar putea sa nu fie... Sau au facut ceva "gresit". 😊
ȘtergereCred ca si castanul comestibil ar putea fi "aclimatizat"; doar exista smochini! Ba exista chiar maslini, goji si culturi de mustar.
Multumesc. Toate cele bune!